Concediu medical în 2020: Covid-19, izolare sau asimptomatici. Rolul medicilor de familie

62122149
Getty

Recent, autoritățile române au oferit informații despre procedura privind eliberarea adeverințelor de concediu medical în 2020, în cazul persoanelor care au Covid-19 sau care au stat doar în izolare, din cauza suspiciunilor.

Astfel, persoanele care prezintă simptome specifice de coronavirus trebuie să rămână la domiciliu până la primirea rezultatului testului care confirmă sau infirmă diagnosticul de COVID-19.

Dacă diagnosticul de Covid-19 este infirmat, pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical

 

De asemenea, în cazul în care diagnosticul este infirmat pacientul va primi de la medicul de familie concediu medical până la remedierea problemelor de sănătate, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, în cazul în care testarea confirmă că persoana are COVID-19, dar nu prezintă simptome sau manifestă o formă uşoară a bolii, poate rămâne izolată la domiciliu, în monitorizarea medicului de familie, fără a mai fi necesară evaluarea unui medic specialist şi va primi concediu medical de la medicul de familie.

CNAS: Medicul de familie acordă concediu medical pentru perioada de izolare

 

Persoanele fără simptome care se testează, iar testul este pozitiv, de asemenea, pot rămâne în monitorizarea medicului de familie, care le acordă concediu medical pentru perioada de izolare din cauza Covid-19, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAS.

Guvernul a aprobat, în ultima şedinţă, o Ordonanță de Urgență prin care se asigură accesul la îngrijiri şi concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu SARS-CoV-2 şi infectate cu noul coronavirus, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale.

Conform unui comunicat de presă al CNAS, actul normativ aprobat de Guvern modifică şi completează Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale.

Astfel, a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia, prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigaţii paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiţiei de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus.

Persoanele au obligaţia informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situaţia în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.

Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiţiei de caz.

Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie îşi desfăşoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate.

Finanţarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie

 

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică şi pentru perioada înscrisă în acesta.

De asemenea, pentru persoanele pentru care direcţiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, precizează CNAS, într-un comunicat de presă.

Prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de raportare, validare şi modalitatea de plată.

Persoanele pentru care DSP instituie măsura carantinării (contact direct cu persoana infectată sau vine din zona roşie) vor primi concediu medical de carantinare de la medicul de familie, în baza deciziei DSP.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Medicii de familie reproșează Guvernului că a emis OUG prin care asimptomaticii vor fi tratați la domiciliu

Societatea Naţionala de Medicina Familiei/Medicina Generală (SNMF) reproşează Guvernului că a emis OUG 180/2020 prin care bolnavii de COVID asimptomatici sau cu simptome uşoare vor fi trataţi la domiciliu fără o consultare prealabilă a practicienilor.

Record de pacienți la Terapie Intensivă, duminică: 828. Câte locuri mai sunt la ATI

Bilanţul infectărilor creşte în fiecare zi, iar sistemul de sănătate din România se pare că apropie de momentul când la ATI nu vor mai fi destule locuri pentru bolnavii grav de Covid-19.

Toate spitalele mari vor primi pacienți COVID, dar managerii spun că se va ajunge inevitabil la contaminare

Autoritățile au luat decizia de a trata acasă cazurile ușoare de Covid pentru că sistemul sanitar este copleșit.

Recomandări
Bilanțul PNRR prezentat de Dragoș Pîslaru. Ce investiții și reforme au fost realizate din banii europeni

 Dragoș Pîslaru (MIPE) a făcut un bilanț al PNRR și a transmis că programul nu a "distrus" România, a finanţat modernizarea ei și că reformele nu se fac pentru interese de moment, ci se fac pentru ca statul să fie mai

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

„Concesia” anunțată de Kremlin în timpul vizitei emisarilor lui Donald Trump în Ucraina. Ordinul dat de Vladimir Putin

Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului timp de trei zile, cu ocazia vizitei preconizate a emisarilor americani Jared Kushner şi Steve Witkoff în capitala ucraineană, a anunţat sâmbătă, 5 septembrie, Kremlinul.