Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier al României. Tomac: Voi prezenta un Guvern tehnic

×
Publicitate

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe liderul PMP, Eugen Tomac, în funcția de prim-ministru, la aproape o lună după căderea Guvernului Bolojan. 

Tomac urmează să înceapă negocierile pentru formarea noului Executiv și obținerea votului de învestitură în Parlament.

Nicușor Dan: ”Un moment important. De unde am pornit și unde suntem astăzi. În mai 2025, românii au avut alegeri și au ieșit în număr mare la vot. Au votat mai mult negativ decât pozitiv, pentru că aveau două frici, două temeri. Prima, că direcția pro-occidentală poate fi pusă în discuție. A doua, destabilizarea financiară, scăderea ratingului, inflația mare, pe scurt, o cădere a României. În iunie 2025, înțelegând acest lucru, patru partide și reprezentanții minorităților au format o coaliție și și-au asumat guvernarea. La un an după acest moment, imaginea României și încrederea în România sunt mai bune decât în urmă cu un an, iar situația financiară, la fel, este tot mai bună. Au apărut tensiuni, iar coaliția s-a rupt”.

”Am ales o persoană independentă, dar o persoană care are experiența politică necesară pentru a discuta cu partidele din Parlament. Este nevoie de consens și este nevoie de experiență politică. Aștept aceeași responsabilitate din partea partidelor politice. Eugen Tomac are atât experiența, cât și valorile care îl recomandă pentru poziția de prim-ministru”, a continuat Președintele.

Eugen Tomac: „Sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim. Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor pro-occidentale din Parlament pentru a învesti un guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României.

Știu că România are nevoie acum de proiecte naționale duse până la capăt și de obiective clare. Voi prezenta Parlamentului o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic.

Voi prezenta un Guvern tehnic, nu politic.”

Numele europarlamentarului Eugen Tomac a fost vehiculat, în ultima perioadă, ca propunere din partea preşedintelui pentru funcţia de premier. 

În cazul în care va fi desemnat premier, Tomac are un termen de 10 zile să negocieze o susţinere în Parlament pentru guvernul său şi programul de guvernare. 

Ulterior, acesta se va prezenta în faţa Parlamentului, pentru votul de învestitură. 

Eugen Tomac are nevoie de votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, adică 233 de voturi pentru a fi învestit în funcţia de premier. 

PSD ar putea decide luni intrarea la guvernare

Partidul Social Democrat ar putea convoca luni o ședință în care să decidă asupra participării la viitorul guvern, în cazul în care președintele Nicușor Dan va desemna premierul în cursul zilei de astăzi, susțin surse politice.

Potrivit acestora, în discuțiile privind viitoarea structură guvernamentală au început să fie vehiculate și nume pentru unele portofolii-cheie. Pentru Ministerul Sănătății, una dintre variantele analizate ar fi managerul unui mare spital din Capitală, prima opțiune aflată în discuție fiind Cătălin Cîrstoiu. La Ministerul Finanțelor, pe lista posibililor candidați s-ar afla și Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor în guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

În paralel, negocierile politice continuă. Sursele citate afirmă că liderii PSD Sorin Grindeanu, Claudiu Manda și Marian Neacșu au avut marți o întâlnire cu liderul PMP, Eugen Tomac, la Parlament. Tomac ar fi purtat discuții și cu reprezentanți ai altor formațiuni politice implicate în negocierile pentru formarea viitoarei majorități.

Unul dintre obiectivele PSD în cadrul negocierilor ar fi obținerea unui rol important în ocuparea funcțiilor din eșaloanele doi și trei ale administrației, susțin aceleași surse.

Dacă negocierile se vor finaliza rapid, procedurile parlamentare pentru învestirea noului Cabinet ar putea avea loc săptămâna viitoare. Surse politice nu exclud organizarea audierilor miniștrilor și a votului de învestitură în Parlament chiar în cursul săptămânii viitoare.

Eugen Tomac, termen de 10 zile pentru negociere

În ceea ce privește UDMR, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a vorbit joi dimineață prin videoconferință cu Nicușor Dan. Surse politice au transmis pentru Știrile PRO TV că Nicușor Dan i-a transmis liderului UDMR că dorește să în desemneze premier pe Eugen Tomac. Vineri, Kelemen Hunor a convocat ședință UDMR - Consiliul Permament al Uniunii, unde ar urma să decidă dacă îl susțin sau nu pe Tomac.

De partea cealaltă, USR e de părere că sunt șanse mici să voteze un guvern condus de Tomac, însă analizează situația și sunt deschiși la discuții, spun surse USR – PMP – PNL pentru Știrile PRO TV. În ceea ce privește desemnarea lui Tomac, discuțiile continuă cu PNL. Înțelegerea făcută de Nicușor Da este ca acest premier să rămână la Palatul Victoria până anul viitor. Din acel moment, PSD ar urma să preia guvernarea.

În cazul în care va fi desemnat premier, Eugen Tomac are un termen de 10 zile să negocieze o susţinere în Parlament pentru guvernul său şi programul de guvernare.

Lucrurile s-ar putea desfășura însă mai rapid, conform unor surse social democrate, care spun că noul guvern ar putea fi votat de Parlament săptămâna următoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
Agerpres trotinete
Casca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru toți cei care merg pe trotinete și biciclete electrice. Proiectul, adoptat de Senat

Senatul a adoptat inițiativa legislativă a parlamentarilor AUR care prevede obligativitatea purtării căștii de protecție pentru toți conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă.

Oleg ungureanu
Oleg Ungureanu, fost consul general al României la Lyon, numit șef al Cancelariei premierului, cu rang de ministru

Fostul consul general al României la Lyon Oleg Ungureanu a fost numit şef al Cancelariei premierului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.

Mugur isarescu luca niculescu 2 govro
Luca Niculescu, întâlnire cu Mugur Isărescu înainte de rectificarea bugetară. Cifrele de care trebuie să țin cont Guvernul

Premierul Luca Niculescu a mers la Banca Națională pentru o discuție cu guvernatorul Mugur Isărescu într-un moment în care Guvernul pregătește rectificarea bugetară și face planul de venituri și cheltuieli pentru anul viitor.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.