Un senator AUR a provocat râsete în plen: ”Când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul nu mai este apt pentru studiu”

×
Publicitate

Legea privind educația sexuală în școli a provocat dezbateri aprinse în Senat.

Pe 3 iunie 2020, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor ca for decizional, însă preşedintele Klaus Iohannis a respins-o și a trimis-o în Parlament pentru reexaminare.

Astfel, legea se află la Senat, în calitate de prim for sesizat.

La dezbateri, senatorul AUR Mircea Dăneasă a provocat râsetele parlamentarilor după ce a spus de la microfonul plenului că ”omul modern are creierul supersexualizat”, iar dezvoltarea nu se poate face ”prin legi impuse pe criterii ideologice”

”Există o spunere în Evanghelie: fericiți făcătorii de pace, căci aceia fii lui Dumnezeu se vor chema. Cred că trebuie să facem pace între aripile Parlamentului. Nu știu, stânga...dreapta. Și aș propune o discuție inter partide, pentru că nu se poate vorbi la ora actuală despre educație sexuală fără să vorbim în paralel despre educația ascetică. Omul modern, spune știința, nu eu, neuroștiințele, are creierul supersexualizat, datorită dezvoltării premature a sinapselor sexuale. Și asta e știință, nu ideologie. O dezvoltare echilibrată a creierului nu poate fi făcută prin legi impuse pe criterii ideologice.

Mircea Daneasa

 

Vă invit, atât pe colegii de la USR, cât și pe ceilalți colegi din celelalte partide, PNL și PSD, am experiență în acest domeniu, putem vorbi în ce măsură se poate dezvolta un creier echilibrat. Întrucât s-a constatat că atunci când sinapsele sexuale se dezvoltă, creierul omului nu mai este apt pentru studiu, pentru informația complexă pe care o pune educația. Degeaba râdeți. Nu aveți informația. Și vorbesc din prisma interdisciplinalității pe care am studiat-o o viață” - a declarat senatorul AUR.

Ce prevede legea privind educația sexuală, respinsă de Iohannis

 

Potrivit legii adoptate anul trecut, citată de Agerpres, în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Conform unui amendament al mai multor parlamentari PSD şi PNL, actul normativ prevede "derularea sistematică în unităţile şcolare, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor".

Şeful statului a atras atenţia în cererea de reexaminare că în legea transmisă la promulgare este înlocuită noţiunea de "educaţie sexuală" cu cea de "educaţie sanitară" şi este introdusă obligativitatea obţinerii acordului scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor pentru derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, ceea ce a generat numeroase critici atât din partea experţilor din domeniul educaţiei, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor şi elevilor.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62196272
Parlamentul a decis revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului
Avocatul Poporului a fost revocat. Parlamentarii au votat, miercuri, după ce au respins raportul de activitate al instituției. Coaliția de guvernare se pregătește deja pentru înlocuirea Renatei Weber.
62171182
Surse: Guvernul va da OUG pentru creșterea alocațiilor copiilor cu 20% din ianuarie
Surse guvernamentale au declarat pentru Știrile Pro TV că premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna au avut o discuție despre majorarea alocațiilor copiilor. 
62184540
Vicepremierul Kelemen Hunor: Pensia poate fi maxim 75% din salariul net
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că în opinia sa pensia ar trebui să fie maxim 75% din salariul net, iar pensiile actuale care depăşesc salariul nu sunt corecte.