PSD, după refuzul PNL de a susține Guvernul Tomac: „Ilie Bolojan blochează România pentru că a pierdut puterea”

PSD - Sorin Grindeanu

PSD îl acuză, joi, pe premierul demis Ilie Bolojan că blochează toată România, pentru că a pierdut puterea şi transmite că se poate şi fără PNL iar după 7 ani la putere, fără să câştige alegerile, este vremea să meargă în opoziţie, lângă AUR.

„Rămâne cum am stabilit: prim-ministrul demis Ilie Bolojan blochează toată România pentru că a pierdut puterea! Cei care anul trecut cereau PSD „responsabilitate pro-europeană“, ca ţara să nu ajungă pe mâna „extremiştilor“, nu mai sunt acum deloc preocupaţi nici să fie „responsabili“, nici „pe ale cui mâini va ajunge ţara”, spune PSD într-o postare pe Facebook. 

Social-democraţii arată că, ”dincolo de ambiţiile unui singur om, românii au nevoie urgent de un Guvern care să scoată ţara din haosul economic şi social în care a lăsat-o Bolojan”. 

„Se poate şi fără PNL! După 7 ani la putere, fără să câştige alegerile, este vremea să meargă în opoziţie, lângă AUR”, mai transmite PSD.

„Să continui să minţi ipocrit că ai acceptat funcţia de prim-ministru pentru că nimeni nu se înghesuia este o încercare ridicolă de a rescrie realitatea. Domnul Bolojan nu a făcut niciun act de sacrificiu ritualic. Nu este nimic eroic atunci când eşti mânat doar de setea de putere. S-a sacrificat şi se mai sacrifică încă puţin acum... inventând tot felul de motive pentru a se ţine legat cu lanţurile de putere. Poţi pierde o funcţie. Poţi pierde o majoritate. Dar cel mai grav este ca setea de putere să îţi întunece judecata şi să ajungi toxic pentru români şi România”, precizează formaţiunea. 

Ce a anunțat Ilie Bolojan

PNL nu susţine învestirea Guvernului Tomac, a anunţat joi liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan, după şedinţa conducerii partidului.

El a precizat că parlamentarii liberali nu vor fi prezenţi la dezbateri sau vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota. Liderul liberal a arătat că un guvern fără susţinere politică nu poate spera decât la supravieţuire şi că această propunere este o formulă de paravan pentru a scuti PSD de răspunderea pe care o are, pentru situaţia în care am ajuns.

Tomac s-a întâlnit luni cu reprezentanţii PNL, fiind primul partid cu care a discutat despre susţinerea la votul de învestitură.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, după discuţia cu premierul desemnat Eugen Tomac, că un astfel de guvern, care nu se bazează pe o susţinere politică explicită, nu este o soluţie pentru România, el arătând că în cadrul discuţiilor s-au spus lucrurile direct, fără ocolişuri.

Cea mai dură reacţie a avut-o prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei l-a acuzat pe premierul desemnat că a avut "întâlniri prealabile, ascunse şi neasumate cu PSD", iar lista de miniştri prezentată este "cusută cu aţă alb-fosforescentă". "Vă rog, aveţi decenţa şi nu ne luaţi de proşti", i-a transmis Ciucu lui Tomac.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Tomac psd 080626
Eugen Tomac: "Spre deosebire de celelalte partide, sunt singurul lider care nu am fost niciodată nici într-o alianţă cu PSD”
Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat că este singurul lider politic care nu a fost niciodată într-o alianţă cu PSD şi nu a candidat niciodată pe o listă comună cu social-democraţii deşi a fost invitat.
Fotojet 2026 06 05t150645233
PNL a decis. Liberalii nu susțin Guvernul premierului desemnat, Eugen Tomac. Anunțul lui Ilie Bolojan
Conducerea PNL a decis, joi, în şedinţa Biroului Politic Naţional, să nu susțină Guvernul premierului desemnat, Eugen Tomac. 
Eugen tomac instant tomac pnl 07 inquam photos octav ganea 9
Premierul desemnat, Eugen Tomac, despre raportul CSM: ”Un stat de drept puternic nu se teme de întrebările presei”
Premierul desemnat Eugen Tomac, a comentat raportul CSM privind atacurile la adresa independenţei justiţiei, afirmând că un stat de drept puternic nu se teme de libertatea de exprimare.