Barna spune că amendamentele care au fost depuse de către PSD și AUR au ”ţintă clară la o persoană”.
Este vorba despre amendamentul PSD, care l-ar putea viza direct pe primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR, dar și despre amendamentul AUR, care ar putea să o vizeze inclusiv pe partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru.
"A devenit un concurs de mesaje politice şi mai puţin un act de legiferare bine gândit. Desigur, sunt elemente care sunt pe placul publicului, sunt elemente care sună bine, dar trebuie avute în vedere prevederile constituţionale şi prevederile hotărârilor CCR", a declarat el la RFI România, potrivit News.ro.
Senatorul UDMR spune că nu poate accepta o lege care vizează o persoană anume: "Nu sunt jurist şi nu ştiu dacă este retroactiv sau nu. Este o majoritate care s-a format, o majoritate mai ciudată. Este inadmisibil să facem legi pe persoane fizice, adică să facem amendamente cu ţintă clară la o persoană. N-aş putea să accept aşa ceva şi sper să nu fie cazul nici în amendamentele acestea".
Tanczos Barna precizează că legea ANI ar putea ajunge la Curtea Constituţională, care o poate "curăţa": "În orice variantă ar trece, dacă sunt elemente de neconstituţionalitate, sigur ajunge la CCR şi avem filtre şi plase de siguranţă care pot curăţa actul normativ de elemente neconstituţionale".