Robert Negoiță s-a vindecat de Covid-10: "Au fost două săptămâni ciudate"

62137168
Inquam Photos / Octav Ganea

Robert Negoiţă, candidat din partea Alianţei Pro Bucureşti 2020 la Primăria Sectorului 3, a anunţat că s-a vindecat de COVID-19.

"La două săptămâni de când am fost depistat pozitiv la infectarea cu virusul COVID 19 sunt vindecat şi mă simt excelent, gata să mă apuc iar de treabă. Au fost două săptămâni ciudate în care aş minţi să vă spun că totul a fost simplu. Impactul emoţional şi, uneori fizic, au fost provocări pe care le-am depăşit şi cu ajutorul dumneavoastră, lucru pentru care vă mulţumesc din suflet. Cred că lupta cu această boală poate fi câştigată şi de cei aflaţi în jurul celor care au ghinionul să se infecteze, fie că vorbim de familie sau prieteni. Energiile lor pozitive transmise către pacienţi, dublate de efortul absolut remarcabil făcut de medicii noştri ne dau şanse sporite în faţa acestei pandemii", a scris Negoiţă, miercuri, pe Facebook.

El a menţionat că a preferat ca în aceste două săptămâni să nu interacţioneze în spaţiul public.

"Această pandemie trebuie tratată cu seriozitate, nu trebuie sa minimalizăm efectele bolii, nu trebuie să transmitem mesaje oamenilor că, deşi suntem infectaţi, totul este ok. Eu am vrut să transmit, prin tăcerea mea, că în faţa unei astfel de provocări legate de sănătate, orice alte probleme devin irelevante. Deci, dragii mei, protejaţi-vă, aveţi grijă de voi şi de familiile voastre şi fiţi convinşi că suntem destul de puternici să trecem şi peste această provocare", a adăugat Robert Negoiţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62112062
Klaus Iohannis: Îi încurajez pe părinți să-și trimită copiii la școală. Lucrurile vor funcționa
Preşedintele Klaus Iohannis susţine miercuri o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
62094312
Senatul a votat legea prin care alegerile din 6 decembrie s-ar putea desfășura cu reguli noi
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege care schimbă mai multe reglementări la alegerile parlamentare care vor fi organizate în 6 decembrie.
62146786
Schimbări în funcționarea ANCOM, votate de Senat: ”Sinecuri pentru politicieni”
Senatul a adoptat marţi o propunere legislativă care modifică şi completează OUG 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii (ANCOM).