Preşedintele a mai afirmat că a început un proces de 10 zile, în care toate partidele trebuie să se concentreze la formarea unui guvern, potrivit News.ro.
”Am avut ieri o sesiune de consultări cu partidele politice, care fiecare dintre ele a venit cu varianta pe care ei o vedeau pentru momentul acesta, inclusiv au fost partide care au spus că poate e mai bine să amânăm o desemnare. Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate, la acest moment. Mi-ar fi plăcut să aleg o persoană care are deja o majoritate care se conturează. Nu suntem în situaţia asta”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, în Ucraina, despre desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier.
Şeful statului a precizat că a luat decizia după episoadele de consultare, care au durat vreo şase ore.
”Acum am început un proces de zece zile. Toate partidele trebuie să se concentreze la formarea unui guvern. Eu sper ca primul ministru desemnat să reuşească să strângă o majoritate şi o să discutăm numai de asta, în interiorul celor zece zile”, a mai spus Nicuşor Dan.
Şeful statului a subliniat că ”deja suntem într-o zona de responsabilitate colectivă”.
”Eu fac apel la partide să găsească o soluţie”, a menţionat preşedintele.