A doua doză de vaccin Pfizer ar trebui întârziată pentru eficiență, consideră doi cercetători canadieni. Reacția companiei

62174931
Pro TV

Administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer ar trebuie fie întârziată, cred doi cercetători canadieni. Aceștia au ajuns la această concluzie după ce au studiat documentația producătorului.

 

La prima doză de vaccin Pfizer, eficacitatea este de 92,6%, apropiată de cea a vaccinului Moderna, care este de 92,1 afirmă cercetătorii canadieni Danuta Skowronski şi Gaston De Serres, potrivit Reuters și Agerpres.

Descoperirile lor derivă din documentele Pfizer transmise Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA, arată sursa citată.

Aceste constatări au fost, de asemenea, similare cu eficacitatea de 92,1% a primei doze raportate pentru vaccinul Moderna, au afirmat Skowronski şi De Serres în scrisoarea lor publicată în The New England Journal of Medicine.

Ei au avertizat că ar putea exista o incertitudine cu privire la durata protecţiei oferite de o singură doză, însă au spus că administrarea celei de-a doua doze la o lună după prima a oferit "puţine beneficii pe termen scurt".

„Având în vedere deficitul actual de vaccinuri, amânarea administrării celei de-a doua doze este o chestiune de securitate naţională care, dacă este ignorată, va conduce cu siguranţă la mii de spitalizări şi decese asociate COVID-19 în această iarnă în Statele Unite", au avertizat autorii.

În răspunsul său, Pfizer a declarat că schemele de vaccinare alternative nu au fost încă evaluate şi că decizia de a face acest lucru revine autorităţilor sanitare.

„Pfizer consideră că este esenţial ca autorităţile sanitare să monitorizeze schemele de vaccinare alternative pentru a se asigura că vaccinurile asigură maximum de protecţie posibilă", au afirmat reprezentanții companiei.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62174466
Anchetă după cazul operatorului 112 care a certat părinţii alarmaţi de starea copilului lor

Doi părinţi care au sunat la 112 fiindcă copilul lor avea probleme grave au fost certaţi de operator. DSU a cerut acum declanşarea unei anchete.

62174466
Dialog șocant la 112. Doi părinți care au sunat la Ambulanță pentru bebelușul lor au primit reproșuri în loc de ajutor

Dialog ireal, la 112. Doi părinți care au sunat alarmați la Serviciul unic de urgență, pentru că fetița lor, de un an și nouă luni, avea probleme grave, au primit reproșuri în loc de ajutor.

62158613
”Această mască nu este bună împotriva Covid-19”. Avertismentul dat de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății avertizează populația că măștile cu supapă nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în contextul pandemiei de coronavirus.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.