Surse: Întâlnire între Iohannis și liderii partidelor, înaintea desemnării noului premier

×
Publicitate

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că luni ar putea avea loc o nouă întâlnire între președintele Klaus Iohannis și câțiva dintre liderii celor 6 partide parlamentare, urmând ca marți să fie anunțat numele propus pentru funcția de premier.

Astfel, conform acestor surse, preşedintele se întâlnește luni cu preşedintele Pro România, Victor Ponta, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele PMP, Eugen Tomac, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale şi cu preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Marţi, şeful statului se va întâlni cu preşedintele USR, Dan Barna, şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

De altfel, informația a fost confirmată și de președintele USR Dan Barna, care a anunțat luni pe Facebook faptul că va avea o întânire cu șeful statului marți.

Preşedintele României a precizat deja faptul că noul premier NU va fi din PSD, astfel că cel mai plauzibil scenariu este cel al desemnării unui liberal, probabil preşedintele PNL, Ludovic Orban. 

Klaus Iohannis si Ludovic Orban

Nu în ultimul rând, USR, ALDE, Pro România și UDMR au anunțat că nu vor să intre la guvernare în contextul politic actual, astfel că singurele opţiuni rămân PNL şi PMP.

"Luni, cel târziu marţi, voi desemna un prim ministru care va veni în Parlament cu o propunere de Guvern. Contextul desemnării să fie foarte clar: nu voi desemna un personaj din PSD, nu voi desemna pesedişti pentru guvernare", a anunţat vineri Klaus Iohanis, după consultările de la Cotroceni. 

La aceleaşi consultări Ludovic Orban şi-a anunţat disponibilitatea de a forma un guvern "în jurul Partidului Naţional Liberal”.

De asemenea, președintele PNL a spus că noul cabinet ar urma să aibă cel mult 16 ministere. Potrivit unor surse, 2 dintre aceste ministere ar putea fi cedate PMP.

Ce urmează după desemnarea premierului

 

După ce preşedintele anunţă propunerea de premier decisă pe baza consultărilor, noul şef al Guvernului are la dispoziție 10 zile pentru a veni în fața Parlamentului ca să ceară votul pentru Cabinetul pe care îl va propune. Ca urmare, noul premier are nevoie de susţinerea unei majorităţi parlamentară.

Dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere noului Guvern în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, teoretic Parlamentul poate fi dizolvat, dar numai după alegerile prezidenţiale - care vor avea loc înaintea termenului de 60 de zile.

Până la formarea noului Guvern, fostul executiv, în acest caz cel condus de Viorica Dăncilă, rămâne în funcţie, dar, conform Constituţiei, ”îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62084545
Ce nu mai are voie Viorica Dăncilă să facă în Guvern, după ce a ajuns premier interimar

Premierul Viorica Dăncilă are în prezent atribuții limitate în Guvern, după ce Parlmentul a adoptat moțiunea de cenzură prin care Executivul a fost demis.

62084538
Care sunt cele 4 condiții pe care le pune USR ca să voteze un Guvern liberal

Președintele USR Dan Barna a anunțat luni care sunt cele 4 condiții pe care formațiunea sa le pune liberalilor, dacă vor să fie susținuți în Parlament la învestirea noului Guvern.

62084107
Iohannis, despre PSD: „Suntem în război și vom câștiga acest război”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PNL se află în plin război cu PSD şi le-a transmis liberalilor să nu-i subevalueze pe PSD-iști.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.