Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-Covid. Prima sa reacţie

×
Publicitate

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătăţii, a anunțat, joi, ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, la Arad, că l-a demis pe profesorul Adrian Streinu-Cercel din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 pentru că a promovat un ”plan de vacanţă” care nu se află în viziunea Guvernului.

”Domnul Cercel a fost demis din Comisia ştiinţifică a luptei anti-COVID din Ministerul Sănătăţii tocmai pentru acel plan de vacanţă pe care îl promova. Nu avem cum să păstrăm în această comisie pe cineva care vede altfel decât Ministerul Sănătăţii sau decât Guvernul această pandemie sau evaluarea ei în dinamică”, a spus Tătaru.

 

Prima reacţie a lui Streinu-Cercel după demitere

 

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a reacţionat iniţial printr-o scrisoare deschisă, ce poate fi descărcată de la finalul acestui articol. De asemenea, el a declarat, joi seară, despre demiterea sa din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, că acesta are dreptul să-şi aleagă oamenii cu care să colaboreze.

"Am avut o conversaţie cu ministrul Sănătăţii, mi se pare o decizie care îi aparţine, este firească, atunci când conduci un minister, ai şi dreptul să-ţi alegi oamenii cu care să colaborezi. (...) Dacă ministrul Sănătăţii consideră că trebuie să facă o schimbare, obligatoriu face acea schimbare. Atunci când eşti într-o poziţie de conducere, nu există elemente de dus-întors", a spus Streinu-Cercel, într-un interviu acordat postului Antena 3.

El a menţionat că ceea ce se s-a spus despre planul său, anume faptul că acesta face referire la o carantinare a persoanelor de peste 65 de ani, nu este adevărat. "Din păcate, nu este nimic adevărat. (...) În planul respectiv nu apare cuvântul carantină. (...) În plan, într-adevăr, apare izolarea la domiciliu, indiferent cum se cheamă acel domiciliu, că e locuinţa proprie, că e o locuinţă de vară, un apartament care poate să fie închiriat etc.", a afirmat Streinu-Cercel.

Potrivit profesorului, logica acestor izolări la domiciliu constă în faptul că persoanele în vârstă nu trebuie contaminate. "Spunem tot timpul că prevenţia face mai mult decât 100 de doctori. (...) Asta trebuie să facem acum, trebuie să facem prevenţie", a declarat Streinu-Cercel.

El a menţionat că planul a fost la grupurile de lucru. "Eu propuneam. Mi l-am asumat în totalitate, (...) este un document pe care mi-l asum, m-am gândit, mi-am pus problema ce avem de făcut în continuare (...) dacă, Doamne fereşte, lucrurile ajung pe o pantă care va fi de nerecunoscut", a declarat Streinu-Cercel.

El este de părere că preşedintele Klaus Iohannis a fost "dezinformat" când a spus că planul face referire la carantinarea celor de peste 65 de ani.

"Categoric a fost dezinformat (...), repet, documentul nu face vorbire de carantină", a spus Streinu-Cercel.

Preşedintele Iohannis s-a referit marţi la planul în care "cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă (...) cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă şi duse în anumite zone de carantină".

 

Demitere așteptată

 

Inițiativa atribuită institutului condus de profesorul Adrian Streinu-Cercel nu trebuie tratată cu zâmbet, ci cu măsuri, a spus premierul României și așa s-a și întâmplat.

Nelu Tătaru a anunțat, la Timișoara, îndepărtarea profesorului Streinu-Cercel, după ce instituția pe care o conduce a fost acuzată că ar fi propus măsuri controversate în ce-i privește pe românii în vârstă, vulnerabili la infecția cu noul virus.

Cumva, era de așteptat ca Streinu-Cercel să fie dat afară de la conducerea comisiei ministeriale. Încă de dimineața, premierul folosise cuvinte dure când s-a referit la presupusul proiect al institutului condus de profesorul universitar, specialist în boli infecțioase.

 

Orban, despre propunerea lui Streinu-Cercel: ”Stupiditate”

 

Ludovic Orban a catalogat drept ”stupiditate, năstrușnicie și nebunie” propunerea atribuită instituției, care făcea vorbire despre faptul că, în actualele circumstanțe, seniorii de peste 65 de ani să fie plasați în centre speciale, timp de trei luni, pentru a-i feri de infecția cu noul coronavirus.

Știrile PROTV i-au solicitat lui Adrian Streinu-Cercel un punct de vedere, pe care nu l-am primit însă, până la această oră. 

Susținătorii profesorului Cercel spun că nici nu se punea problema ca cei peste 65 de ani să fie luați din sânul familiilor. 

Ci că propunerea se referea strict la bătrânii singuri și neputincioși, a căror singură șansă de a trece cu bine peste cele trei luni de izolare ar fi fost să fie duși în centre, unde să li se acorde asistență medicală și unde să fie îngrijiți, hrăniți și să fie personal care să se ocupe de ei așa cum se cuvine.

 

Criticat dur și de președinte

 

Cu două zile înainte și președintele a reacționat dur. Fară să pronunțe numele lui Streinu-Cercel și nici al Institutului ”Matei Balș”, Klaus Iohannis a spus: ”Așa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Trăim într-o societate liberă, dar în nici un caz nu venim cu asemenea măsuri totalitare. Deci, stați liniștiți, nu vine nimeni să vă ia de acasă și să vă ducă în carantină, nu vine nimeni cu măsuri inumane”.

Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62121695
La prima şedinţă off-line, parlamentarii nu au respectat distanţarea socială şi au vorbit la ureche

După o lună de ședințe prin telefon ori pe WhatsApp, Parlamentul și-a deschis joi porțile pentru reporteri și câțiva aleși.

62067498
Guvernul Orban are la dispoziție 1,5 miliarde de euro de la UE să treacă peste criză

Bugetarii nu vor mai fi trimişi în șomaj tehnic pentru că starea de urgență se apropie de final, a declarat joi dimineaţa premierul, care a vorbit despre planul de redresare a economiei.

62110290
PSD: ”Dorim să depunem o moţiune simplă în privinţa domnului Cîţu”

PSD intenţionează să depună o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.