Nicușor Dan, întrebat ce exemplu dau elevilor politicienii care nu se înțeleg asupra Guvernului: ”Aceste 4 luni sunt un eșec”

×
Publicitate

Președintele Nicușor Dan a susținut, luni, declarații de presă, la finalul vizitei pe care a făcut-o la școala gimnazială din comuna Curcani. El a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor referitoare la criza guvernamentală.

Întrebat de un jurnalist ce exemplu crede că dau ”politicienii din zilele noastre, dacă în patru luni de zile nu au reușit să se înțeleagă” și care ar fi soluția pe care o vede șeful statului ca să le ofere ”acestor copii un guvern cu puteri depline, care să poată lua deciziile bune pentru ei”, Nicușor Dan a explicat că ”e nevoie de lucru în echipă”, subliniind faptul că ”dacă vorbim de politică ca meserie, politica este o artă a compromisului care nu compromite”.

Nu în ultimul rând, președintele a afirmat că aceste luni de zile în care România a funcționat cu un Guvern interimat reprezintă ”un eșec pentru toată lumea”.

Președintele României, Nicușor Dan: ”Da, să știți, aici, din nou, ca să ne ducem în zona de educație, mult timp, inclusiv în școala pe care am făcut-o eu, ne-am concentrat pe succesul individual și pe dobândirea de competențe individuale. Și cred că lipsește în ... sau ... e mult mai puțin prezent în cultura noastră încercarea, educația de a lucra în echipă. Și cred că ăsta este unul din lucrurile pe care să ne concentrăm în cursul școlii. Și asta se vede după ce ... dacă ani de zile tu ai fost educat să te ocupi de tine și să neglijezi comunitatea, asta se vede și în interacțiune. Și evident că e un eșec pentru toată lumea. Aceste patru luni sunt un eșec pentru toată lumea”. 

Jurnalist: Deci acesta este sfatul pentru politicieni? Să vină să lucreze împreună?

Președintele României, Nicușor Dan: ”Politica ... Bun. Viața sau .. cum să spunem, trăim într-o societate tot mai complexă, în care oamenii trebuie să își pun pentru a realiza diferite obiective profesionale, oamenii trebuie să își pună competențele împreună, deci e nevoie de lucru în echipă. Dacă vorbim de politică ca meserie, politica este o artă a compromisului care nu compromite”. 

Nicușor Dan, despre sistemul de educație din România: ”O greşeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoaşterea”

Șeful statului a mai declarat că educaţia din România, de ani de zile, nu a avut finanţarea corespunzătoare şi că greșeala ”pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea”.

”O greşeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoaşterea. Suntem o societate care neglijează asta şi suferim toţi, pentru că există o corelaţie între prosperitate şi creştere. Şi oricâte discursuri am face, realitatea este că educaţia din România, de ani de zile nu a avut finanţarea corespunzătoare. Şi asta a avut un efect în sistemul nostru de educaţie”, a spus președintele.

”Trebuie să spunem la fel de direct care este atitudinea părinţilor faţă de şcoală. Nu există, tocmai din faptul că societatea noastră nu valorizează profesorul, aşa cum ar trebui, de multe ori, părintele are ideea că ştie mai bine cum să facă educaţie cu copilul lui, cum e mai bine să înveţe profesorul pe elev, de ce e bine să stea cinci ore cu ochii în telefon şi toate lucrurile astea. Şi bineînţeles că trebuie să avem, fără patimă, discuţii în societate pe subiectele astea şi vorbind de partea financiară care este esenţială, să ajungem să corectăm, să îmbunătăţim şi din perspectivă financiară statutul cadrului didactic”, a mai spus Nicuşor Dan. 

”Eu vreau să mulţumesc cadrelor didactice, cei care fac educaţie adevărată pentru copiii noştri şi pentru foarte mulţi. O dată pe an, la începutul şcolii, putem, noi toţi, ca societate, să spunem răspicat lucrul ăsta, mulţumim cadrelor didactice, să-i încurajăm pe părinţi să aibă deschidere pentru ce le spun cadrele didactice şi să-i încurajăm pe elevi să valorizeze şcoala, să înţeleagă că pentru a avea succes în viaţa lor personală, tot timpul de acum încolo e important ce învaţă, când sunt la şcoală şi că ce ne face pe noi oameni şi ne diferenţează de natură şi ce se întâmplă în jur este bucuria cunoaşterii, care este esenţială pentru personalitatea umană”, a mai spus el.

Sinteza declarațiilor președintelui Nicușor Dan:

  • O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea. Suntem o societate care neglijează asta. Și suferim toți. Oricâte discursuri am face, realitatea este că educația din România de ani de zile nu a avut finanțarea corespunzătoare și asta a avut un efect în sistemul nostru de educație.
  • Nu este o meserie pe care ... în sistemul nostru social să fie atractivă. Asta este o problemă la care trebuie să ne uităm direct. Asta ne-au subliniat și profesorii cu care am stat de vorbă aici. Trebuie să spunem direct care este atitudinea părinților față de școală. De multe ori părintele are idee că știe cum se face mai bine educație pentru copilul lui, de ce e bine să stea 5 ore cu ochii în telefon și toate lucrurile astea. Trebuie fără patimă să avem discuții în societate pe subiectele acestea. În timp vorbim de partea financiară, să ajungem să corectăm statutul cadrului didactiv.
  • Am ajuns să vin la școala din Curcani pentru că este un exemplu de cum acționează un colectiv profesional. Mult timp am avut o problemă de abandon școlar, copii cu părinți plecați la muncă. Și avem școală care a reușit să reducă în mod semnificativ abandonul școlar.
  • Am pus mai multe întrebări în mai multe clase în care am fost. A fost o întrebare despre părinți, au spus că vor să stea mai mult cu părinții. Mulți copii au spus că le place aici mai mult la școală decât în vacanță, ceea ce este interesant.
  • Mult timp, inclusiv în școala pe care am făcut-o eu ne-am concentrat pe succesul individual și dobândirea de competențe individuale. Cred că e mult mai puțin prezent în cultura noastră încercarea, educația de a lucra în echipă. Și asta e unul din lucrurile pe care să ne concentrăm în cursul școlii. Ani de zile ai fost educat să te ocupi de tine și asta se vede. E un eșec pentru toată lumea, aceste 4 luni sunt un eșec pentru toată lumea.
  • Trăim într-o societate tot mai complexă în care oamenii trebuie să-și pună competențele împreună, deci e vorba de lucrul în echipă. Politica este o artă a compromisului care nu compromite.
  • I-am testat cu șase împărțit la doi pe cei care urmează să învețe anul acesta împărțirea și înmulțirea.
  • Da, mi-aduc aminte (prima zi de școala) pentru că am schimbat clădirea, era prima dată când intram acea clădire, m-a ținut mama de mână, îmi aduc bine aminte.
  • Au spus doi că vor să fie președinți. nu le-am dat niciun sfat.
  • E un concept politic (naționalismul sănătos, n. red.) . Într-o altă zi (voi explica, n. red).
  • Vorbim de mame minore. Să sădim de la vârste fragede că a avea un parcus școlar asta te va ajuta în viața adultă.
  • Din păcate sunt mule inechități în sistemul de învățământ în ceea ce privește salarizarea.
Articol recomandat de sport.ro
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
E gata! Sorana Cîrstea va intra, la 36 de ani, în premieră, în top 15 mondial: un singur scenariu neverosimil mai poate interveni
Citește și...
Mesajul lui Nicușor Dan la început de an școlar: „România are încă multe restanțe de rezolvat în educație”

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, în mesajul transmis luni, la începerea anului şcolar, că educaţia nu înseamnă doar note, cataloage sau examen, ci și încrederea pe care un profesor o oferă unui elev.

Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

Recomandări
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcționali la matematică. Ce arată rezultatele PISA 2025 la citire și științe

PISA 2025 arată că rezultatele școlare au scăzut în multe țări. România însă a pornit deja de la un nivel scăzut și are, în plus, probleme foarte mari de inegalitate între elevi și între școli.

Primele înregistrări VIDEO de la întâlnirea ”secretă” dintre Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu

Comisia de constituționalitate a Senatului României a dat publicității, marți, imagini de la așa zisa întâlnire ”secretă” care a avut loc la jumătatea lunii august între preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul demis, Ilie Bolojan.

Metrorex, gata să intre în blocaj financiar. De ce Ministerul Transporturilor a blocat subvențiile

Angajații Metrorex riscă să nu-și mai primească salariile, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a blocat alocarea subvențiilor pentru transportatorul public subteran.