Ştefănuţă, despre Schengen: Dezbaterea s-a inflamat artificial. Nu sunt semne că vom intra cu frontierele terestre în 2024

62486911
Shutterstock

Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă susţine că dezbaterea privind aderarea României la Schengen s-a inflamat artificial, electoral, şi că nu sunt "paşi clari" care să arate că va exista o decizie favorabilă în acest an.

"Eu cred că există o fereastră de oportunitate toamna aceasta şi în prima jumătate a anului viitor. De ce? Pentru că avem două preşedinţii prietene. Atât maghiarii, cât şi polonezii îşi doresc ca România să intre în Schengen, şi unii, şi ceilalţi vor pune pe ordinea de zi subiectul. Deci consider că momentul este în următorul an (...)", a spus Ştefănuţă în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români, potrivit Agerpres.

El a spus că are şi "dovezi" în acest sens, între care a menţionat şi faptul că în Austria există un guvern interimar.

"Până în decembrie, în Austria există un guvern interimar, guvernul domnului (Karl) Nehammer, din care fac parte şi Verzii, cu care am controlat situaţia, şi este greu de imaginat că un guvern interimar va face paşii pentru o lărgire Schengen, mai ales că ei şi-au exprimat împotrivirea în direcţia asta", a spus Ştefănuţă.

El a afirmat că în cele din urmă România va adera integral la Schengen "pentru că nu poţi să rămâi cu un picior în autobuz", dar s-a distanţat de optimismul colegilor săi români din grupul PPE privind o decizie legată de aderarea cu frontierele terestre încă din 2024.

"Aceste semnale au mai fost date şi în 2022, în toamnă, cu surle şi tâmbiţe, şi nu s-au concretizat. Aşa că mai bine mai puţin tam-tam pre-electoral şi mai multe rezultate livrate", a afirmat Ştefănuţă, ales independent în PE dar afiliat ulterior la grupul Verzilor.

"Eu înţeleg, sunt nişte lucruri bune care s-au întâmplat recent. De exemplu, programul Viza Waiver, în care România cel mai probabil intră din luna aprilie. Este un succes al Ministerului de Externe, al ambasadorului (Andrei) Muraru. Este un lucru cert bun. Să vedem dacă se întâmplă la fel şi pe Schengen. Eu am semnale mult mai reţinute", a spus vicepreşedintele PE.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62489197
Simion, întrebat cărui contracandidat i-ar putea lăsa soția: ”O las la Ciucă ca să fie apărată, protejată militar”

Candidatul AUR la Președinția României, George Simion a fost întrebat la emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV, cui i-ar lăsa soția, mașina, cățelul, copii și afacerile dacă ar fi nevoit.

62489188
George Simion, despre poreclele pe care le-ar da contracandidaților lui: ”Geoană, Ciolacu, Ciucă – cei trei prostănaci”

Candidatul AUR la Președinția României, George Simion a fost întrebat la emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV, ce porecle le-ar da contracandidaților lui de la alegerile prezidențiale.

62489189
Proiect: Dezvoltatorii imobiliari nu pot solicita un avans mai mare de 10% la cumpărarea unui imobil

Un proiect PSD de lege prevede ca dezvoltatorii să nu poată solicita un avans mai mare de 10% la cumpărarea unui imobil. Propunerea vine pe fondul scandalului Nordis, în care soțul deputatei PSD Laura Vicol este acuzat de fraude imobiliare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.