Primele înregistrări VIDEO de la întâlnirea ”secretă” dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu. Ședința comisiei, amânată

×
Publicitate

Comisia de constituționalitate a Senatului României a dat publicității, marți, imagini de la așa zisa întâlnire ”secretă” care a avut loc la jumătatea lunii august între preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul demis, Ilie Bolojan.

De asemenea, membrii comisiei au decis să amâne ședința pentru ziua de 15 septembrie, în condițiile în care cele două persoane vizate nu au fost disponibile pentru audieri.

Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă până în 15 septembrie, în timp ce Palatul Victoria a transmis un comunicat de presă în care a anunțat că premierul Ilie Bolojan a primit - marți 08 septembrie, la Palatul Victoria - o delegație de investitori formată din reprezentanți ai J.P.Morgan, ai unor companii cu capital străin și ai unor instituții financiare internaționale.

Controversa a apărut deoarece întâlnirea dintre cei doi oficiali ai statului român a avut loc cu doar câteva zile înainte ca CCR să se pronunțe asupra Legii Integrității (ANI) - care îl viza în mod direct pe aliatul politic al lui Bolojan, președintele USR Dominic Fritz - astfel că unii dintre parlamentari au cerut explicații privind scopul acestei întâlniri.

Ulterior, plenul Senatului a aprobat constituirea unei comisii de anchetă, la propunerea Grupului Parlamentar PACE - Întâi România, un grup care este format din politicieni intraţi în Parlament pe listele SOS România, POT şi AUR.

Comisia de anchetă este compusă din 13 membri, numiţi de Plenul Senatului, respectând configuraţia politică a Camerei: PSD - 4 senatori, AUR - 3 senatori, PNL - 2 senatori, USR - 2 senatori, PACE - Întâi România - 1 senator, UDMR - 1 senator.

Ancheta parlamentară are drept scop şi obiective analizarea şi clarificarea împrejurărilor în care a avut loc întâlnirea, natura şi scopul acesteia, precum şi motivul pentru care întrevederea s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Senatului, ”în vederea aflării adevărului pentru menţinerea încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea actului jurisdicţional al CCR.

”Explicaţia privind natura întâlnirii devine legitim necesară, deoarece, în raport de locul şi momentul la care a avut loc aceasta, Curtea constituţională urma să se pronunţe asupra unor cauze cu miză instituţională, inclusiv pentru formaţiunea politică reprezentată de Ilie Bolojan. Scopul întâlnirii trebuie clarificat transparent, având în vedere că independenţa unei jurisdicţii depinde în egală măsură de conduita celor care exercită funcţii în cadrul acesteia. Curtea constituţională nu este o autoritate politică, ea este garantul supremaţiei Constituţiei şi unică autoritate de jurisdicţie constituţională.”, se arată în raportul comisiei de constituţionalitate.

Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia pentru Constituţionalitate vor fi publicate într-un raport ce va fi prezentat Biroului Permanent.

Ce au declarat Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu despre această întâlnire controversată

După scandalul care a izbucnit în spațiul public, președinta CCR, Simina Tănăsescu, a declarat că nu a discutat ăn acea întâlnire cu premierul interimar Ilie Bolojan despre dosarele aflate pe rolul Curții, ci doar despre solicitarea instituției de a primi „spații adiționale” pentru activitate.

Tănăsescu a mai spus că întâlnirea nu a fost anunțată public pentru că a avut loc la scurtă vreme după o ședință de Guvern.

Și premierul demis, Ilie Bolojan, a afirmat că „de multe ori se încearcă să se facă din țânțar armăsar”.

„Vedeți, de multe ori, se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a precizat Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
Ilie bolojan declaratii 8
Întâlnirea ”secretă” dintre Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu, anchetată de o comisie specială în Parlament
Plenul Senatului a aprobat, luni, constituirea unei comisii de anchetă, care va analiza întâlnirea ”secretă” dintre preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care a avut loc în urmă cu câteva zile.
Senat senatori parlamentari id270218 inquam photos george calin
Senatul va decide săptămâna viitoare dacă anchetează întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu
Plenul Senatului va vota, săptămâna viitoare, solicitarea grupului PACE de înfiinţare a unei comisii de anchetă, în urma întâlnirii dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a decis marţi Biroul Permanent al Senatului.
Simina tanasescu inquam photos octav ganea
Simina Tănăsescu, reacție după întâlnirea cu Ilie Bolojan. Ce spune despre o eventuală demisie de la șefia CCR
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune că nu a discutat cu premierul interimar Ilie Bolojan despre dosarele aflate pe rolul Curții, ci doar despre solicitarea instituției de a primi „spații adiționale” pentru activitate.