Formațiunea a criticat decizia CCR privind extinderea obligațiilor de transparență și se referă și la cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, în contextul prevederii referitoare la încetarea mandatului persoanelor pentru care existența unei incompatibilități sau a unui conflict de interese a fost stabilită definitiv.

Decizia de astăzi a Curții Constituționale asupra Legii integrității lasă în urmă o întrebare simplă: de ce transparența este prezentată drept o valoare fundamentală doar până în momentul în care începe să îi privească și pe cei aflați în apropierea puterii?, potrivit unui comunicat emis de AUR.

Nicușor Dan a contestat prevederea prin care obligațiile de transparență erau extinse și asupra persoanelor aflate în relații similare celor dintre soți, iar CCR i-a dat câștig de cauză. Prevederea a fost declarată neconstituțională, exact așa cum solicitase președintele.

AUR a susținut că principiul trebuia să fie simplu: averile și interesele soților, soțiilor și ale persoanelor aflate într-o relație asimilabilă vieții de familie cu un demnitar trebuie să poată fi cunoscute atunci când se pot intersecta cu exercitarea funcției publice.

Dacă formularea adoptată de Parlament era insuficient de precisă juridic, soluția trebuia să fie găsirea unei definiții clare, nu abandonarea principiului transparenței”, se arată în comunicat.

AUR a acuzat o contradicție politică

Există o contradicție politică în acest caz, mai spune formațiunea. AUR susține că Nicușor Dan și formațiunile care l-au susținut au construit ani întregi un discurs despre transparență și standarde mai ridicate pentru cei care ocupă funcții publice.

Când aceleași principii au ajuns să atingă inclusiv cercul apropiat al președintelui, am descoperit brusc preocuparea pentru limitele lor”, a transmis AUR.

Formațiunea face referire și la controversele generate în ultimii ani de deciziile Curții Constituționale și la efectul acestora asupra încrederii unei părți a societății în această instituție.

AUR a amintit, în acest context, anularea alegerilor prezidențiale din 2024, pe care o descrie drept „o decizie cu consecințe fără precedent asupra procesului democratic din România”, susținând că fiecare hotărâre cu miză politică majoră este privită, astfel, cu o atenție sporită.

Întâlnirea dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu

În același comunicat, AUR se referă la întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, înainte ca instanța constituțională să se pronunțe asupra unor cauze cu miză politică importantă.

Tocmai în acest context, întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, înainte ca instanța constituțională să se pronunțe asupra unor cauze cu miză politică importantă, ridică întrebări legitime”, a transmis formațiunea.

AUR afirmă că, în urmă cu numai câțiva ani, o întâlnire neanunțată dintre un lider politic și un judecător constituțional ar fi provocat acuzații privind independența justiției și cereri imediate de explicații.

Astăzi, tăcerea acelorași voci este greu de ignorat”, se mai arată în comunicat.

AUR: „Dominic Fritz trebuie să demisioneze”

AUR a mai precizat că CCR a declarat constituțională prevederea referitoare la încetarea mandatului persoanelor pentru care existența unei incompatibilități sau a unui conflict de interese a fost stabilită definitiv anterior intrării în vigoare a legii.

Curtea Constituțională a declarat constituțională această prevedere, iar AUR susține că rezultatul nu mai poate fi ocolit de USR.

Formațiunea amintește că Dominic Fritz are deja o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigiul cu Agenția Națională de Integritate privind conflictul de interese.

Acum, CCR a validat și mecanismul legislativ care stabilește consecințele unei asemenea situații”, a transmis AUR.

În opinia formațiunii, Dominic Fritz trebuie să demisioneze din funcția de primar al Timișoarei și nu trebuie să aștepte expirarea unui termen legal pentru a face ceea ce propriul partid a pretins ani la rând de la adversarii săi.

AUR invocă și identitatea politică a USR, construită în parte în jurul integrității și al sloganului „Fără penali în funcții publice”.

Dacă aceste principii mai înseamnă ceva, ele trebuie aplicate și propriului președinte”, se arată în comunicat.

Integritatea nu ar trebui să aibă culoare politică. Dacă regulile sunt bune doar atunci când li se aplică adversarilor, nu mai vorbim despre principii, ci doar despre dublă măsură”, a conchis AUR.

Curtea Constituțională a României a pronunțat, luni, deciziile în cazul sesizărilor referitoare la noua Lege a integrității, contestată atât de președintele Nicușor Dan, cât și de un grup de senatori USR și PNL.

Cu unanimitate de voturi, CCR a declarat neconstituțională sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți”, introdusă în lege pentru extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață ai demnitarilor.

În schimb, cu majoritate de voturi, CCR a considerat constituțională prevederea potrivit căreia încetarea de drept a funcției, demnității publice sau mandatului are loc la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, în cazul persoanelor pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese a fost constatat definitiv anterior.

Ce a declarat Dominic Fritz

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a transmis luni că, în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat, iar dacă preşedintele va promulga legea ANI, mandatul său de primar va înceta în 30 zile, ca o sancţiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea.

El anunţă că va ataca decizia la CEDO, acolo ”unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”.