Paradisul scandinav vazut de un roman, judecator in Suedia. Lasa usa casei descuiata, intr-o comuna cu infractionalitate zero

×
Codul embed a fost copiat

Romania Scandinava, episodul 3. Fiorul imigratiei strabate Europa de la un capat la celalalt, iar lucrurile sunt departe de a se aseza. Dimpotriva. Cel putin 3.000 de refugiati forteaza acum intrarea in paradisul scandinav, iar tinta este Suedia.

Chit ca la prima vedere par indepartate si rigide, tarile din nord i-au tentat deja si pe romani. Unii ne fac de rusine si sunt infractori, dar nu toti. Campania Romania Scandinava vorbeste incepand de astazi despre magistrati, medici, profesori, cercetatori, tineri studenti si chiar antreprenori. Sunt oameni integrati frumos, prin ochii carora va putem arata multe dintre particularitatile unor societati egalitariste, si un mod de trai diferit, de restul Europei.

Traieste pe o insula de vis, cu infractionalitate aproape inexistenta. Isi lasa periodic usa descuiata atunci cand pleaca de acasa, dar, recunoaste ca furturile si jafurile, incep sa nu mai fie o curiozitate in Suedia. Rau este ca multi conationali ar fi responsabili de aceste fapte.  Personajul nostru este un clujean plecat din Romania inainte de revolutie, pentru a deveni judecator in sistemul scandinav, iar la un moment dat a antrenat nationala de handbal a acestei tari.

Citește și
romania scandinava
Romanii din Scandinavia care pozeaza in milogii Europei, iar acasa au Mercedes in fata vilei. "Spun direct: fur, mai, frate!"

Nu pare, dar este doua dimineata. Fix ora la care soarele rasare langa tarmul Suediei. Asa arata noptile de vara in tarile scandinave. Cu cat esti mai aproape de Cercul Polar, cu atat se intuneca mai putin. Iarna este exact invers si intunericul domina ziua. Se spune ca cine vrea sa cunoasca Suedia, trebuie sa-i vada arhipelagurile si insulele, vara. Cand vantul de coasta da viata porturilor. Si cand asezarile de pe stanci si din golfuri isi dezvaluie splendoarea sub valul de raze rosiatice.

Rares Nastase: "Asa se face accesul catre insula din vestul localitatii Goteborg, iar oamenii stau linistiti, la rand, ca sa treaca dincolo”

Arhipelagul apartine metropolitane a orasului Goteborg, o localitate extrem de aerisita, de doua ori mai mare decat Bucurestiul, dar cu o populatie de aproape trei ori mai mica. Pe nava transportoare, calatorii savureaza momentul. Printre ei, si un roman. Il cheama Claudiu Rusu si se declara insular pe viata. De 5 ani are casa pe insula Okero, unde se simte ca intr-o permananta vacanta. Are si de ce. Fiecare colt al insulei e un tablou plin de culori intense. In care constructiile in stil minimalist completeaza perfect decorul zonelor stancoase. Claudiu Rusu ne face un tur al asezarii plutitoare si spune ca nu ar mai putea locui in alta parte.

Claudiu Rusu: "Sunt case permanente, asa de vacanta sunt foarte putine."

Suedezii s-au invatat de generatii sa traiasca lejer si relaxat. Iar micile insule par mai degraba statiuni, nu cartiere de locuit. Localnicii vad zilnic marea de la fereastra, se plimba cu bicicleta pe stradute cu asfalt turnat ca-n palma si ies in larg, pentru ca toti au ambarcatiuni. Si Claudiu are propria salupa.

Claudiu Rusu: “Asta e in memoria parintilor mei, mama - Maria si pe tata il chema Ioan si in cinstea lor am facut o combinatie a acestor nume - Marion."

Are un baiat care este inca student, un altul e medic cu cabinet privat in Franta si o fata avocat in Suedia. Claudiu este la a doua casatorie, cu o suedeza care lucreaza in Departamentul Financiar al uzinei de masini de la Volvo.

Rares Nastase: "Desi ne aflam pe o insula aflata la distanta considerabila de continent, oamenii de aici au primit toate utilitatile. Sunt retele de electricitate intinse pe mai multe insule, dar si de apa si canalizare. Un lucru dificil de realizat, dar totusi posibil, avand in vedere ca de jur imprejur de numai roca. "

Electricitatea e obtinuta de la vant cu ajutorul eolienelor uriase, iar in subteran au fost introduse conducte de la statii de pompare inteligente, care prelucreaza apa marii. In urma cu 8 ani, autoritatile au organizat referendum, ca sa-I intrebe pe localnici daca vor sa le contruiasca o sosea suspendata, care sa lege continentul de arhipelag. Si pentru ca oamenii au refuzat constructia, statul nu le ia taxa pentru trecerile cu feribotul si chiar le-a introdus autobuze pentru transport in comun, care circula tot pe mare. Le cere in schimb impozite duble tuturor celor care au proprietati cu iesire la apa, in arhipelagurile tarii. Iar in Suedia oamenii isi platesc darile mari, fiind multumiti cand vad ca banii se intorc in beneficiul lor. Se vede asta in sanatate si educatie, dar si in administratie si justitie.

Claudiu Rusu: "Ma simt atat de bine aici, asta a fost visul meu pe undeva, ca sa locuim langa mare, si daca se poate pe o insula. Si am realizat visul asta.”

De pe insula cocheta, Claudiu merge zilnic la serviciu, in inima Goteburgului. Langa stadionul central, se ridica Palatul de Justitie. O cladire noua, unde romanul este judecator. A fost si vicepresedintele tribunalului, la un moment dat. Societatea suedeza e cunoscuta ca una egalitara, in care toti oamenii traiesc echilibrat. Un soi de socialism in democratie, in care sefii sunt mai mult colegi de birou si mai putin superiori, si unde elevul ii spune dascalului pe numele mic, fara ca asta sa insemne lipsa de respect. Fost avocat in Romania, Claudiu vorbeste si despre protocolul total diferit, din salile de judecata suedeze.

Claudiu Rusu: "Aici regulile sunt cu mult mult mai simple, deci nu se sta in picioare, nu "onorata instanta”, nimic, astea. Stai jos, ca o discutie, judecatorul nu are roba nimic."

Deschiderea frontierelor i-a adus pe romani pe locul intai in topul celor care comit infractiuni in Suedia. Claudiu a judecat si judeca in prezent astfel de cazuri.

Claudiu Rusu: "Bineinteles ca se incarca tot aparatul justitiar… In principal sunt furturi, furturi de buzunare, sunt si jafuri, si foarte multe spargeri de case."

In Suedia penitenciarele arata mai bine decat multe locuinte din Romania. Au dotari de top si un regim semi-deschis, in care condamnatii pot sta vara la plaja. Paradoxal, numarul detinutilor este in scadere in tarile scandinave, desi numarul plangerilor inregistrate la politie a crescut. O explicatie ar fi ca multe dintre cazuri se sting in fata judecatorilor, iar infractorii invata sa speculeze sistemul de legi.

Claudiu Rusu: Infractorii profesionisti profita de acest sistem de pedepse blanzi.
Rares Nastase: Si pentru furt poate sa nu primeasca nimic, sau amenda penala?
Claudiu Rusu: Absolut.

Claudiu sustine ca sistemul suedez nu ridica statui oamenilor din instante, si nu ofera vreun statut special.

Claudiu Rusu: "La noi exista sistemul in care pentru judecatori li se da pentru vacanta un plin de carburant, etc. Aici nimic, esti un cetatean obisnuit. Nici parcari nu avem, eu nu pot sa vin cu masina la serviciu ca nu am unde sa parchez. Noi nu avem niciun fel de facilitati de genul asta. Si eu zic ca e normal asa sa fie. E ca orice munca, esti ca un medic.. bine ca esti in exercitiul functiunii, dar nu esti rege nu esti imparat, nu esti dictator nu esti nimica."

Meseria cu program de lucru pana la ora 3 dupa-amiaza i-a oferit suficient timp lui Claudiu sa se implice in sportul profesionit. Multi ani a fost antrenorul nationalei de polo a Suediei. In tinerete jucase pentru nationala Romaniei, a participat la Olimpiada si a fost decorat pentru merite in sport de sotii Ceausescu. Iar in 2010 a primi cheia orasului Cluj. Sotia lui Claudiu spune ca a fost atunci in Romania. A vazut pana acum Transilvania, dar si Delta si litoralul. A observant lipsurile legate de infrastructura, dar spune ca avem un potential turistic urias, nepromovat suficient in tarile scandinave.

Ann Rusu: "Transilvania este absolut superba…Am fost acolo de doua ori si iubesc tara voastra. Iisuse, puneti-va tara in valoare. Aveti marea, aveti plajele, de ce sunt numai pentru romani? Alo, adica puteti face multi bani! Nu m-as fi dus niciodata in Romania daca nu il intalneam pe Claudiu. Pentru ca noi nu stim prea multe despre Romania. Dar cand am mers acolo, Doamne, ce tara aveti."

In tarile de Nord oamenii invata de mici sa aprecieze natura, sa traiasca in armonie cu ce le ofera tinuturile verzi. Claudiu face cateva precizari si despre obiceiuri din comunitatea de pe insula.

Claudiu Rusu: "E comuna cu cea mai mica infractionalitate din Suedia. Aproape zero. Am uitat masina cu usa deschisa, cheile in contact, aveam prieteni si au intarziat, am mers sa fac baie si am lasat hartie pe usa, "Intrati, vedeti ca sunt la baie, si veniti si voi, usa e deschisa."

Isi petrece weekendurile cu prietenii sau singur, la pescuit cu barca sa. Iar in concedii merge des in Laponia, in Nordul Suediei si al Finlandei. Cei doi soti cauta mai mult peisaje salbatice, si mai putin dotarile hotelurilor cu multe stele. Nordicii in general nu epateaza prin vagante extravagante, alegand sejururi decente, cu multe obiective de vizitat.

Rares Nastase: Per total, va simtiti un om implinit?
Claudiu Rusu: Da, trebuie sa spun chestia asta. Este a doua mea tara, Romania este tara mea, ca acolo sunt nascut, sunt crescut, dar este a doua mea tara. Este alegerea mea pe care am facut-o ca sa ma mut aici. Si ma simt fantastic!

E parte a unui sistem care ofera multa protectie, dar cere corectitudine si eficienta. Un roman castiga respectul semenilor din Suedia prin munca depusa, nu prin functie. Isi face meseria cu decenta, iar seara cand se intoarce acasa, lasa la urcarea pe feribot stresul si problemele unei societati tot mai afectate de valurile de imigranti. Claudiu Rusu se refugiaza zilnic in linistea unei comunitati in care doar soarele deranjeaza - in zilele de vara, atunci cand uita sa mai plece de pe cer.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Madonna s-a împăcat cu iubitul fotbalist, cu 38 de ani mai tânăr decât ea!
GALERIE FOTO Madonna s-a împăcat cu iubitul fotbalist, cu 38 de ani mai tânăr decât ea!
Citește și...
Afacerea cu care traficantii romani fac averi in Scandinavia. Cu cat inchiriaza un loc de cersit
Afacerea cu care traficantii romani fac averi in Scandinavia. Cu cat inchiriaza un loc de cersit "de lux" pe strazile Suediei

Romania Scandinava, episodul 2. Traficantii romani care duc oameni la cersit in Suedia si Finlanda cauta persoane in varsta, cu dizabilitati. Iar odata ajunsi acolo, cumpara locurile de pe strazi, unde romanii stau cu mana intinsa.

Romanii din Scandinavia care pozeaza in milogii Europei, iar acasa au Mercedes in fata vilei.
Romanii din Scandinavia care pozeaza in milogii Europei, iar acasa au Mercedes in fata vilei. "Spun direct: fur, mai, frate!"

Romania Scandinava, episodul 1. Unii au descoperit societati fericite, in care oamenii traiesc frumos si echilibrat, altii insa au fost interesati doar de legile permisive.

Recomandări
Cum și-au împărțit PSD, PNL, USR și UDMR viitorul Guvern. Deficitul bugetar lăsat de Ciolacu, motiv de blocare a discuțiilor
Cum și-au împărțit PSD, PNL, USR și UDMR viitorul Guvern. Deficitul bugetar lăsat de Ciolacu, motiv de blocare a discuțiilor

La Parlament a avut loc o nouă rundă de negocieri pentru viitorul guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au stabilit ca numărul ministerelor să fie redus.

Interceptări din dosar. Ce a discutat Horațiu Potra cu acoliții săi înainte să fie prinși cu portbagajul plin de arme
Interceptări din dosar. Ce a discutat Horațiu Potra cu acoliții săi înainte să fie prinși cu portbagajul plin de arme

A fost o zi lungă, de percheziții informatice, în anchetele legate de controversele din jurul alegerilor prezidențiale, anulate de Curtea Constituțională.

Cât de importantă este, în bani, intrarea integrală a României în Schengen. Beneficiile deciziei întârziate atât de mult
Cât de importantă este, în bani, intrarea integrală a României în Schengen. Beneficiile deciziei întârziate atât de mult

Vestea eliminării controalelor la frontierele terestre i-a bucurat cel mai tare pe românii plecați în străinătate, care se gândesc că drumul lor spre casă s-a scurtat cu câteva ore.