Se estimează că aproximativ 70% dintre oameni vor avea dureri de picioare la un moment datîn viață, iar pentru unii este doar o neplăcere ocazională de dimineață, în timp ce pentru alții poate deveni o problemă constantă și debilitantă, relatează METRO.
Problemele severe pot fi greu de diagnosticat, în parte pentru că piciorul uman este extrem de complex, fiind format din 26 de oase, 33 de articulații și peste 100 de mușchi, tendoane și ligamente.
Totuși, în cazul durerilor de dimineață, specialiștii identifică adesea o cauză comună.
Chiar dacă durerea dispare pe parcursul zilei, dacă nu este tratată, problema poate reveni constant.
Podiatrul de pe Harley Street, Marion Yau, a văzut numeroși pacienți care se plâng de dureri de picioare la trezire.
Ea explică faptul că, de cele mai multe ori, cauza este fasciita plantară (sau fasciopatia plantară), mai degrabă o problemă de „uzură” decât o inflamație acută.
Ce este fasciita plantară
Pentru a înțelege această afecțiune, trebuie să știm ce este fascia plantară: o bandă puternică de țesut conjunctiv aflată pe talpa piciorului, care pornește de la osul călcâiului și ajunge până la baza degetelor.
„Atunci când acest țesut este suprasolicitat sau începe să se degradeze, apare durerea, cel mai frecvent în zona călcâiului”, explică specialistul.
Deși anterior se credea că este vorba de inflamație clasică, cercetările arată mai degrabă o degradare a fibrelor de colagen din fascia plantară.
Există mai mulți factori care pot suprasolicita această zonă:
-creșterea bruscă a nivelului de activitate fizică,
-statul îndelungat în picioare,
-încălțămintea necorespunzătoare,
-suprapronația (piciorul se rostogolește excesiv spre interior),
-mușchii gambei sunt tensionați sau rigizi.
Cum îți dai seama dacă ai fasciită plantară
Durerea poate fi greu de diagnosticat corect, iar evaluarea precisă se face de obicei prin ecografie.
Totuși, există câteva semne tipice:
-durerea apare frecvent în călcâi, dar poate fi și pe talpă sau în zona boltei piciorului,
-senzație de „vânătaie”, durere surdă sau înțepături ascuțite,
-durerea este mai intensă la primii pași dimineața sau după perioade de repaus,
-se ameliorează după câteva minute de mers.
Dacă apar simptome precum „arsură, furnicături sau durere care iradiază”, poate fi vorba mai degrabă de o problemă nervoasă, cum ar fi sindromul de tunel tarsian.
De ce durerea este mai intensă dimineața
În timpul somnului, piciorul stă într-o poziție relaxată, îndreptată în jos, ceea ce face ca fascia plantară să se scurteze.
„Până te trezești, acest țesut este deja tensionat”, explică specialistul.
Când pășești dimineața, fascia este brusc întinsă și încărcată cu greutatea corpului, ceea ce provoacă durerea ascuțită, ca și cum ai călca pe sticlă.
Se poate vindeca fasciita plantară
Vestea bună este că majoritatea cazurilor se îmbunătățesc cu tratament corect și ajustarea obiceiurilor.
Metode utile includ:
-odihna picioarelor,
-încălțăminte cu susținere bună,
-antiinflamatoare precum ibuprofenul,
-exerciții de întindere pentru gambă și fascia plantară,
-rularea tălpii pe o sticlă cu apă rece sau o minge de golf înainte de a te ridica din pat.
În cazurile ușoare, durerea poate dispărea în câteva săptămâni.
Totuși, uneori poate dura până la un an până la vindecare completă, iar în cazuri mai severe pot fi necesare:
-fizioterapie,
-terapie cu unde de șoc,
-injecții cu steroizi.
Intervenția chirurgicală este foarte rar necesară și reprezintă ultima opțiune.