Primul avertisment al lui Ilie Bolojan la adresa PSD. Premierul ”nu exclude” un guvern minoritar: ”Nu este de dorit!”

62600414

Premierul Ilie Bolojana a avut, marți, prima reacție după recentele atacuri politice la adresa sa, care au fost lansate de colegii săi din coaliția de guvernare, membri importanți ai Partidului Social Democrat.

Invitat la radio RFI România, șeful Guvernului a fost întrebat dacă, în calitate de prim-ministru, i-ar fi ”mai bine fără PSD în coaliție” și ar guverna, astfel, mai eficient.

Asta, în condițiile în care inclusiv vicepremierul Tanczos Barna a declarat public faptul că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

În replică, Bolojan a subliniat faptul că partidele care fac parte din această coaliție au luat această decizie nu dintr-o dorință anume, ci pentru că aceasta este ”aritmetica parlamentară” care permite României să se afle în prezent într-o ”stabilitate politică”.

”Aritmetica parlamentară de astăzi ne duce către situația în care, dacă dorim să avem o stabilitate politică, dacă vrem să avem o majoritate stabilă, care este o condiție necesară pentru a astfel de măsuri care nu sunt populare, subliniez, ai nevoie de partidele care pot face această majoritate și în mod evident, aceste partide, așa cum este formată această coaliție, sunt necesare pentru a avea această majoritate. Asta este aritmetica parlamentară. Aici nu e vorba de dorința de a fi într-o coaliție cu cineva sau nu. Pur și simplu este un dat, și atât timp cât va fi posibil voi încerca să susțin soluții raționale pentru țara noastră.”, a spus Bolojan.

Citește și
Primarul Buzăului (PSD): „La ce joacă Grindeanu şi echipa de la Bucureşti, ne îndreptăm spre alianţa cu AUR”
Primarul Buzăului (PSD): „La ce joacă Grindeanu şi echipa de la Bucureşti, ne îndreptăm spre alianţa cu AUR”

Întrebat de jurnalistul RFI dacă este luată în calcul varianta unui guvern minoritar, președintele PNL a afirmat că nu ”exclude” ca în perioada următoare să se întâmple ”astfel de lucruri”.

Jurnalist: Există și varianta unui guvern minoritar. Nu ar fi prima oară când se întâmplă asta în România.

Premierul Ilie Bolojan: ”Într-o situație de criză politică, am mai ajuns la guverne minoritare. Nu exclud că în perioada următoare nu se pot întâmpla astfel de lucruri, dar cred că pentru țara noastră este de dorit să avem o stabilitate politică, este de dorit să avem politici predictibile și comportamente responsabile ale partidelor politice.

Am avut înaintea acestui interviu o întâlnire cu agenția de rating Fitch și, în mod evident, o parte din indicatorii după care aceste agenții dau un rating, deci dau încrederea în țara noastră, este dat de stabilitatea în guvernare, este legat de ceea ce se va întâmpla anul acesta, de ce se întâmplă anul viitor. Și deci este foarte important pentru noi să fim conștienți că orice fel de scandal gratuit, subliniez, într-o zonă de coaliție, doar pentru a te promova în plan în intern, doar pentru a încerca să te poziționezi într-o formă sau alta, are un cost pe care, în mod direct sau indirect, țara noastră și cetățenii noștri plătesc sub forma unor dobânzi, sub forma unor decizii care ar putea fi fost luate ieri, și nu poimâine, și așa mai departe”

Jurnalist: Cum adică nu excludeți un guvern minoritar în perioada următoare, adică nu sunteți sigur că se va ajunge la rocada stabilită oficial în protocolul coaliției?

Premierul Ilie Bolojan:Nu, n-am vrut să spun că asta este o ipoteză de lucru. Ar trebui să vă spun că atunci când apar crize politice, în situații de parlament pulverizat, la un moment dat, guvernarea poate să funcționeze și sub forma unui guvern minoritar. Dar acest lucru nu este de dorit. Ar fi o situație limită. Și eu personal nu încurajez această situație atâta timp cât este posibil, indiferent cine este premier, ca să ne înțelegem bine”.

UPDATE: După această declarație, PSD i-a dat replica lui Ilie Bolojan: ”România nu funcționează pe principiul vreau sau nu vreau!”

Ilie Bolojan a fost atacat politic de mai multe ori de PSD

Recent, Lia Olguţa Vasilescu, l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că a refuzat să aloce suma de 350 de milioane pentru reparaţii la grupurile energetice, motiv pentru care craiovenii au rămas de mai multe ori fără căldură.

Ulterior, într-un interviu televizat, europarlamentarul Claudiu Manda, care este secretar general al PSD şi soţul Liei Olguţa Vasilescu, a afirmat că premierul Ilie Bolojan ”nu cântă de multe ori din acelaşi playlist” şi că ar putea veni un moment în care cei din coaliţie ”să schimbe lăutarul, deoarece nu mai respectă playlist-ul. Manda a precizat că playlistul înseamnă programul de guvernare şi ceea ce se discută în coaliţie.

Comparaţia a fost preluată de liderul PSD Sorin Grindeanu, care a afirmat că, dacă va fi necesar, va fi schimbat ”lăutarul”.

Ilie Bolojan: ”Dacă s-ar fi respectat programul de guvernare, multe măsuri care nu sunt astăzi adoptate ar fi fost deja adoptate”

În mod indirect, Bolojan a acuzat acum Partidul Social Democrat că este responsabil pentru faptul că multe dintre programele de reformă care au fost promise de Guvernul său nu au fost încă îndeplinite, din cauza ... PSD.

El spune că o modificare a protocolului coaliției de guvernare ar fi inutil, deoarece partenerii din coaliție sunt aceiași politicieni care NU respectă un ”contract”.

Jurnalist: Da, dar cu PSD la guvernare nu puteți să faceți reformele pe care vă doriți dumneavoastră să le faceți și asta s-a văzut până acum. Ați pierdut luni de zile cu dispute inutile în coaliție, pentru că PSD a blocat tot ce se putea bloca, tot ce propuneați dumneavoastră era blocat de PSD.

Premierul Ilie Bolojan:Cu siguranță, dacă s-ar fi respectat protocolul coaliției, toate partidele ... dacă ar fi respectat programul de guvernare, am fi în situația în care multe măsuri care nu sunt astăzi adoptate ar fi fost deja adoptate. Multe lucruri care au fost adoptate într-o anumită formă ar fi fost adoptate într-o altă formă. Aici nu e vorba de a face tăieri, aici nu e vorba de politici de austeritate. Pur și simplu este o problemă de politici de responsabilitate. Nu poți cheltui ceea ce nu ai și nu poți cheltui fonduri în zone care nu aduc avantaje acestei țări, ci, dimpotrivă, îți creează o grămadă de probleme.” 

Jurnalist: E nevoie de o modificare a protocolului coaliției? 

Premierul Ilie Bolojan: ”Indiferent cum ai modifica un protocol, problema principală sunt oamenii care trebuie să respecte un contract. Pentru că un protocol este un contract și aici este vorba despre responsabilitate și despre seriozitate”.

Bolojan: ”Gândiți-vă ce cred românii când văd că lideri de partid se atacă între ei, după care apar zâmbitori în poză!”

Jurnalist: Și vă doriți să fie modificat sau nici măcar nu contează? 

Premierul Ilie Bolojan: ”Eu nu cred că o modificare de protocol schimbă lucrurile. Cred că o analiză cât se poate de serioasă a fiecăruia dintre partidele din arcul guvernamental și un comportament pe măsură, în sensul respectării prevederilor din programul de guvernare, în sensul respectului între parteneri, a unei minime solidarități, înseamnă seriozitate, înseamnă rezultate și înseamnă calea certă pentru a recâștiga încrederea românilor. Gândiți-vă ce cred românii când văd că parlamentari, lideri de partid, se atacă între ei, după care, a doua zi, din nou, sunt într-o poză zâmbitori. Următoarea zi iar se atacă între ei. Vă puteți imagina ce senzație se transmite cetățenilor țării noastre vizavi de soliditate, vizavi de programe, vizavi de predictibilitatea luării unor măsuri. Sigur nu ne ajută acest lucru.”

Articol recomandat de sport.ro
A devenit campioană la Transylvania Open și s-a dus țintă spre lojă: pe cine a salutat Sorana Cîrstea prima dată
A devenit campioană la Transylvania Open și s-a dus țintă spre lojă: pe cine a salutat Sorana Cîrstea prima dată
Citește și...
Ilie Bolojan, atac din interiorul PSD, după sondajul CURS. „Nu te mai pregătești de 'încă o asumare', ci de plecare”
Ilie Bolojan, atac din interiorul PSD, după sondajul CURS. „Nu te mai pregătești de 'încă o asumare', ci de plecare”

Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, afirmă că, atunci când 76% dintre români spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, Guvernul ar trebui să plece, nu să se pregătească de 'încă o asumare'.

Ilie Bolojan, răspuns pentru PSD-iștii care cer schimbarea ”lăutarului”: Cineva trebuia să-și asume guvernarea
Ilie Bolojan, răspuns pentru PSD-iștii care cer schimbarea ”lăutarului”: Cineva trebuia să-și asume guvernarea

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat despre declaraţia lui Claudiu Manda care a spus că s-ar putea schimba „lăutarul”, şeful Guvernului răspunzând că cineva trebuia să îşi asume responsabilitatea când România trecea printr-o situaţie dificilă.

Bolojan, după ce a fost acuzat că a lăsat Craiova în frig: „168 de milioane de euro alocate pentru CET, fără nicio lucrare”
Bolojan, după ce a fost acuzat că a lăsat Craiova în frig: „168 de milioane de euro alocate pentru CET, fără nicio lucrare”

Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat că la Craiova au fost alocate 168 milioane de euro, pentru termoficare, dar că nu s-au făcut lucrări, iar el n-a avut nicio vină şi nicio implicare.

Recomandări
Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului Păcii. România încă nu a decis dacă va adera
Nicușor Dan, invitat de Donald Trump la prima reuniune a Consiliului Păcii. România încă nu a decis dacă va adera

Nicușor Dan a fost invitat de Trump la prima reuniune a Consiliului Pacii, care ar urma să aibă loc la Washington. Echipa președintelui analizează dacă acesta va da curs invitației.

Motivul pentru care cei trei șefi din Primaria Sectorului 5 nu au fost arestați în dosarul de mită. Explicațiile avocaților
Motivul pentru care cei trei șefi din Primaria Sectorului 5 nu au fost arestați în dosarul de mită. Explicațiile avocaților

Administratorul Sectorului 5, arhitectul șef și directorul adjunct al Poliției Locale au fost plasați de judecători sub control judiciar.

Se întorc ninsorile în România. ANM avertizează că temperaturile vor ajunge la -15 grade. Zonele afectate
Se întorc ninsorile în România. ANM avertizează că temperaturile vor ajunge la -15 grade. Zonele afectate

Temperaturile vor scădea în următoarele zile și vor fi ninsori, polei şi vânt. În unele zone temperaturile minime vor coborî până la - 15 grade Celsius, avertizează ANM.