El spune despre varianta unui guvern de tehnocraţi, că o consideră ”o variantă slabă, mult mai slabă decât un guvern politic”.

”I-am spus preşedintelui că mi se pare o variantă slabă, mult mai slabă decât un guvern politic. Un guvern de tehnocraţi, ultima dată, în 2015, 2016, cu domnul Cioloş, şi-a dovedit capacităţile de gestionare, de administrare a treburilor statului”, a spus președintele PSD pentru Adevărul, potrivit News.ro.

Potrivit lui Grindeanu, ”un guvern de tehnocraţi are foarte multe minusuri, pentru că toată lumea fuge de răspundere şi, la primul hop, mai greu, toţi vor arunca vina unul pe altul şi atunci nu s-ar gestiona bine lucrurile”.

El respins şi ideea unui guvern de avarie, pe termen scurt.

Citește și
Primar PSD din Vaslui, lăsat fără mandat după o decizie definitivă de incompatibilitate

”Nu votezi un guvern să-i spui, ştii, te punem prim-ministru şi te punem ministru, dar în septembrie eşti pa. Nu aşa se pune problema. În momentul în care votezi un guvern, în momentul în care votezi, votezi până la alegerile parlamentare viitoare, în cazul nostru, în 2028. Nu-i spui acelui guvern, te votăm, dar e cu tic-tac-ul. La sfârşitul anului pleci acasă. Dincolo de faptul că ar fi un guvern slab, fiind tehnocrat, nici nu mai ascultă nimeni, ştiind prin ministere şi prin instituţiile că are o durată de viaţă scurtă”, a spus el.

Scenariul unui premier tehnocrat cu un guvern politic

Despre scenariul unui premier tehnocrat şi un guvern politic, Grindeanu a menţionat că i se pare o variantă mai bună decât un guvern tehnocrat şi a adăugat că i-a prezentat preşedintelui Nicuşor Dan şi un profil al acestui premier.

”Am discutat impersonal, nu s-a discutat de nume. Am spus că, din perspectiva noastră, noi vrem un prim-ministru care în primul rând să fie un om de dialog, ceea ce n-am avut în acești 11 ani. (..) Dacă vrei să ai un guvern de coaliţie, în primul rând trebuie să discuţi foarte mult cu toate partidele care formează acea coaliţie. Şi am avut o coaliţie formată din patru partide parlamentare, plus un grup al minorităţilor. Asta ar fi prima calitate. A doua, să fie ancorat în realităţile româneşti. Să ştiţi că e foarte greu pentru cineva care ar veni cumva, paraşutat, fără să ştie specificul politic din România, că poţi să fii tehnocrat, dar să ştii arhitectura politică din România, dacă îţi lipseşte acest lucru e foarte greu să gestionezi un guvern politic. Şi cât de cât ar fi de dorit să aibă cunoştinţe economice, având în vedere minusul major pe care l-a avut Ilie Bolojan, din acest punct de vedere”, a mai arătat Grindeanu.

Despre Delia Velculescu, vehiculată pentru poziţia de premier, Sorin Grindeanu a spus că nu o cunoaşte.

”Ce ştie doamna despre politica din România şi cât e de ancorată? E de ajuns să vă spun că nu o cunosc. Eu v-am spus un profil şi nu vreau să discutăm personal, fiindcă n-am discutat personal niciodată”, a mai spus el.

Recent, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a vorbit despre posibilitatea ca această criză politică să ajungă la capăt prin numirea unui premier tehnocrat, poziție în care s-a aflat și el între decembrie 1999 și decembrie 2000.

„Urmăream ca un deținut câte zile mai am până plec de la Palatul Victoria”, a afirmat Isărescu.