Miercuri s-au făcut verificări și în alte patru unități de învățământ, care au contract cu aceeași firmă. Probele sunt încă în lucru. Cei 49 de copii ar fi mâncat la şcoală paste cu carne, oferite prin programul „Masă Sănătoasă”.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Bacău au ridicat încă de marți seară probe din mâncarea servită copiilor. Iar miercuri au extins verificările și la alte patru unități de învățământ în care aceeași firmă de catering asigură masa copiilor.

Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt DSP Bacău: „Echipa DSP Bacău a efectuat verificări în vederea identificării tuturor factorilor care ar putea avea legătură cu apariția simptomatologiei digestive. Au fost recoltate probe alimentare și probe biologice, acestea urmând să fie analizate pentru stabilirea cauzei îmbolnăvirilor”.

Copiii au început să se simtă rău de marți, când au ajuns acasă. Părinţii au sunat alarmați la 112.

Femeie: „După o jumătate de oră au început să se simtă rău, băiatul a început să vomite şi după fata. Nu ştiu de unde au primit mâncarea, de la şcoală au mâncat nişte paste”.

Numărul apelurilor la urgențe a crescut rapid şi autorităţile au declanşat planul roşu de acţiune.

Ovidiu Cărăşel, comandant ISU Bacău: „În jurul orei 14 fără 10 am primit 4 apeluri. Copii care aveau stare de greaţă şi vărsături în comuna Căiuţi. Ulterior numărul apelurilor a crescut. La 14.10 am declanşat planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Bacău”.

Ana Maria Băncescu, medic şef UPU Oneşti: „Zece copii au fost orientaţi către spitalul Judeţean Bacău”.

Firma care a livrat mâncarea în şcolile din comună este din Adjud şi de 2 ani se ocupă ca elevii să primească o masă pe zi.

Alexandra Scripcaru, reprezentanta firmei care a livrat mâncarea: „Nu avem nimic de comentat, nu ştim de unde a plecat toată treaba”.

Reporter: „Au ajuns la spital 50 de copii”.

Alexandra Scripcaru: „Am înţeles şi v-am spus că momentan nu pot vorbi, vă mulţumesc atâta tot. Nu am mai mult de comentat, nu ştiu, nu îmi explic”.

Doar unul dintre copiii transportaţi la urgențe a rămas internat. Ceilalţi primesc tratament la domiciliu.