Scandal în Parlament pe tema anulării pensiilor speciale. "Nici comuniștii nu au băgat așa mâna în buzunar”

×
Publicitate

Noi dezbateri cu scântei pe tema anulării pensiilor speciale au avut loc în Parlament.

În timp ce partidele care susțin guvernarea nu își doresc categorii profesionale favorizate la pensionare, reprezentanții parlamentarilor, aviatorilor, grefierilor, militarilor și diplomaților s-au plâns că vor rămâne cu mult mai puțini bani decât li se cuvin. Și spun că "nici măcar comunismul nu le-a băgat așa mâna în buzunar". Însă legea mai are de așteptat după ce deputații au amânat-o cel mai probabil până în februarie.

Reprezentații categoriilor profesionale care beneficiază de astfel de indemnizatii speciale au amenințat cu pensionari anticipate si proteste.

Dumitru Coarnă, Sindicatul Polițiștilor: "Nu i-am speriat, eu gândesc mai scurt, sunt mai de la țară. Dacă amânați, oamenii vor crede că va fi adoptată și se vor pensiona. Ne-au păcălit de atâtea ori, așa o să se întâmple și acum."

Mihai Chiris, reprezentant al aviatorilor pensionari: "Noi vom fi îngroziți și va fi vai de capul nostru dacă se taie aceste pensii."

Panait Ion, comandant de aeronavă TAROM: "Suntem aproape 200 de piloți de linie, tăierile din 2010 au fost umilitoare. Eu mă duc cu trei cămăși la mine, plec în mai multe curse, dorm două ore pe noapte și când mă întorc mă trezesc că îmi taie venitul."

Doar social democratii le-au luat apararea celor care primesc pensia dupa o formula de calcul diferita de principiul contributivității.

Adrian Solomon, deputat: "Din 4 in 4 ani încoace vine dreapta si strange de gat poporul asta. Omul când e la manșă nu trebuie să se gândească dacă are bani să-şi plătească întreținerea. La fel şi Diplomații."

Dan Vîlceanu, PNL: "Nu poți, pentru un om cu studii superioare care a lucrat în condiții grele să îi dăm pe principiul contributivității și altui om, care nu a plătit contribuții, să-i dăm mai mult."

Reprezentant al funcționarilor parlamentari: "Eu am avut o ofertă de la BNR, dar am optat să rămân la Parlament pentru că aveam acest beneficiu al pensiei speciale. Aceste pensii de serviciu sunt promisiuni care trebuie onorate."

Liberalii vor ca toate pensiile speciale, cu excepţia celor acordate militarilor, să fie abrogate. Pensiile aflate în plată vor fi încasate în continuare de beneficiari, însă parlamentarii PNL ar vrea ca cele care depășesc un anumit plafon să fie supraimpozitate. În momentul de față, primesc pensii speciale parlamentarii, aleşii locali, aviatorii, diplomații, funcționarii publici parlamentari, foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, militarii şi magistrații.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62097487
Guvernul se reunește marți în ședință. Ce proiecte vor fi pe ordinea de zi

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă, pe ordinea de zi fiind proiectele pentru care urmează să îşi asume răspunderea într-o primă etapă.

62091790
Firea, despre candidatura la Primăria Capitalei: „Și dacă e vorba de 5 tururi, tot candidez”

Deși alegerile locale sunt încă departe, au ieșit la încălzire primii candidați pentru primăria Capitalei.

62097487
Pensiile normale se măresc, unele speciale se elimină. Măsuri excepționale anunțate de Guvern

Guvernul Orban anunţă măsuri excepţionale, în procedură de urgenţă. Pensiile normale se vor mări, aşa cum prevede legea, însă liberalii vor să elimine o parte dintre pensiile speciale. Vor face excepţie, militarii şi magistraţii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.