Premierul Cîţu: Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară pentru acest an

×
Publicitate

În prima ședință de guvern, fără miniștrii demisionari USR-PLUS, premierul Florin Cîțu a anunțat că a fost aprobată rectificarea de buget.

Sunt mai mulți bani pentru Sănătate, Dezvoltare și Educație, dar totul vine cu un cost, la cheltuieli mai mari sunt și împrumuturi mai mari, pentru a acoperi un gol bugetar uriaș. Rectificarea bugetară a fost decisă în jumătate de oră, după o lună de întârziere față de calendarul inițial.

Calculele Guvernului se bazează acum pe o creștere economică mai mare decât cea anunțată la început de an, a ținut să precizeze premierul.

Florin Cîțu: ''Acum mergem pe o estimare de 7%, față de o estimare inițială de 4,3%.''

Potrivit rectificării bugetare, cei mai mulți bani au fost alocați Sănătății, 3,7 miliarde de lei. Finanțele primesc în plus aproape trei miliarde de lei, în vreme ce Ministerul Educației și cel al Transporturilor, sub un miliard de lei fiecare.

Două miliarde de lei au ajuns la Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului. Liderii USR s-au împotrivit acestei suplimentări, pentru că e menită, spun ei, să ajungă tot la primării.

Florin Cîțu: "Un miliard sunt doar pentru a repara ce au stricat inundațiile și apoi avem și alte cheltuieli.”

Privit ca o balanță, bugetul României este puternic dezechilibrat. Statul a cheltuit cu 34 de miliarde de lei mai mult decât a avut încasări din venituri. Golul din buget este acoperit din împrumuturi.

România deja s-a împrumutat cu 90 de miliarde de lei pentru a-și susține cheltuielile și a rostogoli datorii mai vechi. Datoria publică trece de 50% din tot ce produce economia noastră într-un an, iar datoriile tot cresc, pentru că la rectificare bugetară sunt prevăzute cheltuieli suplimentare de peste 20 de miliarde de lei.

Emilian Duca, economist: ”O bună parte din banii pe care îi împrumutăm se duc pentru plata pensiilor și salariilor. Pe termen mediu va trebui să se ia niște măsuri de reducere a unor cheltuieli, de a aduce mai multe venituri la bugetul de stat.”

Până la finele anului, cheltuielile vor fi mai mari cu peste 80 de miliarde de lei față de venituri, ceea ce înseamnă un deficit bugetar uriaș, de 7% din tot ce produce economia noastră într-un an.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62205716
Președintele Iohannis: ”Vom găsi o soluţie bună şi pentru această criză” politică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la întâlnirea cu diplomaţii români, că ţara noastră continuă să fie o ţară stabilă şi că vor fi găsite cele mai potrivite soluţii la actuala criză politică.

62210476
Consilierii Capitalei au votat rectificarea bugetară, chiar dacă PSD a boicotat ședința

 Proiectul de rectificare bugetară a fost aprobat în ședința Consiliului General al Capitalei, chiar daca PSD a anunțat că nu se va prezenta.

62185599
Drulă: Plec din cauza unui premier iresponsabil. Da, Florine, s-a terminat. Te agăţi de putere, România nu te mai vrea

Ministrul demisionar al Transporturilor Cătălin Drulă a afirmat că pleacă din fruntea ministerului din cauza unui premier "iresponsabil" şi "incapabil să înţeleagă" ce înseamnă conducerea unui guvern, scrie News.ro. 

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.