Cele 5 obiceiuri la care trebuie să renunți pentru a trăi mai mult cu până la 14 ani

62103586
iStock

Eliminarea câtorva obiceiuri nesănătoase, pe care le au majoritatea oamenilor, ne pot prelungi viața cu mai mult de 10 ani și elimină riscul de diabet, boli cardiovasculare sau chiar cancer, arată un nou studiu citat de CNN.

Este vorba despre cinci elemente care au un puternic impact negativ asupra sănătății: fumatul, lipsa activităților fizice, alcoolul, obezitatea și dietele năsănătoase.

"Am descoperit că un stil de viață sănătos poate extinde durata de viață a a unei persoane și să o ferească de boli. În mod special, femeile care practică cele cinci obiceiuri au câştigat peste 10 ani în plus de viaţă fără boală, iar bărbaţii au primit aproape opt ani în plus", spune doctorul Frank Hu, șeful departamentului de nutriție al Școlii de Sănătate Publică de la Harvard.

Cercetarea reprezintă o extensie a unui studiu publicat anul trecut, desfășurat asupra a 38.000 de bărbați, timp de 28 de ani și asupra a 73.000 de femei, timp de 34 de ani.

Rezultatele studiului arată că femeile care au adoptat un cele cinci elemente ale unui stil de viață sănătos în jurul vârstei de 50 de ani au trăit cu 14 ani mai mult decât cele care nu au respectat aceste sfaturi. În același timp, bărbații care au început să respecte aceste reguli, au trăit cu 12 ani mai mult.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62103055
Bolnavii de tuberculoză vor fi tratați ambulatoriu. Care sunt simptomele afecțiunii

Bolnavii de tuberculoza, care nu sunt contagioşi, vor fi trataţi în ambulatoriu. Alături de bulgari, suntem ultimii din Uniunea Europeană unde nu se întâmplă încă asta.

62103029
Suntem codași în UE la verificările pentru cancer mamar, deși decesele cresc anual

Doar 0,2% dintre femeile din România, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani, au efectuat în anul 2015 screening-ul pentru depistarea cancerului mamar, acesta fiind de departe cel mai mic procentaj înregistrat de o ţară membră a Uniunii Europene.

62102492
Misiune de noapte pentru un elicopter SMURD. Ce a păţit o copilă de 3 ani

Zbor de noapte al unui eliopcter SMURD, care a adus o copilă cu arsuri de la Craiova.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.