PSD ar putea susține anticipatele dacă se vor organiza simultan cu localele

×
Publicitate

Schimbare radicală la PSD. Social-democraţii nu se mai pronunţă atât de categoric împotriva anticipatelor, ba chiar le-ar putea susţine dacă se vor organiza simultan cu alegerile locale. Aşa că vor pune umărul la căderea guvernului Cîțu.

Anunţul a fost făcut tocmai în ziua în care Parlamentul a început audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat Florin Cîțu.

În rândul celor de la PSD, opiniile legate de alegerile anticipate au fost până acum împărţite. Preşedintele interimar, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu mai mult şefi de filiale care ulterior au ieşit din sală pe uşa din dos.

Primarii PSD au transmis la centru ca nu au de gând să facă două campanii electorale în acest an - şi cea pentru locale din primăvară, dar şi cea pentru alegerile parlamentare la termen, adică în noiembrie. Şi se pare că l-au convins şi pe liderul interimar, Marcel Ciolacu, fiind unul dintre susţinătorii anticipatelor în spatele uşilor închise. Cu toate acestea, sunt şi şefi de organizaţii din ţară, mai ales cei care nu îl susţin pe actualul preşedinte, care militează pentru alegerile la termen.

După discuţii, Marcel Ciolacu a anunţat că parlamentarii partidului vor vota împotriva la şedinţa de investire a cabinetului Florin Cîțu, programată la mijlocul săptămânii viitoare. Trebuia să găsească însă soluţia ca localele să fie simultan cu parlamentarele, iar cea mai la îndemâna variantă ar fi să modifice în Parlament ordonanţa privind anticipatele.

Marcel Ciolacu, preşedinte interimar PSD: „Vom merge la vot, vom vota impotriva guvernului Cîțu şi vom vedea dacă PNL respectă deciziile CCR. Sunt lideri care vor localele cu parlamentarele, PSD nu are niciun fel de problemă indiferent cum sau când se fac.”

În comisiile de specialitate ale Parlamentului au început audierile miniştrilor propuşi în cabinetul Cîțu. Cei din opoziţie au ţinut să puncteze de fiecare dată că e doar o formalitate.

Daniel Zamfir, senator PSD: „Dacă nu vrea să fie ministru n-are rost să ascultăm o prezentare de 20 de minute degeaba.”

Ministrul propus la Dezvoltare a anunţat că îşi va restructura aparatul de lucru, iar social-democraţii i-au pus o întrebare tehnică.

Daniel Suciu, deputat PSD: Să ne spuneţi cei 6 secretari de stat ai dumneavoastră şi care sunt atribuţiile lor.
Ion Ştefan, ministrul propus la Dezvoltare: „Avem 6 secretari de stat, unul neavând atribuţii.
Daniel Suciu, deputat PSD: Puteţi să ni spuneţi pe toţi şi fiecare de ce răspunde.
Ion Ştefan, ministrul propus la Dezvoltare: Cred că pot să vin cu un comunicat de presă.
Daniel Suciu, deputat PSD: Nu ştiţi acum?

Iar fostul şef de la Finanţe Eugen Teodorovici a fost taxat de colegi pentru ieşirile din timpul discuţiilor.

Jumătate dintre cei audiaţi au primit aviz negativ.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61999616
Încă o lovitură pentru Sorina Pintea. Decizia luată de liderii PSD împotriva sa

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a avut marţi o întâlnire informală cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ale partidului, ocazie cu care a fost discutat şi cazul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, care este arestată preventiv.

62113307
Liderul PSD Mircea Cosma susține că nu este ”baron de Prahova”: ”Eu sunt conte!”

Fostul președinte al Consiliului Județean Prahova timp de mai multe mandate și fost președinte al organizației PSD Prahova, Mircea Cosma, susține că nu este ”baron local” - așa cum este numit în presă - ci .. ”conte”.

62110541
Prima zi de audieri a miniștrilor propuși în Guvernul Cîțu: 3 avize favorabile și 3 negative

Primii miniştri propuşi să facă parte din viitorul Cabinet Cîţu au fost audiaţi, marți, în comisiile reunite ale Parlamentului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.