Tăriceanu, despre un posibil referendum după decizia CCR: ”O instigare la nerespectarea Constituţiei"

61949484
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri seară, la Digi 24, că organizarea unui referendum în urma deciziei Curţii Contituţionale a României (CCR) este ”o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii”.

”Nu se poate aşa ceva”, a spus Tăriceanu referindu-se la faptul că nu se pot schimba prin referendum decizii sau prevederi constituţionale care nu convin, informeazaă News.ro

Întrebat ce părere are despre ideea organizării unui referendum, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că a auzit în ultima perioadă doar idei ”elucubrante” din partea PNL.

”Practic, este o instigare la nerespectarea Constituţiei şi a deziciilor Curţii. Adică, ce să facem? Să învingem decizia Curţii cu un referendum. Până la urmă, aşa aş putea să traduc: haideţi să nu mai fim o democraţie parlamentară şi să trecem la un sistem de democraţie referendară, adoptăm prin referendum o serie de decizii. Nu se poate aşa ceva”, a spus Tăriceanu.

Acesta a afirmat că ”asta duce către ideea regimurilor totalitare”.

”Nu cred că aceasta este modalitatea, dacă nu ne convine o decizie, nu ne convine o prevedere constituţională care trebuie aplicată atunci încercăm să schimbăm”, a mai declarat Tăriceanu.

Acesta afirmă că prin legile justiţiei s-a încercat şi s-a reuşit scoaterea politicului din sfera justiţiei.

”Numai că, de fiecare dată, în loc să te aştepţi la o reacţie pozitivă, sunt reacţii negative”, a mai spus preşedintele Senatului.

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.

Mai mulţi politicieni, printre care fostul preşedinte Traian Băsescu şi fostul premier Dacian Cioloş, au vorbit despre necesitatea organizării unui referendum în această situaţie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61927255
Fostul premier Tudose, ironic la adresa lui Dragnea: "Să pun o poză cu el în maşină"

Tudose a fost ironic la adresa lui Dragnea, după ce a fost a întrebat dacă el postează personal pe Facebook.

61961281
Dacian Cioloș: ”Preşedintele trebuie să rişte orice din punct de vedere politic”

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că preşedintele Klaus Iohannis ”trebuie să rişte orice din punct de vedere politic” pentru a apăra Constituţia şi pentru a apăra principiile clare ale Constituţiei.

61942629
Toader: Preocuparea procurorilor privind diminuarea independenţei lor în urma deciziei CCR, neîntemeiată

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, joi seară, că preocuparea procurorilor privind o eventuală diminuare a independenţei lor în urma deciziei de miercuri a CCR este neîntemeiată.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.