Discutii fara rezultat intre MS si medicii demisionari de la UPU Floreasca. Bogdan Oprita: 90% din personal demisioneaza

×
Codul embed a fost copiat

Discutiile intre ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu si cei 17 medici demisionari de la UPU a Spitalului Floreasca s-au incheiat, miercuri seara, dupa aproximativ patru ore, insa fara niciun rezultat.

UPDATE 22:44 - Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti, a declarat, la finalul discutiile, ca nu s-a ajuns la o concluzie. La discutiile la minister a participat si managerul spitalului, Sorin Paun.

Oprita a mai spus ca ministrul a fost informat ca peste 90 la suta din personalul de la UPU Floreasca doreste sa demisioneze din cauza acestui conflict cu managerul unitatii medicale.

Bogdan Oprita a mai spus ca, in ultima perioada, discutiile cu administratia spitalului au fost purtate doar prin documente, ceea ce, in opinia sa, reprezinta o lacuna grava in comunicare, relateaza News.ro. El a mai aratat ca medicii demisionari i-au prezentat ministrului documente privind problemele de la spital, de care s-ar face responsabil managerul Spitalului Floreasca, Sorin Paun.

Doctorul Oprita a mai spus ca medicii i-au mai adus la cunostinta ministrului ca peste 90 la suta din cadrele medicale de la UPU-SMURD demisioneaza daca va fi mentinut in functie managerul Sorin Paun.

Citește și
sectia de arsi Floreasca
Dosar penal in cazul Sectiei de Arsi de la Floreasca. Lunga lista de nereguli gasita de corpul de control al premierului

La randul sau, ministrul Sanatatii a spus, la finalul discutiilor cu medicii, ca sunt doua tipuri de probleme la Spitalul Floreasca - unele de comunicare si unele administrative, el confirmand ca au existat "niste probleme cu medicamentele", care s-au remediat intre timp.

El a explicat ca, din discutiile de pana acum cu medicii demisionari, pare sa fie vorba despre "probleme grave de comunicare" .

Ministrul a spus ca dupa discutiile cu managerul Spitalului Floreasca va trebui gasita repede o solutie. "Vorbim de probleme contabile si probleme de comunicare, probleme majore de comunicare. (…) Spitalul are o importanta strategica pentru noi. Sper sa am o decizie cat mai curand", a aratat Vlad Voiculescu.

Premierul Dacian Ciolos a declarat, miercuri seara, la TVR, ca nu a vazut inca "justificarea" demisiilor de la Spitalul Floreasca si i-a cerut ministrului Sanatatii, Vlad Voiculescu, "sa clarifice" situatia.

_______________________________________________

17 medici de la Unitatea de primire a Urgentelor Floreasca au demisionat miercuri. Toti sustin ca le e imposibil sa-si faca datoria in conditiile in care aprovizionarea cu materiale si medicamente este defectuoasa. In plus, tot ei spun ca nu mai suporta injuraturile managerului spitalului.

Dr. Bogdan Dinu, medic specialist SMURD: ''In loc sa ne facem treaba ca medici ne ocupam de altele: lipsa medicamenmtelor, comprtamentul conducerii, aparatura care ne-a fost retrasa din UPU''

Dr. Gabriela Bratosin, medic SMURD: ''Un ecograf performant care a sosit p 9 august si a fost retras, iar saptamana trecuta au fost refuzate 3 ventilatoare.
Reporter: Spitaul are destula aparatura?
dr. Gabriela Bratosin, medic SMURD: Asa a stabilit domnul manager ca nu e nevoie de acea aparatura''

Reporter: ''S-a intamplat sa nu aveti medicamente sa le dati pacientilor?
Dr. Ileana Latis: Da, am cerut de la farmacia spitalului cu imprumut, in principal medicamente de sedare pentru pacienti in coma si intubati, adrenalina, folosita in stop cardio respirator si care nu e un medicament scump''

Medicii din UPU SMURD Floreasca sunt cei care asigura si interventiile pe 2 dintre cele 4 unitati mobile de terapie intensiva aflate in Bucuresti, dar si in jurul Capitalei. Totodata ei participa si la interventiile in care sunt transportati cu elicopterul pacientii aflati in stare grava. Demisa lor colectiva ar putea bloca activitatea in camera de garda a spitalului.

Dr. Gabriela Bratosin: ''Avionul va sta la sol, elicopterul va sta la sol, dispecteratul care se ocupa de zona de sud a tarii: elicpotere, unitati de transport neonatologice.. se vor opri, trebuie sa gaseasca alti medici''

De cealalta parte insa, Sorin Paun, spune ca tot ce a facut in interimatul sau ca manager, a fost conform legii. Totodata le aminteste colegilor care si-au prezentat demisia de juramatul lui Hippocrate, prin care s-au angajat sa respecte indatoririle morale in fata pacientilor.

Sorin Paun, manager interimar Floreasca: ''Sper ca medicii colegi de la UPU sa inteleaga ca au depus un juramant in slujba pacientului nu in interesul unui om sau unui grupo de interese si sa nu se lase manipulati. Nu cer decat respectare legii, justificarea chltuielilor in decontul pe pacient si la sectia UPU, cum se face in tot spitalul: justificarea unor achizitiilor pe baza nevoilor reale si respectare nevoilor is procedurilor in vigoare''

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a avut deja doua intalniri in care a incercat sa rezolve problemele de la Floreasca.

Vlad Voiculescu: "Credeam ca lucrurile sunt pe cale sa fie reziolvate..e o situatie foarte grava, am convocat in seara asta o alta intalnire, sper sa fie ultima''

Desfasurarea evenimentelor de miercuri

Vlad Voiculescu: "Daca acuzatiile se  vor confirma, asa ceva este inacceptabil"
 

Ministrul Sanatatii a declarat in cadrul conferintei sustinute la Palatul Victoria ca daca incidentul de la Floreasca se va adeveri, "asa ceva este inacceptabil", referindu-se la limbajul injurios folosit de medici.

Acesta a spus ca stie despre demisiile in bloc si ca au existat deja doua discutii: "Am informatii despre un numar ingrijorator de mare de demisii, au existat 2 intalniri de mediere, convocate de mine. Senzatia era ca lucrurile merg bine, dar nu e asa. Azi am convovat a treia intalnire", a declarat Vlad Voiculescu.

Cei 17 doctori sustin ca le e imposibil sa-si faca datoria in conditiile in care aprovizionarea cu materiale si medicamente este defectuoasa. In plus, tot ei spun ca nu mai suporta injuraturile managerului spitalului. Drept dovada, o inregistrare audio in care vocea ar fi a managerului Sorin Paun a aparut recent pe internet.

Doctorii spun ca Sorin Paun nu conduce bine spitalul si refuza sa semneze pentru achizitia de noi medicamente, cu toate ca stocurile sunt epuizate. Ei sustin si ca Sorin Paun i-ar fi insultat si ca i-ar fi amenintat ca nu le plateste garzile suplimentare, prezentand ca dovada o inregistrare postata pe YouTube.

Ministrul Sanatatii urma sa vina miercuri in vizita la Spitalul Floreasca pentru a discuta situatia, insa inaintea sosirii sale, medicii au demisionat.

"Din 31 de medici care au contracte de munca si-au dat demisia 17 doctori. Erau angajati UPU - SMURD. Unul dintre motivele invocate a fost legat de dificultati in desfasurarea activitatii, ca urmare a aprovizionarii discontinue cu cele necesare activitatii si, bineinteles, modul in care s-a inteles sa discute si sa se comporte cu oamenii. La aceasta s-a adaugat regimul de incordare psihologica ce a fost pe oameni", a declaratseful Departamentului, medicul Bogdan Oprita.

Potrivit unor surse medicale, actualul manager de la Floreasca, Sorin Constantin Paun, ar avea o viziune "aparte" legata de activitatea medicilor "din afara spitalului, adica de la SMURD", el considerand ca nu trebuie sa aiba legatura cu unitatea medicala. "A incercat in diverse moduri ca aceasta activitate sa fie limitata, sub diverse pretexte", au spus aceleasi surse. 

Reactia managerului Sorin Paun

Managerul Spitalului Floreasca, Sorin Constantin Paun, si-a exprimat speranta ca medicii de la Departamentul UPU - SMURD vor intelege ca "au depus un juramant in slujba pacientului si nu in interesul unui om sau al unui grup de interese".

"In legatura cu situatia de la UPU - SMURD, Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, am un singur comentariu: Sper ca medicii colegi de la sectia UPU sa inteleaga ca au depus un juramant in slujba pacientului si nu in interesul unui om sau grup de interese si sa nu se lase manipulati", a declarat Sorin Paun, miercuri, intr-o conferinta de presa.

El a adaugat ca toata activitatea lui manageriala se bazeaza pe principiul respectarii legii. "Nu raspund la presiuni facute de grupuri de interese. Nu cer decat respectarea legii, justificare cheltuielilor in decontul pe pacient si la sectia UPU, asa cum se face in tot spitalul, de altfel, justificarea unor achizitii pe baza nevoilor reale si respectarea reglementarilor si procedurilor in vigoare. In relatia cu colegii si colaboratorii, ma bazez pe comunicare deschisa, in contextul in care reglementarile trebuie aduse la cunostinta tuturor angajatilor spitalului", a mai precizat el.

Medicii spun ca nu mai pot lucra in conditiile de acum si ca nu gasesc intelegere la manager

Mai multi medici de la UPU-SMURD s-au adunat, miercuri, in curtea spitalului, reclamand ca nu mai pot lucra in conditiile de acum si ca nu gasesc intelegere la managerul unitatii medicale, Sorin Paun, care refuza sa aprobe noi posturi sau sa semneze pentru achizitia de medicamente.

"Domnul manager, cand are o problema cu noi, recurge la tot felul de masuri de intimidare, suntem chemati in biroul dumnealui sa dam tot felul de note explicative. Practic, ni se pune pumnul in gura pentru orice lucru minor. Noi am ajuns la concluzia ca nu ne putem desfasura activitatea si am decis sa ne inaintam demisia, sa ne gasim de munca in alta parte (...) Suntem in preaviz 14 zile, dupa care vom vedea ce vom face. Nu gasim niciun fel de intelegere la managerul spitalului, cu care nu se poate discuta. Nimeni nu vrea sa ne asculte ", a afirmat unul dintre medicii demisionari.

El a spus ca una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta cadrele medicale este lipsa medicamentelor si a materialelor sanitare.

"Pana acum ne-am descurcat, dar greu. Mai aveam stocuri in depozitul UPU, dar aceste stocuri sunt pe terminate. In septembrie nu vor mai fi, iar domnul manager a refuzat sa semneze achizitionarea altor medicamente. Practic, nu vor mai fi medicamente absolut deloc”, a afirmat medicul. Intrebat ce vor face dupa demisie, el a spus ca, daca dupa cele doua saptamani de preaviz nu se vor gasi solutii, isi vor cauta de munca in alta parte, la un alt spital.

El a adaugat ca unii medici care isi desfasoara activitatea la UPU-SMURD si care nu sunt acum in spital vor demisiona in perioada urmatoare: "Zilele urmatoare vor veni si alte demisii”.

Un alt doctor a spus ca el si colegii sai au fost nevoiti, de multe ori, sa cumpere din banii lor medicamente pentru a avea cu ce isi trata pacientii: "Au fost situatii in care am cumparat noi medicamente. Vorbim despre medicamente banale, care pot fi cumoarate de la farmacie, pentru ca unele medicamente nu se gasesc in farmacii". Un alt cadru medical, care a demisionat miercuri, a spus ca la aceasta situatie s-a ajuns desi s-a incercat discutarea problemelor inclusiv la nivelul Ministerului Sanatatii, de unde li s-a transmis ca problemele se vor rezolva, insa in presa mesajul a fost ca problema nu este atat de mare.

"Noi consideram ca este o problema mare, drept urmare am recurs la acest gest”, a mai spus doctorul. Un alt medic demisionar a vorbit despre faptul ca a fost pus in situatia de a nu avea medicamentele necesare chiar in ultima garda.

"Si eu m-am intrebat cum ma voi descurca si cum voi dormi dupa garda, gandindu-ma ca a trebuit sa fac o alegere. E o decizie pe care nu o doresc nimanui dintre cei care si-au ales aceasta meserie, anume: sa salvam sau sa nu salvam? Si daca il salvam, cum o facem? Cu tot ceea ce se poate sau doar cu jumatate din tot ceea ce se poate. Si e greu sa dormi noaptea. Mie mi-e greu sa dorm noaptea gandindu-ma ca asta e decizia pe care trebuie sa o iau si as vrea sa nu mai trebuiasca sa o iau eu. Si pe langa munca grea pe care o facem, as vrea sa nu mai fie si asta o complicatie pe deasupra”, a afirmat medicul.

Potrivit acestuia, in cazurile limita s-au gasit resurse pentru ca medicii au facut in asa fel incat sa gaseasca, dar acestea nu au fost puse la dispozitie de spital: "Ne-am descurcat cum am putut si am facut tot ce se poate pentru pacientii nostri, dar nu e forma pe care trebuie sa o raspandim, pentru ca nu acesta este modul in care trebuie sa ne desfasuram activitatea in camera de garda, cersind de la ambulanta adrenalina sau la alte spitale, sau cumparand de la farmacie cu banii nostri”.

La randul sau, medicul Raluca Moldoveanu a afirmat ca cererile doctorilor "sunt unele normale", una dintre acestea fiind aprobarea unor noi posturi pentru care exista acordul ministerului: "Sunt cereri normale, sa spunem, care in ultima perioada nu s-au rezolvat. Exista o atitudine a managerului nostru interimar, care ne impiedica sa ne desfasuram activitatea asa cum trebuie. In primul rand, lipsa anumitor medicamente si materiale sanitare si un anumit tip de atitudine fata de personalul sanitar care este agresiv-grosolana, sa zicem". Intrebata ce asteptari are, ea raspuns: "Sa imi desfasor munca in conditii civilizate. (...) Este un cumul de motive, inclusiv faptul ca nu au fost aprobate ultimele posturi care erau aprobate de minister. Domnul manager considera ca noi muncim prea putin si suntem prea multi".

Demisionarii spun ca aceasta situatie a aparut de aproximativ doua-trei luni si, desi a fost informat si Ministerul Sanatatii si s-au gasit solutii, au aparut alte probleme, in sensul ca au disparut alte medicamente sau s-au facut achizitii de aparatura noua care apoi a fost retrasa, spunandu-li-se ca au tot ce le trebuie la UPU.

Surse: Ministrul Sanatatii i-a chemat la discutii pe medicii demisionari de la Spitalul Floreasca

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, i-a chemat miercuri seara la discutii pe medicii demisionari de la Spitalul Floreasca din Capitala, au precizat, pentru AGERPRES, surse medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
DNA face cercetari pentru abuz in serviciu in cazul Sectiei de Arsi de la Spitalul Floreasca
DNA face cercetari pentru abuz in serviciu in cazul Sectiei de Arsi de la Spitalul Floreasca

Dosarul privind neregulile de la Sectia de Arsi a Spitalului Floreasca din Capitala a ajuns la DNA, care face cercetari pentru abuz in serviciu.

Dosar penal in cazul Sectiei de Arsi de la Floreasca. Lunga lista de nereguli gasita de corpul de control al premierului
Dosar penal in cazul Sectiei de Arsi de la Floreasca. Lunga lista de nereguli gasita de corpul de control al premierului

S-a deschis dosar penal in cazul Sectiei de Arsi de la Spitalul Floreasca. Procurorii au inceput urmarirea penala in REM, in urma neregulilor sesizate in raportul Corpului de Control al Ministerului Sanatatii.

"Barocamera nu functioneaza, iar personalul lipsea". Ministrul Cadariu spune ce a gasit la Sectia de Arsi, inaugurata de o zi

Situatie incredibila la Spitalul Floreasca din Bucuresti. Dupa ce miercuri sefii spitalului s-au laudat ca sectia pentru marii arsi este in sfarsit functionala, ministrul Sanatatatii a vazut cu ochii sai altceva.

Recomandări
Klaus Iohannis: ”Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct!”
Klaus Iohannis: ”Mandatul preşedintelui se încheie în momentul în care preşedintele nou ales depune jurământul. Punct!”

Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns, miercuri, la Bruxelles, la acuzațiile privind prelungirea mandatului său până la alegerea unui nou şef al statului.

USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete

Liderii USR, în frunte cu președintele acestui partid, Elena Lasconi, au plecat, miercuri, de la negocierile politice organizate la Palatul Victoria, pentru formarea unei coaliții în Parlament, care să susțină viitorul Guvern.

„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”
„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat în ședința de Guvern de miercuri ”topul realizărilor guvernării”, în condițiile în care această ședință a fost ultima a Guvernului său ”cu puteri depline”, înaintea instalării noului Parlament.