PNL cere sesiune parlamentară extraordinară, pentru abrogarea ”ordonanței lăcomiei”

61967929
Inquam

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, joi, că PNL a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare.

De asemenea, în cazul în care conducerile celor două Camere ale Parlamentului refuză acest lucru, liberalii vor demara strângerea de semnături necesare pentru convocare.

"Partidul Naţional Liberal a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru dezbaterea şi respingerea OUG 114/2018, ordonanţa lăcomiei, abrogarea sau modificarea legii recursului compensatoriu şi dezbaterea şi aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019. În cazul în care conducerile celor două Camere ale Parlamentului refuză să convoace o sesiunea extraordinară, PNL demarează strângerea de semnături necesare pentru convocare, la solicitarea unei treimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, aşa cum prevăd Regulamentele celor două Camere şi Constituţia României", a precizat Turcan, într-un comunicat.

De asemenea, PNL solicită conducerii celor două Camere ale Parlamentului dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018 şi respingerea acestuia, mai precizează Raluca Turcan.

Potrivit lui Turcan, PNL consideră obligatorie demiterea autorilor "ordonanţei dezastruoase" pentru economia României: Darius Vâlcov şi Eugen Teodorovici.

"OUG nr.114/2017, ordonanţa lăcomiei Guvernului Dragnea-Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici a produs efecte dezastruoase în toată economia, chiar din primele 2 săptămâni ale anului: cursul Euro a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, apăsând direct pe buzunarele românilor, sistemul energetic este aproape în colaps - termocentralele au rămas fără cărbuni şi importăm curent electric la preţuri uriaşe, băncile străine scot activele din ţară ca să nu fie taxate suplimentar, iar băncile româneşti, care n-au refugiu, sunt puse în genunchi şi nevoite sa restrângă creditarea sau să o scumpească, operatorii de comunicaţii abandonează toate investiţiile planificate în acest an - trecerea la 5G este în pericol", mai susţine Turcan, potrivit Agerpres.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62015345
Klaus Iohannis, alături de liderii Europei, Merkel și Macron. Ceremonie în Germania

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi, la Aachen, în Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel şi a omologului său francez, Emmanuel Macron..

62015341
Guvernul aprobă înființarea orchestrei UE. Dăncilă: M-am implicat

Guvernul va aproba joi, în şedinţă, înfiinţarea orchestrei UE, proiect cultural definitoriu pentru ideea de unitate în diversitate la nivel european, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

62000788
Iohannis contestă legea care interzice organizarea de referendum în timpul europarlamentarelor

Președintele Klaus Iohannis a sesizat, joi, CCR în legătură cu o lege adoptată de Parlament care interzice organizarea oricărui tip de referendum în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.