Sclavia, traficul de persoane, proxenetismul, agresiunea sexuală şi tortura nu se mai prescriu. Legea adoptată de deputați

62181751
Agerpres

Camera Deputaţilor a adoptat, joi, un proiect de lege de modificare a Codului penal potrivit căruia nu se va prescrie răspunderea penală a agresorilor în cazul infracţiunilor de sclavie, trafic de persoane, agresiune sexuală, tortură asupra minorilor.

De asemenea, proiectul prevede mărirea pedepselor în cazul nedenunţării infracţiunilor.

S-au înregistrat 293 de voturi "pentru".

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Codului penal, în sensul stabilirii caracterului imprescriptibil al răspunderii penale pentru anumite infracţiuni de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile prevăzute la art. 209, 210, 211 şi 213, pentru infracţiunile de agresiune sexuală de la art. 219, tortura de la art. 282. De asemenea, se majorează pedeapsa pentru infracţiunea de nedenunţare şi se incriminează nedenunţarea infracţiunilor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale săvârşite faţă de un minor sau care au avut ca urmare moartea unui minor.

"Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 209 - 211, art. 213, art.218 - 220 şi art. 282", prevede proiectul adoptat, potrivit Agerpres.

În cazul altor infracţiuni de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile şi al infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale săvârşite faţă de un minor "termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major". "Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului", au mai stabilit deputaţii.

Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani, faţă de închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, cum este în prezent.

Deputaţii au introdus un articol nou care prevede că "fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani".

Totodată, proiectul stabileşte că se vor majora cu o treime limitele speciale ale pedepselor în cazul faptelor de pornografie infantilă săvârşite de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor sau în cazul în care fapta a pus în pericol viaţa minorului.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62193598
Dan Barna refuză propunerea lui Cioloş de a renunţa amândoi la cursa pentru şefia USR-PLUS

Dan Barna nu este încântat de propunerea lui Dacian Cioloș de a renunța amândoi la cursa pentru şefia USR-PLUS.

62193585
Deputatul ex-AUR Mihai Lasca a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare

Publicația locală bihorjust.ro scrie că deputatul neafiliat Mihai Lasca, fost lider al filialei AUR Bihor, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității.

62193590
Nicuşor Dan: Trebuie să creştem preţul parcării. Oraşul este sufocat de maşini parcate pe trotuar

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că oraşul "este sufocat de maşini" parcate pe trotuar şi pe prima bandă, iar preţul parcării trebuie să crească.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.