Proiect PNL: Directorii unităţilor de învăţământ, obligaţi să cunoască limba română

62264046
Agerpres

Mai mulţi deputaţi PNL au depus în Parlament un proiect de lege care instituie obligaţia directorilor unităţilor de învăţământ de a cunoaşte limba română. 

Potrivit News.ro, propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale este semnată şi de parlamentari de la PSD.

Iniţiatorii afirmă că funcţia managerială implică relaţii instituţionale cu autorităţi ale statului român, atât la nivel local cât şi guvernamental, iar astfel de relaţii necesită o bună cunoaştere a limbii române.

Potrivit iniţiatorilor, se instituie obligativitatea pentru directorii unităţilor de învăţământ de a cunoaşte limba română, pentru a asigura capacitatea deplină de exercitare a funcţiei manageriale, în relaţia cu alte autorităţi ale statului.

Proiectul de lege mai elimină prevederile care restricţionează baza de selecţie pentru directori, potrivit expunerii de motive. În plus, spun iniţiatorii, se asigură o mai bună reprezentare a cadrelor didactice care predau în limbile minorităţilor, în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Parlamentarii PNL mai spun că actuala lege instituie obligaţia cunoaşterii limbilor minorităţilor naţionale, fără să instituie şi obligaţia cunoaşterii limbii române, deşi funcţia managerială implică relaţii instituţionale cu autorităţi ale statului român, atât la nivel local cât şi guvernamental, iar astfel de relaţii necesită o bună cunoaştere a limbii române, precum şi capacitatea de înţelegere, interpretare şi aplicare a legilor.

Astfel, pentru că scopul principal al legii trebuie să fie selecţia celor mai competente persoane, din punct de vedere managerial, pentru conducerea unităţilor de învăţământ, se propune eliminarea oricăror imixtiuni politice în selecţia funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar, prin ”eliminarea oricăror consultări, avize sau acvorduri din partea formaţiunilor politice cu statut de partid politic, asociaţii sau uniiuni.

Propunerea legislativă este semnată de parlamentarii PNL: Ardelean Ben-Oni, Bota Călin-Ioan, Burciu Cristina, Cazan Laurenţiu-Nicolae, Cozma Adrian-Felician, Cozmanciuc Corneliu-Mugurel, Făgărăşian Valentin-Ilie, Horga Maria-Gabriela, Moldovan Sorin-Dan, Morar Olivia-Diana, Muraru Iulian-Alexandru, Năcuţă Sorin, Roşca Mircea, Sighiartău Robert-Ionatan, Stănescu Vetuţa, Stângă George-Cătălin, Stoian Maria, Şişcu George, Ştirbu Gigel-Sorinel, Trăilă Cristina, Vecerdi Cristina-Agnes.

În plus, au semnat şi parlamentarii PSD Cristea Andi-Lucian, Cristescu Radu-Mihai, Ghiţă Daniel-Florin, Ţepeluş Laurenţiu-Cristinel.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62263741
Cum a reușit Marcel Boloș să adune un milion de lei și să cumpere două apartamente din veniturile de bugetar
Marcel Boloș a explicat cum a reușit să adune un milion de lei în conturi bancare, în condițiile în care toată viața a fost bugetar. Ministrul Proiectelor Europene a spus că a muncit asiduu timp de 30 de ani și nu a fost nevoit să întrețină pe nimeni.
62263227
De 1 Iunie, Ciolacu a mers cu trotineta: ”Am fost cel mai mic, mă trimiteau să duc gunoiul”
Președintele PSD Marcel Ciolacu s-a dat cu trotineta în curtea Palatului Parlamentului, miercuri, de Ziua Copilului.  
62263222
Siegfried Mureşan a fost reales vicepreşedinte al Partidului Popular European
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales astăzi vicepreşedinte al Partidului Popular European, în cadrul congresului partidului de la Rotterdam.