A durat, dar a meritat efortul”, adaugă Miruţă. Potrivit oficialului, este vorba despre unul dintre proiectele cu „producţie 100% în România”, ceea ce înseamnă „fabrică retehnologizată, nu produse cumpărate gata făcute de pe raftul fabricilor din altă ţară”, dar şi locuri de muncă noi şi garanţii de securitate suplimentare pentru România prin „capacitatea de a produce muniţie strategică pe teritoriul naţional”.
"A durat, dar a meritat efortul: Uzina Mecanică Sadu este de astăzi oficial între fabricile vechi de armament din România care vor fi salvate şi aduse la viaţă prin SAFE. Da, este unul dintre proiectele din SAFE cu producţie 100% în România", afirmă Radu Miruţă.
Potrivit oficialului, acest lucru înseamnă "fabrică salvată, nu produse cumpărate gata făcute de pe raftul fabricilor din altă ţară".
"Înseamnă fabrică locală retehnologizată, înseamnă locuri de muncă noi, înseamnă garanţii de securitate suplimentare pentru România prin capacitatea de a produce muniţie strategică pe teritoriul naţional. Asta înseamnă să îţi pese!", afirmă Miruţă.
Ministrul interimar adaugă că la fel i-a păsat de "Braşov - cu fabrica de pulberi şi cu IAR, de Mangalia - cu şantierul naval, de Cugir - cu fabrica de arme, de Mediaş - cu maşina de luptă, de Petreşti - cu noile camioane, de Bucureşti - cu Piranha", iar miercuri "a venit şi decizia finală pentru Gorj".
Radu Miruţă declara, la sfârşitul lunii aprilie, că pachetul SAFE al Ministerului Apărării valorează 8,33 de miliarde de euro, precizând că opt dintre aceste proiecte reprezintă soluţii tehnice de ultimă generaţie împotriva dronelor. El a menţionat că maşina de luptă a infanteriei va fi produsă de Rheinmetall la Mediaş, navele de patrulare vor fi construite în Şantierul Naval Mangalia, iar elicoptere Airbus vor fi echipate la IAR Braşov.
El a prezentat atunci şi o listă a companiilor din România unde vor fi dezvoltate proiecte din programul SAFE.
"Referitor la lista companiilor, localizarea medie este în jur de 60% pentru producţia în România, incluzând următoarele companii: Cugir şi Sadu pentru arma de asalt, respectiv muniţie, Automecanica Mediaş, IAR Braşov, Turbomecanica, Uzina Mecanică Bucureşti, Şantierul Naval Mangalia-2 Mai, Electromecanica", mai spunea Radu Miruţă.
Avocatul Poporului a transmis la CCR o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care se referă la programul SAFE. Sursa citată arăta, printre motivele de neconstituţionalitate, încălcarea obligaţiei constituţionale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ şi nerespectarea interdicţiei constituţionale privind emiterea ordonanţelor de către un Guvern demis.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul judecător Cristi Danileţ afirma că sesizarea CCR semnată de Avocatul Poporului cu privire la OUG 38/2026 nu este valabilă pentru că a fost semnată de o persoană care nu mai este Avocatul Poporului, depăşind durata maximă a mandatului prevăzută în legea fundamentală. Danileţ mai spunea că, dacă ar fi membru CCR, ar "respinge sesizarea ca inadmisibilă", pentru că CCR e "gardianul Constituţiei şi această respingere ar fi singura formă de «presiune» asupra Parlamentului să îşi îndeplinească obligaţiile".