Într-un interviu realizat de Diana Enache pentru ȘtirileProTV.ro, profesorul de științe politice spune că reacția SRI la afirmațiile lui Ludovic Orban a fost una „șocantă”.

Pe de altă parte, Cristian Preda subliniază faptul că a fost consilier al președinților Emil Constantinescu și Traian Băsescu, însă nu s-a răfuit cu ei după ce a plecat din funcție, chiar dacă nu a fost mereu de acord cu ei. El crede că Ludovic Orban exagerează în disputele cu președintele Nicușor Dan, de când a plecat de lângă acesta.

Îl consideră, totuși, un om politic talentat, care l-ar fi putut ajuta pe președinte dacă rămânea alături de el.

„Reacția SRI a fost șocantă”

Preda spune că problema este felul în care a răspuns SRI la declarațiile lui Orban. „Însă, în același timp, reacția SRI la niște vorbe ale lui Ludovic Orban a fost șocantă”, a spus politologul.

El a comparat situația cu începutul tranziției României de la comunism spre democrație, în vremea lui Virgil Măgureanu, când se spunea că SRI se separă de Securitate. În opinia lui, separarea nu s-a făcut atât de repede.

Preda a mai atras atenția și asupra momentului în care a fost dat comunicatul și asupra statutului lui Orban.

„Dar ideea că un serviciu care n-are de trei ani și mai multe luni un șef civil, face reacții la miezul nopții despre un politician care nu-i nici în Parlament, nu mai are nici funcția pe care a avut-o lângă președinte”, a afirmat el, adăugând că situația este stranie.

Politologul a spus că nu știe ce a stat în spatele comunicatului. „Probabil că aburii șampaniei i-au pus să scrie un comunicat”, a spus Cristian Preda.

De ce este nevoie de un șef civil la conducerea SRI

Profesorul de științe politice este de părere că SRI ar trebui să aibă un șef din rândul populației civile și consideră că președintele României a greșit când a spus că nu este o problemă dacă serviciul nu are un șef civil.

„Pentru că președintele cred că a făcut o greșeală atunci când a spus că nu e o problemă dacă nu are un șef civil. Așa cum armata a acceptat în 1992 să se despartă de tradiția numirii unor militari, și SRI trebuie să fie convins, ca serviciu, că e nevoie de un civil în fruntea lui”, a declarat politologul.

Pe lângă un conducător civil, Preda spune că serviciul are nevoie de control din partea Parlamentului. În opinia lui, acest lucru este în interesul instituției, nu doar al cetățenilor.

„Așa cum e nevoie de un control parlamentar real. Este în interesul acestui serviciu, nu doar în interesul cetățenilor români”, a afirmat el.

Riscul „pakistanizării” României

Jurnalista Diana Enache l-a întrebat pe Cristian Preda dacă aceste reacții ale SRI sunt coordonate sau întâmplătoare. Preda a răspuns că este vorba despre un ... „stil”.

El a amintit că Sorin Ioniță, director executiv al think tank-ului Expert Forum, a vorbit primul despre riscul „pakistanizării” României.

„Despre Pakistan se spune că nu este un stat care are o armată, ci o armată care are un stat. Există riscul să vedem acest spirit cazon extins la nivelul tuturor instituțiilor din România”, a spus el.

Preda consideră că ar fi o greșeală gravă și le cere politicienilor democrați să fie conștienți de acest risc, indiferent de tabără.

„Ori asta este o greșeală fatală și cred că aici politicienii democrați, indiferent de tabără, ar trebui să fie conștienți de risc”, a declarat el.

Ce ar trebui să facă președintele României, după mesajul SRI la adresa lui Orban

Politologul mai spune că președintele României ar trebui să numească cât mai curând un civil la conducerea SRI. Mai mult decât atât, șeful statului ar trebui să le atragă atenția celor care au dat comunicatul SRI că nu au procedat corect.

„Un președinte responsabil ar trebui să publice astăzi o poziție publică, în care să spună că gestul este nefiresc”, a spus Cristian Preda.

În opinia sa, aceasta ar fi modalitatea corectă într-un stat care respectă cetățeanul. „Statul nu ar trebui să se gândească doar la consolidarea unor poziții publice”, mai spune el.

Interviul complet cu politologul Cristian Preda poate fi urmărit aici.