”La data de 16 septembrie 2026, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi de către mama unui minor în vârstă de 11 ani cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat fizic de un alt minor, incidentul având loc la unitatea de învăţământ din localitatea Chevereşu Mare la care cei doi minori sunt elevi. Din primele verificări efectuate, a rezultat că, după încheierea programului şcolar, între cei doi minori, în vârstă de 11, respectiv 13 ani, ar fi izbucnit un conflict pe fondul unor neînţelegeri, iar ulterior aceştia s-ar fi agresat reciproc”, a transmis, joi, IPJ Timiş, scrie News.ro.

Băiatul în vârstă de 11 ani a fost transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.