Camera de gardă a Spitalului Gomoiu din București riscă să fie închisă din lipsă de angajați

×
Publicitate

Cu o epidemie de rujeolă și un val de viroze și gripă, angajările în spitalele de stat sunt oprite. Autoritățile locale au cerut în mai multe rânduri să fie deblocate aproape 7 mii de posturi.

Și abia joi, în ședința de guvern, a fost ridicată problema medicilor rezidenți care nu au unde să lucreze. Cel care ar trebui să dea undă verde este ministrul Finanțelor, aflat însă în concediu.

Camera de gardă a Spitalului Gomoiu din București riscă să fie închisă din lipsă de angajați. Cea mai mare problemă a unității sanitare o constituie lipsa de asistenți medicali. Este nevoie de 75. Dar și de 25 de infirmiere.

Conducerea spitalului a cerut de mai multe ori deblocarea posturilor. De altfel, cele 3 memorandumuri trimise către Ministerul de Finanțe, care vizau deblocarea a peste 6 mii de posturi, au fost respinse. Asta în condițiile în care vedem câtă nevoie de personal este în spitale, mai ales în aceasă perioadă în care camerele de gardă, indiferent că vorbim de adulți sau de copii - sunt pline.

Suntem în epidemie de rujeolă, dar și în plin sezon gripal. Ultima raportare a autorităților arată că într-o singură săptămână au fost aproape 44 de mii de infecții respiratorii și 3300 de cazuri de gripă. Din păcate s-a mai înregistat un deces de gripă și am ajuns astfel la 6. Și am văzut că peste tot spitalele sunt pline. Medicii pediatri cred că numărul pacienților va crește, mai ales că săptămâna viitoare copiii se întorc în școli și grădinițe.

În ultimele 3 săptămâni, la Spitalul Gomoiu din Capitală au fost diagnosticați doar cu gripă 500 de copii. Alții au venit cu viroze respiratorii sau rujeolă. Deși nu este un spital de urgență, sunt zile în care la camera de gardă vin peste 150 de pacienți.

Dr. Gabriela Vlad, medic specialist pediatrie: „Încercăm să facem locuri în fiecare zi, însă destul de greu ducem fiecare gardă. E foarte greu să lucrezi cu o singură asistentă în tură, e greu de realizat nu doar tratamentele, ci și investigațiile atât în turele de zi, dar și în turele de noapte.”

La camera de gardă sunt doar 8 asistente. Personalul este epuizat.

Dr. Costel Vlad, directorul medical Spitalul Gomoiu: „Am detașat personal din celelalte secții în așa fel încât să facem față acestui flux de pacienți. Oamenii muncesc în plus, muncesc ore suplimentare. Ca să aveți o idee, 2-3 ture în plus pentru o asistentă înseamnă că într-o lună ea muncește 5 săptămâni.”

Angajările în sistemul de stat au fost blocate vara trecută și pot fi deblocate doar prin memorandum, in care fiecare spital trebuie să spună de cât personal are nevoie.

Pentru unitățile din subordinea Ministerului Sănătății, solicitarea va fi depusă de Alexandru Rafila. Pentru celelalte unități sanitare, aflate în subordinea primăriilor ori a consiliilor județene, cererea o face Ministerul Dezvoltării. Solicitările sunt trimise către Ministerul de Finanțe, care trebuie să dea bani.

Mai multe cerereri au fost depuse în lunile trecute, însă ministrul de Finanțe nu le-a aprobat pe toate. Mii de posturi, cerute de spitalele din subordinea autorităților locale, nu au primit aviz.

Iar Guvernul o ia de la capăt cu numărătoarea.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: „În perioada imediat următoare Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării trebuie să actualizeze listele cu posturi vacante și să vină în Guvern cu noi memorandumuri de scoatere la concurs a acestora. Îl rog pe domnul ministru Boloș să coopereze pentru ca acest lucru să se întâmple rapid.”

În acest timp, peste 4 mii de tineri medici care și-au luat examenul de specialitate în toamnă riscă să rămână șomeri.

Medic specialist: „Mulți colegi și-au depus actele pentru ajutorul de șomaj. Atât timp cât angajările la stat sunt blocate, chiar dacă vom avea diplomele, nu vom putea lucra în spitalele de stat. Ne rămân variantele cu sistemul privat sau să plecăm din țară.”

Deblocarea angajărilor poate dura luni de zile, timp în care atât personalul medical, cât și bolnavii, vor avea de suferit. Pentru că responsabilii par să nu înțeleagă cât de gravă este situația din spitale. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Testul de 10 secunde care îți poate arăta cât de mult vei trăi. Poate fi făcut acasă

Acest test dezvăluie indicii cheie despre starea fizică a unei persoane și despre speranța de viață a acesteia.  

Criză într-un spital în care sunt tratați copii. Nu mai există niciun pat liber. Ce spune managerul despre această situație

Rând pe rând, spitalele de Pediatrie din țară se supraaglomerează. Unitățile de urgențe pentru copii sunt sufocate de cazuri de gripe, pneumonii și viroze grave, motiv pentru care cadrele medicale au început să facă deja ore suplimentare în 2024.

Un bebeluș din SUA este prima persoană supusă unui transplant parţial de inimă din lume. procedura a fost un succes. VIDEO

Un bebeluș din SUA este prima persoană din lume care a fost supusă unui transplant parţial de inimă, scrie News.ro.  

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.