Este vorba despre întâlnirea dintre cei doi oficiali români care i-a determinat pe parlamentari să formeze o comisie specială de anchetă în cadrul Senatului, ”în vederea aflării adevărului pentru menţinerea încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea actului jurisdicţional al CCR”.
Abrudean afirmă că a avut o înțelegere cu Bolojan, care este și președintele său de partid, amândoi fiind liberali, dar că nu a știut nimic despre acea întâlnire.
Președintele Senatului spune că nu l-a interesat niciodată cu cine se întâlnește premierul și că nu i-a cerut ”socoteală”.
”Am aflat din presă, da, cum ați aflat și dumneavoastră. Deci, am clarificat faptul că am avut o înțelegere cu premierul României, ca dumnealui să se întâlnească în biroul pe care îl ocup temporar, cu cine consideră necesar atunci când are întâlniri la Parlament, că nu se poate întâlni la grupul PNL sau pe holuri.
Nu m-a interesat niciodată cu cine se întâlnește premierul, nu i-am cerut socoteală și nu e treaba mea să facă asta, considerând că premierul României se întâlnește cu oameni cu care are tot dreptul să se întâlnească: lideri politici, șefi de instituții, orice altă întâlnire pe care o consideră”, a declarat Abrudean.
Întrebat de un jurnalist dacă această întâlnire nu pune în pericol principiul separației puterilor în stat, Abrudean a recunoscut că ”e nevoie de clarificări și din punct de vedere legislativ”.
Jurnalist: Este un principiu în stat, principiul separației puterilor în stat. Aceste două cazuri aduc atingerea acestui principiu, pentru că vedem o un mix aici între cele două zone de activitate, prin diverși exponenți: politicieni și judecători ai Curții Constituționale. Nu ar trebui ca pe viitor, că de aceea v-am întrebat ce finalitate ar trebui să aibă lucrările aceste comisii, să vină cu reglementări mai stricte, astfel încât astfel de cazuri fie să fie instituționalizate, să se creeze o colaborare instituționalizată între cele două zone, ca să nu se mai ajungă la astfel de interpretări sau să se vină eventual chiar și cu sancțiuni pe viitor?
Mircea Abrudan: ”Ba da, sunt foarte de acord cu acest lucru. Și cred că e nevoie de clarificări și din punct de vedere legislativ, pentru că astfel de suspiciuni să nu mai planeze asupra niciunei astfel de întâlniri. Cred că există o separație clară a puterilor în stat. Asta trebuie clarificată, poate mai bine, din punct de vedere legislativ, suntem deschiși din punctul ăsta de vedere”.
Marți, 08 septembrie, Comisia de constituționalitate a Senatului României a decis să amâne ședința în care urma să fie analizat acest caz pentru ziua de 15 septembrie, în condițiile în care cele două persoane vizate nu au fost disponibile pentru audieri.