Surse: Ordonanța care prelungește starea de urgență. Măsurile de protecție recomandate

62119248
Pro TV

Surse oficiale au declarat pentru Știrile Pro TV că următoarea ordonanță militară, care va fi emisă marți, va prelungi starea de urgență în România până în 15 mai 2020.

De asemenea, va fi menținută recomandarea autorităților pentru populație de purtare a măștilor de protecție, inclusiv după ce va expira starea de urgență în România, timp de 3 luni, începând cu 15 mai.

Cea mai mare parte a măștilor și a echipamentelor de protecție va fi furnizată de producția locală, cu ajutorul companiilor care s-au reprofilat și au început să producă materiale sanitare pentru combatarea Covid-19.

Din 14 aprilie, producatorul autohton de astfel de echipamente poate asigura 4 milioane de măști pe lună, continuând în paralel și importurile.

De asemenea, potrivit surselor citate, în noua ordonanță militară vor fi menținute restricțiile actuale pentru persoanele vârstnice. Cel mai probabil, persoanele de peste 65 de ani vor fi nevoite să rămână în case într-un anumit interval orar încă o lună după data de 15 mai 2020 - cu posibilitatea de prelungire a acestei măsuri.

Pentru restul cetățenilor, regimul de deplasare s-ar putea relaxa mai devreme de 15 mai, dar nu mai devreme de 1 mai 2020.

În prezent, persoanele de peste 65 de ani din România pot ieși din casă doar în intervalul orar 11-13, pentru rezolvarea problemelor de strictă necesitate.

În ultimele zile, însă, a fost aglomerație în piețele din mai multe orașe din țară, în contextul pregătirilor pentru Florii și Paște, ceee ce a dus la nerespectarea regulilor de distanțare socială.

Discuții despre "ce facem cu nunțile?"

 

Potrivit surselor citate, unul dintre subiectele de discuție în Grupul de Comunicare Strategică a fost și cel referitor la desfășurarea nunților în România, în contextul actualelor restricții.

Cel mai probabil, aceste evenimente vor fi interzise încă 3 luni de acum încolo, astfel că un scenariu luat în calcul a fost prezența la aceste nunți a unui repezentant al DSP, care să verifice temperatura participanților și să depisteze eventuale cazuri de Covid-19.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Klaus Iohannis este aşteptat să emită decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să emită luni decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile, conform anunţului făcut săptămâna trecută.

Încă un lider politic cere parlamentarilor să vină la muncă: ”Se lasă impresia că Parlamentul e doar un detaliu”

Varujan Vosganian cere ca dezbaterea și votul pentru prelungirea stării de urgență să aibă loc cu prezența parlamentarilor în plen. El spune că, în această perioadă, se lasă impresia că Parlamentul a devenit doar un detaliu.

Ministrul Transporturilor: Trebuie să vedem criza provocată de COVID-19 ca pe o oportunitate

Proiectele de infrastructură începute trebuie continuate, însă este vital să fie promovate şi altele noi, iar această criză trebuie privită ca o oportunitate, fiind vitală demararea de noi investiţii, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.