Proiect: Prevederile Legii privind darea în plată se aplică şi creditelor din ”Prima casă”

61999572
Pro TV

Senatorii au stabilit în şedinţa plenului de miercuri că prevederile Legii privind darea în plată se aplică şi creditelor acordate prin programul 'Prima casă'.

Senatul este prima Cameră sesizată, decizia finală urmând a fi luată de deputați.

Astfel, senatorii au adoptat propunerea legislativă pentru abrogarea alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată. Potrivit art. 1 alin. (4) supus abrogării, prevederile legii în discuţie "nu se aplică creditelor acordate prin programul 'Prima casă', aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului 'Prima casă', aprobată cu modificări şi completări prin Legea 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare".

Proiectul a fost adoptat cu 73 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi o abţinere.

Iniţiatorul proiectului, senatorul ALDE Daniel Zamfir, a explicat că acest proiect legislativ clarifică situaţiile de "impreviziune" care apar atunci când instanţele ajung să judece dosare în care debitorii vor să se elibereze prin Legea dării în plată.

El spune că anumiţi judecători consideră că impreviziunea - adică starea care apare între cele două părţi după semnarea contractului, stare care nu putea fi prevăzută de niciuna din părţi - este doar moartea subită, de exemplu, sau o calamitate, dar sunt şi judecători care consideră că numai în stare de conflict armat este o stare de impreviziune.

"De asemenea, apar situaţii chiar în municipiul Bucureşti. O judecătorie de sector consideră că lipsa veniturilor este motiv de impreviziune, iar judecătoria altui sector consideră că lipsa veniturilor nu este situaţie de impreviziune. Aşadar, suntem obligaţi noi, ca legiuitori, să punem capăt acestor situaţii. Nu le putem spune locuitorilor din sectorul 1 că au avut ghinion că s-au născut acolo şi că domiciliază acolo, şi celor din sectorul 4 că au avut noroc în viaţă, că, iată, judecătorii le dau câştig de cauză. Tocmai să curmăm aceste situaţii am stabilit noi nişte criterii de impreviziune, situaţii în care oamenii să ajungă la reechilibrarea contractului.

Până la urmă, Legea dării în plată nu are ca obiectiv renunţarea la case de către oameni, Legea dării în plată este o pârghie prin care oamenii să-şi renegocieze, să reechilibreze contractele pe care le au cu băncile, pentru că nimeni nu are interes ca acel contract să se termine. Oamenii vor să-şi menţină casele, să continue contractele, băncile, unele dintre ele, sunt de acord ca acest contract să continue, dar, aşa cum spune Curtea Constituţională, contractul trebuie readaptat la condiţiile economice de astăzi ale debitorilor", şi-a motivat senatorul demersul legislativ, potrivit Agerpres.

În replică, senatorul liberal Florin Cîţu a precizat că PNL nu susţine acest proiect, pe care l-a etichetat drept "ridicol".

"Când s-a format Comisia naţională de aderare la zona euro, am spus că este doar un exerciţiu public pentru PSD şi atât, nu va avea niciun efect. Este un proiect ridicol din punct de vedere economic şi nu-şi are sensul. PNL nu susţine astfel de proiecte", a afirmat Cîţu. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61969142
USR: Noua lege a pensiilor, o înșelătorie marca PSD-ALDE

USR susține că noua lege a pensiilor, adoptată miercuri în Camera Deputaților, este ”o înșelătorie marca PSD-ALDE”.

61968684
România trimite și mai mulți militari în misiunile din afara teritoriului român, în 2019

Un număr de 1.902 de militari români vor participa anul viitor la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu 127 mai mult decât în 2018, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, miercuri, la finalul şedinţei CSAT.

62005482
Klaus Iohannis, despre moţiunea de cenzură: Cred că au şanse bune de reuşită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că le doreşte succes celor care au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi consideră că ”au şanse bune de reuşită”.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.