„Președintele nu-l poate obliga pe Sorin Grindeanu să preia acest mandat, deci nu, nu-i poate impune ceva. Iar PSD are posibilitatea, ca oricare alt partid, să facă propuneri. PSD poate să propună un alt PSD sau poate să propună pe oricine altcineva. Președintele are libertatea de a alege o soluție sau alta, dar nu poate impune cuiva să se apuce de formare unui guvern.”, a precizat Cristian Preda

Preda a explicat faptul că șeful statului nu poate forța niciun partid să își asume guvernarea, iar PSD are libertatea de a face orice nominalizare consideră potrivită. În acest context, spune el, președintele doar alege dintre variantele politice posibile, fără a putea impune soluții.

„Cred că Nicușor Dan trebuie să se hotărască dacă dorește să meargă în direcția unui guvern minoritar. Adică să numească pe cineva capabil să strângă două, trei, patru partide, care să nu aibă însă împreună totalitatea necesară, adică 50% plus un vot, sau, dacă nu poate să facă asta, dacă nu cumva e obligat să meargă spre alegeri anticipate.”, a declarat specialistul.

Politologul susține că președintele trebuie să aleagă între un executiv minoritar sau declanșarea alegerilor anticipate, în lipsa unei majorități parlamentare funcționale.

În opinia sa, configurația parlamentară face improbabilă o majoritate clasică de tipul PNL–PSD–UDMR–USR, iar variantele alternative sunt insuficiente fără participarea PSD, partid respins însă de celelalte formațiuni.

Anticipatele, „o soluție democratică”, nu o criză

„Personal, eu nu cred că anticipantele sunt o sperietoare. La noi, pentru că suntem singura țară fostă comunistă care n-au organizat niciodată alegeri anticipate, ele au fost prezentate ca o nenorocire, ca o catastrofă, ca ce e mai rău pe lume. Anticipatele sunt o soluție perfect democratică. La ele se recurge atunci când partidele nu sunt în stare să se înțeleagă nici asupra unei majorități, nici asupra susținerii unui guvern minoritar.”, a explicat Cristian Preda.

Preda a respins ideea că alegerile anticipate ar reprezenta o criză, afirmând că acestea sunt un instrument democratic legitim. El a explicat faptul că ele pot fi soluția atunci când partidele nu reușesc nici să formeze o majoritate, nici să susțină un guvern minoritar.

În acest context, el a arătat că în România procedura este mai lungă decât în alte state, din cauza regulilor parlamentare și a reticenței partidelor de a-și pierde mandatele, ceea ce prelungește perioada de incertitudine politică.

„Cum să mai stăm două luni fără? Dar uite că noi stăm deja de o lună și ceva fără un guvern cu puteri depline.”, a adăugat specialistul.

În opinia sa, întârzierea actuală a formării guvernului ar putea justifica tocmai recurgerea la alegeri anticipate, ca soluție de deblocare a situației politice și de revenire la votul popular.

„Dacă PSD primește mandatul de a forma guvernul este liber să-ți asocieze cu orice partid, inclusiv cu AUR și cred că asta este principal temere a președintelui, pentru că dânsul într-adevăr nu vrea ca într-un fel sau altul, cu miniștri în guvern sau cu sprijin determinant pentru un guvern organizat în jurul PSD să aibă AUR ca participant.”, a precizat el.

Politologul Cristian Preda susține că principala preocupare a președintelui este evitarea unei colaborări, chiar și temporare, între PSD și AUR, considerând că o astfel de formulă ar putea influența decisiv arhitectura guvernamentală.

„Principalul său obiectiv în acest moment este să împiedice o alianță pe termen, fie și scurt, între PSD și AUR. Numai că n-a împiedicat-o pe cea care l-a dat jos pe Bolojan și nu pare să fie foarte convingător în acest moment.”, a continuat specialistul.

În opinia sa, actualele manevre politice nu par suficiente pentru a bloca înțelegerile parlamentare deja produse sau posibile, motiv pentru care el sugerează că o soluție mai clară ar putea fi alegerile anticipate.

„De asta probabil că soluția cea mai rațională ar fi convocarea unor alegeri anticipate și invitarea electoratului să se pronunțe dacă vede că electoratul dă aceleași procente partidelor va fi sigur și mai complicat, dar e posibil ca electoratul să scoată din impas partidele. E posibil ca alegătorii să fie mai subtili și mai tranșanți decât sunt în acest moment partidele.”, a explicat Cristian Preda.

Guvern minoritar PNL–USR–UDMR: o formulă incertă

Analizând posibilele ieșiri din criză, politologul sugerează că electoratul ar putea clarifica blocajul politic mai eficient decât negocierile dintre partide: „Și ultima chestiune, acest guvern minoritar de care se vorbește în zona PNL, în deosebi un guvern PNL-USR-UDMR cu Alexandru Nazare premier, credeți că poate avea sorț de izbândă?”

Întrebat de viabilitatea unui guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, cu Alexandru Nazare în poziția de premier, el a răspuns: „Voința președintelui e importantă aici, partidele nu-i pot impune, cum spuneam, o soluție. Până nu încerci, nu poți să știi, pentru că partidele pot să spun un lucru public. Pot să spună de asemenea și în privat, un lucru pe care-l abandonează a doua zi.”

Cristian Preda a subliniat că succesul unei astfel de formule depinde în mare măsură de voința președintelui și de capacitatea partidelor de a-și menține pozițiile asumate public.

„Din câte înțeleg, formarea guvernului Tomac a fost complicată și până la urmă împiedicată tocmai de schimbările numeroase de poziții îmbrățișate de partide.”, a adăugat specialistul.

El a explicat faptul că experiențele recente arată cât de instabil poate fi procesul de negociere politică, partidele modificându-și frecvent pozițiile.

„Deci, până nu pui mâna pe Nazare sau pe Dragoș Pâslaru, pe care eu l-aș vedea prim-ministru sau pe altcineva, doamna Velculescu de la FMI, cerându-i să formeze o majoritate sau un guvern minoritar care să primească vestirea, nu poți să ghicești, pentru că nu ești cititor în stele și cu atât mai puțin în mințile unor parlamentari atât de sofisticați cum avem noi.”, a mai precizat Cristian Preda.

În viziunea sa, doar testarea concretă a unor nume de premieri poate arăta dacă există sau nu o majoritate funcțională, respingând ideea unor calcule pur teoretice.

Votul Parlamentului, singura validare reală

„Președintele nu poate să facă niște calcule legate de soarta partidului în momentul în care propune pe cineva prim-ministru. Poate că ar fi bine să se uite la ce spun criticii de bună credință și să învețe din această experiență. Dar dincolo de ce are de gând să facă președintele, mandatul pe care o persoană îl primește din partea șefului statului nu este confirmat sau infirmat decât printr-un vot în Parlament. Deocamdată, noi nu am ajuns acolo, deocamdată sunt două propuneri.”, a declarat politologul.

El a reamintit că validarea reală a unui premier vine exclusiv din votul Parlamentului și că procesul politic este încă în fază incipientă.

„Cetățenii români sunt mult mai maturi astăzi decât au fost în urmă cu 5, 10, 15, 20 de ani. Și în majoritatea cazurilor, ei râd de politicieni atunci când nu-și smulg părul de nervi văzând ce soluții mediocre le sunt propuse în unele cazuri.nEu am încredere în președintele Nicușor Dan și cred că poate să degajeze o soluție inteligentă.”, a conchis Cristian Preda.