PSD îi cere prim-ministrului demis Ilie Bolojan, într-un comunicat de presă, ”să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului pentru fondurile din programul SAFE”.
Astfel, social-democrații conduși de Sorin Grindeanu ”denunță traficul de influență scandalos realizat în biroul premierului demis, Ilie Bolojan, pentru realizarea unei înțelegeri secrete între Guvernul României și un furnizor privat german de echipamente militare, ce vizează fondurile garantate din bani europeni și care sunt disponibile pentru înzestrarea Armatei Române, în cadrul instrumentului financiar Security Action for Europe (SAFE)”, arată sursa citată.
PSD nu precizează în ce perioadă ar fi fost realizat acest ”trafic de influență scandalos” la nivelul Guvernului, din care a făcut parte până nu demult și PSD.
Mai mult, Partidul Social Democrat susține că o firmă de avocatură care l=ar fi consiliat pe Bolojan în acest caz s-ar fi aflat într-un conflict de interese, deoarece ”a lucrat pentru ambele părți aflate în negociere: pe de o parte, a oferit consultanță Guvernului României, iar pe de altă parte, a avut calitatea de reprezentant legal al grupului german în multe alte spețe juridice”.
”Având în vedere că împrumuturile angajate de România prin programul SAFE vor fi rambursate din taxele și impozitele colectate la bugetul de stat, premierul demis, Ilie Bolojan, are obligația legală și politică să explice contribuabililor români cum a fost selectată firma de avocatură care l-a consiliat în acest caz, având în vedere conflictul major de interese în care se afla aceasta, întrucât a lucrat pentru ambele părți aflate în negociere: pe de o parte, a oferit consultanță Guvernului României, iar pe de altă parte, a avut calitatea de reprezentant legal al grupului german în multe alte spețe juridice. Așadar, interesele cui au fost apărate de firma de avocatură selectată în condiții obscure de Cancelaria Prim-ministrului? Ale statului român sau ale furnizorului privat german de echipamente militare?
Mai mult decât atât, premierul demis, Ilie Bolojan, trebuie să răspundă în fața cetățenilor și a legii pentru breșa de securitate pe care a produs-o prin instalarea fostului deputat și candidat PNL, Cristian Băcanu, în funcția de consilier onorific al viceprim-ministrului demis, Oana Gheorghiu, având în vedere că acesta a fost remunerat de firma de avocatură implicată în negocierile dintre Guvernul României și furnizorul german. Cum au permis vicepremierul demis și premierul demis ca acest personaj, aflat într-un vădit conflict de interese, să aibă acces la informații guvernamentale sensibile care puteau favoriza furnizorul german de armament în negocierile secrete purtate cu statul român?”, a mai transmis PSD în comunicatul de presă.
Acuzațiile PSD vin la scurt timp după ce partidul AUR a sesizat, iar Avocatul Poporului a acționat în consecință și a atacat la Curtea Constituțională ordonanța guvernului demis Bolojan care stabilea cadrul legislativ privind derularea programului european SAFE de 16,68 miliarde euro pentru apărarea României.
Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, a explicat de ce România alocă din Programul SAFE o sumă importantă Germaniei
În urmă cu câteva zile, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, a fost întrebat într-o conferinţă de presă, de ce în cadrul Programului SAFE România alocă mulţi bani Germaniei şi de ce nu a fost luată decizia de a trimite acele fonduri într-o altă ţară.
"Sunt foarte puţine companii la nivel global care pot să furnizeze o paletă foarte largă de produse, compania germană de care aţi vorbit produce nave, are în administrare şi în proprietate şantiere navale, produce tancuri şi maşini de luptă infanterie, produce sisteme antidronă antiaeriene şi produce muniţia pentru aceste sisteme", a explicat Mihai Jurca, potrivit News.ro.
El a menţionat că nu există nicio altă companie în afara celei germane care să poată să producă aceste capabilităţi.
"Nu există o altă companie în Europa care să poată să producă toate aceste produse şi Şantierul Mangalia este un şantier strategic pentru noi şi este foarte important ca acesta să fie deschis şi funcţional în cel mai scurt timp. Răspunsul este următorul: nu există o altă companie care să poată să producă toate aceste capabilităţi. Şi în momentul în care ai mai multe produse într-un singur coş, evident discountul pe care îl primeşti este mult mai mare", a precizat Mihai Jurca.
În septembrie 2025, la capătul a doi ani de discuţii cu Forţele Navale Române, Damen Galaţi se angaja să construiască patru nave militare pentru 457 milioane de euro. Oferta nu a primit nici până azi un răspuns.
În schimb, prin SAFE sunt alocate 920 de milioane de euro pentru patru nave similare.
MApN susţine însă că nu va semna contracte de achiziţie publică în condiţii dezavantajoase pentru instituţie.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat, în 28 aprilie, că pachetul SAFE al Ministerului Apărării valorează 8,33 de miliarde de euro, precizând că opt dintre aceste proiecte reprezintă soluţii tehnice de ultimă generaţie împotriva dronelor.
El a menţionat că maşina de luptă a infanteriei va fi produsă de Rheinmetall la Mediaş, navele de patrulare vor fi construite în Şantierul Naval Mangalia, iar elicoptere Airbus vor fi echipate la IAR Braşov.
Liderul PNL Iași a acuzat PSD şi AUR că sabotează programul SAFE
În urmă cu câteva zile, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a acuzat ”acţiuni de sabotaj” ale PSD şi AUR în Parlament în privinţa derulării programului SAFE, el invocând faptul că aceste acţiuni pun în pericol finanţarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est.
Alexandru Muraru a precizat că ”acţiunile de sabotaj orchestrate de alianţa toxică PSD-AUR în Parlamentul României blochează sau amână aprobarea programului de mobilitate şi infrastructură SAFE”.
Liberalul susţine că această tergiversare ”intenţionată” pune în pericol finanţarea unor proiecte importante pentru regiunea de Nord-Est a României.
”Asistăm la un act de trădare a intereselor Moldovei. Cei de la PSD îi spun în faţă preşedintelui Nicuşor Dan că vor sprijini aprobarea SAFE, într-o încercare cinică de a mima responsabilitatea, dar în Parlament se coordonează pe sub masă cu AUR pentru a bloca sau a amâna programul până la expirarea termenului. Este o dovadă incontestabilă a ipocriziei social-democrate şi a unui blat politic care calcă în picioare interesele strategice ale României. A sabota programul SAFE înseamnă a izola Moldova, a vulnerabiliza flancul estic şi a tăia şansa Iaşului la o conectivitate europeană reală”, a declarat deputatul Alexandru Muraru.
Liderul liberal ieşean consideră că programul SAFE reprezintă un instrument esenţial, cu dublu rol – civil şi militar –, care asigură finanţarea pentru loturi critice de infrastructură ce conectează România de Republica Moldova şi Ucraina.
Muraru susţine că pierderea acestor fonduri ar fi un dezastru pentru proiectele aflate în desfăşurare, respectiv A8 (tronsonul Paşcani-Iaşi-Ungheni) şi A7 (Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret).
Liberalul a afirmat că tergiversarea avizării acestui program în Parlament este cu atât mai gravă cu cât procedurile de licitaţie au fost derulate în regim accelerat, iar contractele sunt pregătite pentru semnare în luna mai.
”Să joci alba-neagra cu infrastructura Moldovei pentru calcule electorale meschine sau jocuri de culise este o crimă la adresa a milioane de români. Programul SAFE nu este doar despre asfalt, ci despre mobilitate militară, garanţii de securitate şi consolidarea frontierei de est a Uniunii Europene şi a NATO. În timp ce PNL construieşte şi atrage fonduri europene, PSD şi AUR se unesc pentru a ţine regiunea noastră în subdezvoltare. Solicit public conducerii PSD să iasă din acest joc duplicitar, să oprească frăţia cu extremiştii şi să deblocheze de urgenţă programul SAFE în Parlament, înainte de expirarea termenului de la sfârşitul lunii”, a declarat liderul liberal ieşean, Alexandru Muraru.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa:
StirilePROTV
News.ro
Etichete:
programul safe,
PSD,
ilie bolojan,
mapn,
Articol recomandat de sport.ro