Criză la cel mai mare spital de boli infecțioase din țară. Nu sunt medici de terapie intensivă

×
Publicitate

Situație de criză la cel mai mare spital de boli infecțioase din țară, Matei Balș, din Capitală. Nu sunt medici de terapie intensivă, iar cazurile grave sunt trimise la alte unități sanitare.

Singurii doi specialiști ai spitalului au intrat în concediu. În doar patru zile, la camera de gardă a Institutului Matei Balş s-au prezentat peste nouă sute de pacienţi cu simptome de gripă, angină, varicelă sau scarlatină.

Deși posturile pentru terapie intensivă au fost scoase la concurs de anul trecut, nu s-a prezentat nimeni.

Medicii specialiști în anestezie și terapie intensivă sunt extrem de importanți pentru un spital. Ei monitorizează funcțiile vitale ale pacienților și se ocupă de resuscitarea lor.

Tocmai acești specialiști lipsesc de la cel mai mare spital de boli infecțioase din România.

Dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București: "Nu s-a întâmplat nimic nemaipomenit. E o secție în care sunt 3 medici de terapie intensivă. Unul e în concediu, ca atare nu se pot asigura gărzi și tot ce înseamnă ventilație mecanică se redirecționează către alte spitale care pot asigura asta. În rest ce înseamnă pacient tipic e asistat, mai puțin ventilația mecanică, drept dovadă secția e plină."

În acest moment, în secția de terapie intensivă a spitalului Matei Balş sunt internați 10 pacienți cu diferite afecțiuni respiratorii. Ei sunt îngrijiți de 4 medici specialiști în boli infecțioase și abia din 8 ianuarie echipa medicală se va completă și cu cei 2 medici de terapie intensivă care sunt în concediu.

Criza de medici de la secția ATI a început în perioada Crăciunului. De atunci, cazurile grave sunt trimise la alte spitale cu secții de terapie intensivă. Neputința statului de a păstra medici în țară se revarsă asupra celor aflați deja în suferință. Bolnavii nu mai găsesc în spitale medicamente și condiții decente și, mai nou, nici doctori.

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății: "Instituția a scos la concurs 4 posturi de medici cu specialitate terapie intensivă, din păcate nu s-a prezentat nimeni. Vom relua concursul la Matei Balș în perioada următoare și noi îi vom sprijini să-și completeze personalul medical, astfel încât să funcționeze la capacitate optimă."

În ultimele 4 zile la camera de gardă a Institutului Matei Balș s-au prezentat peste 900 de pacienți cu simptome de gripă, angină, varicelă și scarlatină.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61931920
Răspunsurile medicului Lucan la acuzaţiile aduse: "Sunt o somitate, iar faima mea este recunoscută internaţional"

"L-am operat inclusiv pe Papa, sunt o somitate, iar faima mea este recunoscută internaţional". Asta le-ar fi repetat la nesfârşit medicul Mihai Lucan procurorilor DIICOT în timpul audierilor.

61931863
Ministrul Sănătății, despre acuzaţiile la adresa sa în cazul Lucan: ”Afirmații nereale”

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că afirmaţiile deputatului Emanuel Ungureanu sunt „absolut nereale”.

61931761
Franța a extins lista de vaccinuri obligatorii pentru copiii sub doi ani

De la 1 ianuarie, Franţa a extins lista de vaccinuri obligatorii pentru copiii sub doi ani - de la 3 la 11!

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.