După ce varianta Eugen Tomac a intrat în blocaj, fiind agreată doar de către PSD, dintre forțele parlamentare, europarlamentarul care este, totodată, și consilierul onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu românii de pretutindeni, a fost numit oficial premier al României.
În prezent președinte al PMP, Eugen Tomac are susținerea PSD, despre care deputatul PSD Marian Neacşu a spus că este „o alegere potrivită”, iar Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, l-a caracterizat ca fiind „o persoană cu bun simţ”. Însă, celelalte puteri din fosta coaliție, PNL-USR-UDMR, sunt sceptice în privința numirii sale.
Președintele a purtat în aceste zile discuții cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și Dominic Fritz, pentru a obține susținerea pentru Eugen Tomac în funcția de premier și pentru un guvern tehnocrat, formulă pe care și-o dorește șeful statului, spun surse de la Cotroceni.
Printre miniștrii propuși de președinte, potrivit unor surse din partide, ar putea fi secretarul de stat Luca Niculescu la Ministerul de Externe, diplomatul Mihnea Moțoc la Apărare, care a mai condus acest minister în trecut, arhitectul Șerban Țigănaș la Dezvoltare, economistul BNR, Șerban Matei, la Finanțe și consilierul prezidențial Radu Burnete ca vicepremier.
Surse de la Cotroceni și din PSD spun că social-democrații ar fi de acord cu o asemenea formulă tehnocrată, i-a spus președintelui chiar Sorin Grindeanu. Doar că PSD are condiții: în funcții inferioare din Guvern - de pildă, secretarii de stat - să fie oameni politici. O variantă pe care liberalii o resping categoric.
Astfel, conform unor surse politice pentru Știrile PRO TV, social-democrații au venit cu propuneri pentru protfolii-cheie. Pentru Ministerul Sănătății, una dintre variantele analizate ar fi managerul unui mare spital din Capitală, prima opțiune aflată în discuție fiind Cătălin Cîrstoiu. La Ministerul Finanțelor, pe lista posibililor candidați s-ar afla și Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Astfel, Eugen Tomac va rămâne în funcția de premier până anul viitor, atunci când PSD va prelua rotativa.