Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică ce conține acest preparat tradițional, care sunt beneficiile organelor folosite și la ce trebuie să fim atenți atunci când îl consumăm.
Cât de sănătos este drobul
Drobul de miel ocupă un loc special pe masa de Paște, fiind unul dintre cele mai apreciate preparate tradiționale. Considerat un adevărat „cozonac” sărat, acesta este preparat din organe precum ficat, inimă, rinichi, pipote sau limbă, combinate cu ouă și verdeață și gătite la cuptor.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra valorii nutritive a acestor ingrediente: „Ficatul și ficățeii, creierul, limba și pipotele, inima și rinichii sunt organe pe care le considerăm carne de categoria a doua, dar care sunt extrem de nutritive”.
În multe țări, organele nu sunt consumate frecvent, însă în România ele stau la baza unor preparate tradiționale importante. „Mă bucur că la noi există numeroase preparate pe bază de organe – drobul stă mărturie”, explică nutriționistul.
Unul dintre marile avantaje ale acestor alimente este conținutul ridicat de proteine și aportul redus de grăsimi, de regulă sub 5%. În plus, ele sunt bogate în vitamine esențiale, precum A, D și complexul de vitamine B, dar și în minerale precum fierul, zincul și seleniul.
Ficatul este unul dintre cele mai valoroase organe din punct de vedere nutrițional. „Cu 100 de grame de ficat acoperim aproximativ 50% din necesarul zilnic de fier și până la 300% din doza de vitamine B”, spune Mihaela Bilic. T
otuși, aceasta avertizează că nu trebuie consumat în exces: „Nu e recomandat să consumăm ficat prea des din cauza colesterolului și a aportului mare de vitamina A, care în exces poate deveni periculos”.
De asemenea, există și alte aspecte de luat în calcul. Creierul este foarte bogat în colesterol și purine, ceea ce poate crește riscul de gută, iar rinichii conțin cantități mari de acid uric. În schimb, inima este unul dintre cele mai slabe organe din punct de vedere al conținutului de grăsimi, iar limba este comparabilă cu o carne slabă.
Nutriționistul subliniază că drobul poate fi o alegere inspirată pentru masa de Paște: „Drobul nu trebuie să lipsească din meniu. Este un preparat dietetic, sățios și hrănitor, dacă este consumat cu moderație”.
Servit alături de o salată generoasă sau legume proaspete, drobul poate deveni o masă echilibrată chiar și pentru cei care țin dietă. Astfel, tradiția poate fi păstrată fără griji, iar masa de Paște rămâne gustoasă și echilibrată.