Cresc salariile bugetarilor. PSD și PNL au votat, deși ”avem deficit bugetar record”

×
Publicitate

Parlamentarii PSD-PNL-UDMR au votat, marți, două proiecte legislative prin care angajaților din sectorul bugetar li se vor mări salariile.  

Este vorba despre două seturi de amendamente la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului, prin care se cresc salariile angajaților din diferite instituții de stat.

Cele două proiecte legislative - Plx 60/2022 și Plx 21/2022 - au fost adoptate acum în Camera Deputaților, care este for decizional.

Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerele Transporturilor şi Culturii, precum şi din serviciile deconcentrate subordonate vor beneficia de majorarea cu 15% a salariilor de bază pentru complexitatea muncii. De asemenea, personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, mai prevede proiectul adoptat.

Deputaţii au introdus un amendament prin care se prevede majorarea cu 15% şi a salariilor de bază din Ministerele Transporturilor şi Culturii, faţă de cele majorate în prezent din Ministerele Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Educaţiei.

Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

De aceeaşi majorare vor beneficia şi funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestor ministere.

Parlamentarii Uniunii Salvați România s-au opus adoptării acestor amendamente, susținând că aceste creșteri de salarii se produc ”fără fișă de impact financiar, fără consultare publică și fără să respecte legea salarizării unitare”.

”Sarabanda de creșteri ale cheltuielilor publice se plătește din banii contribuabililor luați din taxe, pe datorie, adică pe taxele pe care le vor plăti românii în viitor, sau prin inflație tipărind bani. Avem o inflație imensă acum fiindcă am avut cheltuieli publice enorme și nesustenabile, iar acum coaliția de guvernare continuă să arunce gaz pe foc cu noi creșteri de salarii din pix” - afirmă deputatul USR Claudiu Năsui.

La rândul său, deputatul USR Oana Țoiu afirmă că aceste măsuri sunt impuse în timp ce România are un ”deficit bugetar record” și se împrumută la ”rate de dobândă record”, dar și ”în mijlocul unei crize economice care bate la ușă”.

Iată care sunt măririle salariale votate de parlamentarii coaliției de guvernare, conform deputatului USR:

- Personalul din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

- Funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

- Personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”

- Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

- Personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

- Personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile, în baza legilor pentru ratificarea sau aprobarea acordurilor de împrumut adoptate de Parlamentul României, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat.

- de la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021

- de la 1 iulie 2022, pentru personalul nou-încadrat sau promovat cuantumul brut al salariilor/soldelor se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 şi cele din luna iunie 2022.

- de la 1 iulie 2022, pentru personalul din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și din Ministerul Sportului se acordă pentru complexitatea muncii o majorare a salariului de bază de 15%

Ciolacu, în urmă cu câteva zile: ”E pentru prima oară când statul strânge cureaua”

În urmă cu câteva zile, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Legea salarizării unitare nr. 153/2017 a avut derogări de amânare, iar ea trebuie respectată, de aceea coaliţia de guvernare a decis acordarea unui sfert din diferenţa de salariu cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public începând cu 1 iulie.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, de ce coaliţia a decis creşterea salariilor bugetarilor, Ciolacu a spus: "Este o respectare a Legii 153, care a avut derogări de amânare şi în acest moment o parte restanţe... Avem şi legi în România şi va trebui să le respectăm".

Ciolacu a explicat că o altă măsură stabilită de coaliţie este diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, iar această diminuare se va face de la bunuri şi servicii.

"Eu, astăzi de dimineaţă, cu secretara generală a Camerei Deputaţilor, am început să facem această listă, de unde se face această economie de 10%. E pentru prima oară când statul strânge cureaua şi nu românii. Este o abordare, din punctul meu de vedere, corectă", a afirmat el, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Cine a fost „tricolorul” remarcat de L'Equipe după Suedia - România 2-1
Citește și...
62262758
USR și-a lansat candidatul la Primăria Sectorului 5. Cine este Alexandru Dimitriu

USR și-a lansat, luni, candidatul la Primăria Sectorului 5. Este vorba despre Alexandru Dimitriu, avocat şi - în prezent - consilier local în Sectorul 5.      

62247127
Ciucă: Nu cred că ar fi o bună practică să modificăm sistemul de taxare a companiilor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că nu crede că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să se modifice sistemul de taxare a companiilor.

62262575
Klaus Iohannis: Relocarea unor companii în România îi poate încuraja pe românii din străinătate să revină în ţară

Relocarea unor companii în România, pe fondul contextului actual complicat, poate reprezenta o oportunitate care să îi încurajeze pe românii care vor să revină în ţară, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 27 07h41m14s293
Palatul Brukenthal, amendat cu 30.000 de lei după ce 20 de oameni s-au îmbolnăvit la o nuntă. Activitatea, suspendată

A fost activat planul roșu de intervenție, sâmbătă seară, în județul Sibiu, după ce mai mulți oameni au început să se simtă rău la o nuntă organizată în Palatul Brukenthal.

Gettyimages vladimir putin
Rusia a găsit pe cine să arunce vina pentru că nu se oprește războiul din Ucraina: ”Europa face tot pentru a împiedica”

Ministrul de Externe al Rusiei a acuzat din nou Europa că blochează sistematic negocierile de pace inițiate de administrația americană.

Shutterstock oameni pe strada timisoara
Criză în energie. Un oficial al UE avertizează statele membre să reducă mai mult consumul de gaze naturale şi electricitate

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu Iranul.