Mugur Isărescu a vorbit despre dificultățile pe care le-ar avea un premier tehnocrat venit din afara sistemului politic, explicând că situația era diferită în perioada în care el a condus Guvernul.
Guvernatorul BNR a spus că participa la toate ședințele de Guvern încă dinainte să devină premier și că negociase alături de Executiv acordurile cu FMI, astfel că integrarea în funcție nu a fost foarte dificilă. În schimb, un tehnocrat venit din exterior ar avea nevoie de timp pentru a înțelege rapid problemele și pentru a putea influența deciziile, iar pentru asta este necesar „un anumit nivel de credibilitate”.
„Nu știu cât de ușor i-ar fi unui tehnocrat din exterior să intre în probleme rapid și să îi influențeze pe toți, trebuie să ai un nivel de credibilitate”, a explicat Mugur Isărescu.
Isărescu a vorbit și despre finalul mandatului său de premier, spunând că ajunsese „să vorbească singur” în ședințe și că avea dialog constant doar cu președintele Emil Constantinescu, nu și cu celelalte partide.
„Urmăream ca un deținut câte zile mai am până plec de la Palatul Victoria”, a afirmat acesta.
Guvernatorul BNR a mai spus că funcția de premier este dificilă și din perspectiva relațiilor politice, povestind că o jurnalistă l-a întrebat unde este mai greu, iar el a răspuns că, pentru a conduce Guvernul, „îți trebuie și ochi să vezi cine te înjunghie pe la spate”.
Declarațiile lui Mugur Isărescu vin în contextul în care după consultările de la Cotroceni cu partidele parlamentare s-a conturat doar un scenariu pe care formațiunile îl exlcud din start. În același timp, surse politice susțin că Radu Burnete și Delia Velculescu sunt numele de premier tehnocrat luate în calcul de Nicușor Dan.
Cum a ajuns Mugur Isărescu premier tehnocrat
Mugur Isărescu a preluat funcția de prim-ministru al României la data de 22 decembrie 1999, într-un moment de instabilitate. Numirea sa a venit pe fondul unei crize politice în interiorul coaliției de guvernare formate din CDR, USD și UDMR. Relațiile dintre președintele Emil Constantinescu și fostul premier Radu Vasile se blocaseră complet, culminând cu demiterea acestuia din urmă după ce propriii miniștri își depuseseră demisiile în bloc. Pentru a evita alegerile anticipate și prăbușirea unei coaliții deja extrem de fragile, s-a căutat o figură neutră, un tehnocrat cu autoritate, capabil să unească din nou partidele din arcul guvernamental.
Contextul economic era la rândul lui unul complicat, România aflându-se în pragul incapacității de plată a datoriei externe, cu o inflație uriașă, rezerve valutare minime și un nivel de trai grav afectat. Pe plan extern însă, se prefigura oportunitatea istorică: la Summitul de la Helsinki, Uniunea Europeană urma să lanseze României invitația oficială de a începe negocierile de aderare. În acest scenariu presant, aducerea guvernatorului Băncii Naționale în fruntea Executivului a fost văzută ca singura soluție salvatoare, o carte a credibilității pe care România o juca în fața partenerilor și finanțatorilor internaționali.
