Radu Burnete este consilier al președintelui Nicușor Dan pentru probleme economice și sociale. A intrat în echipa președintelui numit în 2025 și, anterior, a fost, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.

Delia Velculescu este o economistă cu o carieră de peste 20 de ani în cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI). Ea a gestionat programe de asistență financiară în țări afectate de crize economice severe, precum Cipru și Islanda. Ea a devenit o figură publică vizibilă în anul 2015, când a fost numită șefa misiunii FMI în Grecia, fiind supranumită de presa internațională „Doamna de Fier” datorită rigorii sale din timpul negocierilor dure de la Atena. Ulterior, a preluat poziții de conducere în cadrul Departamentului African al FMI (coordonând evaluările pentru Africa de Sud).

Reporter: „Cât de departe suntem în momentul de față, de varianta unui premier tehnocrat sau unui guvern din tehnocrați format din tehnocrați?”.

Nicușor Dan: „Este un scenariu care are șanse”.

Citește și
Noua lege a salarizării scoate angajații din Ministerul Finanțelor și ANAF în stradă. Sindicaliștii cer o grilă distinctă

Reporter: „Aveți deja în minte variante de premieri tehnocrați?”.

Nicușor Dan: „În mintea mea, da, nu le-am avansat. Nu le-am avansat pentru că voi avansa în momentul în care va exista o formulă majoritară pentru asta”.

Informațiile legate de cele două variante de premier tehnocrat luate în calcul de Nicușor Dan vin cu câteva ore înainte de consultările cu partidele parlamentare declanșate de președinte.

Vineri, preşedintele Nicuşor Dan preciza că întrebarea pe care o va adresa tuturor formaţiunilor, la consultările de la Cotroceni, va fi „care este majoritatea pe care o propun”, fie că este vorba de Guvern „complet”, minoritar sau tehnocrat, menţionând că trebuie să fie o majoritate prooccidentală.

„Lucrul cel mai important şi solicitarea mea pentru toate partidele care vin la consultări (...): care va fi majoritatea, fie că vorbim de Guvern complet, fie că vorbim de Guvern minoritar, fie că vorbim de Guvern tehnocrat. (...) Asta este întrebarea esenţială şi de acolo o să începem discuţia”, a explicat Nicuşor Dan.