Cazul copilului care a intrat în comă cerebrală. Medicul, sancționat cu 10% din salariu

62015636
Getty

Medicul dpediatru de la Spitalul Județean din Vâlcea, care a preluat la internare un copil de un an, transportat ulterior la un spital din Capitală, în comă, a fost sancționat cu reducerea salariului cu 10%, pentru trei luni.

Potrivit sursei citate, sancţiunea a fost aplicată în urma finalizării anchetei interne demarată de spital în urmă cu mai bine de trei săptămâni, motivul penalizării fiind nerespectarea de către medicul în cauză a protocolului încheiat la nivelul secţiei, informează Agerpres.

„În Secţia de pediatrie, pacientul MA a fost preluat de către medicul de gardă , dr. JA - medic primar pediatru, care nu a respectat protocolul încheiat la nivelul secţiei pentru diagnosticul pe care l-a constatat şi l-a înscris în FOCG (Foaie de Observaţie Clinică Generală - n.red.), deşi a afirmat în timpul audierii în faţa comisiei de disciplină că avea cunoştinţă despre acesta", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte celelalte cadre medicale care l-au consultat pe micuţ, comisia de anchetă a spitalului nu a constatat nicio deficienţă.

„Personalul medico-sanitar de la UPU (medic şi asistenţi) a respectat procedura şi protocoalele care se impuneau în cazul de faţă, procedând la acordarea asistenţei medicale de specialitate şi internarea în secţia de profil în aproximativ 30 de minute de la prezentarea în UPU. (...) D-na dr. CD - medic şef pediatrie, în dimineaţa zilei de 04.01.2019, după terminarea raportului de gardă, începând cu ora 09,00 a respectat atât protocolul încheiat la nivelul secţiei pentru diagnosticul constatat şi înscris în FOCG la internare de către medicul de gardă, cât şi procedura de transfer a pacientului critic, conform OMS nr. 1091/2006", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean au mai menţionat că, în acest moment, cazul copilului este cercetat şi de către Colegiul Medicilor din Râmnicu Vâlcea, dar şi de procurori.

Pe 4 ianuarie, un copil de un an şi o lună a ajuns în moarte cerebrală la Spitalul „Marie Curie" din Bucureşti, după ce cu o zi înainte a fost internat la spitalul din Râmnicu Vâlcea, unde a fost tratat pentru laringită, rudele micuţului acuzând cadrele medicale din Vâlcea de malpraxis.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62019277
Funcţionarii publici din Olt nu vor să poarte măşti care să îi protejeze de gripă. Reacţia când au văzut camera de filmat

70 de persoane au decedat din cauza virusului gripal, însă mulţi nu au înţeles că respectarea regulilor de igienă îi protejează atât pe ei, cât şi pe cei din jur.

62018390
68 de morți din cauza gripei. Cine este ultima victimă

O femeie de 58 ani, din judeţul Galaţi, a murit la spital din cauza virusului gripal de tip A, subtip H 1, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu.

62018634
Reportaj Știrile PRO TV. Cazul infirmierei care a spus că ”microbul nu sare pe oameni”

În timp ce numărul românilor ucişi de gripă a urcat la 67, în multe spitale din ţară regulile de igienă şi măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii virusului rămân în continuare opţionale.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.