Se caută un premier. PNL, USR-PLUS și UDMR încep sâmbătă împărțirea ministerelor

×
Codul embed a fost copiat

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au căzut de acord să înceapă negocierile sâmbătă, pentru formarea unei majorităţi parlamentare, în vederea susţinerii viitorului Guvern.

Ludovic Orban, Dan Barna, Dragoș Tudorache și Kelemen Hunor au fost la Palatul Cotroceni, dimineață, în jurul orei 10.00, pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis. Liderii celor 3 formațiuni au discutat cu șeful statului aproximativ 40 de minute, așadar nu a fost o discuție foarte lungă, în care au convenit câteva principii de negociere.

Ei spun că la întâlnirea de la Cotroceni ”nu s-a discutat” despre portofolii sau despre împărțirea viitoarelor ministere.

Potrivit unor surse politice, viitorul program de guvernare trebuie să cuprindă elemente agreate de toată lumea, respectiv echipa de guvernare, modul în care vor fi împărțite ministerele, precum și structura comisiilor din Parlament.

Până acum, unele voci din PNL au afirmat că liberalilor li s-ar cuveni 10-11 ministere, însă această idee nu a fost agreată de către USR, iar în timpul discuțiilor Orban ar fi afirmat că se poate discuta despre acest lucru.

Citește și
Florin Cîțu
Cine este Florin Cîțu, noul premier propus de PNL

Un alt aspect al negocierilor este legat de viitoarea echipă din Parlament. Potrivit unor surse, cei de la USR-PLUS susțin că PNL nu poate propune și premierul, dar și șefia Camerei Deputaților, în condițiile în care șefia acestei camere legislative a fost promisă de PNL lui Ludovic Orban.

 

Președintele PNL: Un Guvern care să aibă un număr cât mai redus de ministere, 16, 17, 18

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că va exista un acord între partidele care vor forma coaliţia de guvernare, menţionând că negocierile care vor începe sâmbătă se vor derula pe mai multe paliere vizând programul şi structura Executivului şi nivelul parlamentar..

"A fost practic începutul discuţiilor. Cred că au comunicat şi partenerii noştri. Deci, am luat decizia să formăm împreună o coaliţie care să genereze o majoritate parlamentară de centru-dreapta pentru formarea unui Guvern. România are nevoie într-un termen cât mai rapid de învestirea unui Guvern care să rezolve toate problemele grave cu care se confruntă România, de la pandemie până la pregătirea absorbţiei fondurilor europene de care va beneficia România şi marile reforme ale sistemelor publice", a afirmat Orban, la sediul PNL.

Potrivit acestuia, se va negocia pe mai multe paliere.

"Va exista un acord care să arate existenţa unei majorităţi parlamentare. Am hotărât ca negocierile să demareze sâmbătă dimineaţă. Vom negocia pe mai multe paliere. Programul de guvernare - va fi o echipă care va negocia programul, echipa politică care va negocia chestiunile politice, structura Guvernului, poziţiile şi care, evident, va valida programul de guvernare. De asemenea, va exista şi o negociere la nivelul Parlamentului privitoare la comisiile parlamentare, reprezentarea în birourile politice şi o strategie comună de manifestare a acestei majorităţi parlamentare", a explicat Orban.

Liderul PNL a susţinut că deocamdată "nu a existat niciun fel de discuţie legată de repartizarea de portofolii".

"Am discutat lucruri care ţin de cadrul general, de voinţa de a forma o majoritate de centru-dreapta şi de calendarul negocierilor. Sigur că şi în discuţia cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi, ulterior, în discuţiile pe care le-am avut, ne dorim să finalizăm cât mai repede posibil această negociere, astfel încât să se ajungă la învestirea Guvernului în conformitate cu majoritatea parlamentară dată de voinţa cetăţenilor", a completat Ludovic Orban.

El a precizat că doreşte formarea unui Guvern cu număr redus de ministere.

"Un Guvern în care să nu înfiinţăm ministere pentru portofolii şi care să aibă un număr cât mai redus de ministere, 16, 17, 18 ministere, astfel încât să existe cu adevărat ministere care să aibă competenţe serioase şi, mai ales, capacitatea practică de a pune în aplicare programul de guvernare. (...) Nu am discutat împărţirea de portofolii. Sigur că există un criteriu foarte obiectiv pe care l-am discutat cu partenerii noştri şi acesta este (...) votul dat de cetăţeni, care determină contribuţia la formarea majorităţii", a afirmat liderul PNL.

Președintele USR: ”Suntem hotărâți să dezbatem cât timp este nevoie”

 

Începând de sâmbătă vom avea discuții aprofundate între cele trei partide – USR PLUS, PNL și UDMR pornind cu prioritățile programului de guvernare al viitorului cabinet și continuând cu structura guvernului și structura majorității parlamentare.

Nu s-a discutat despre poziții sau nominalizări de miniștri, fiind discutate doar alternative posibile de calendar pentru finalizarea procesului ce demarează sâmbătă. Am discutat de asemenea necesitatea respectării ponderilor de reprezentare rezultate în urma votului de duminică și a principiilor de colaborare loială și corectă.

Ne dorim ca aceste discuții să se finalizeze cât mai repede cu un acord și după învestirea noului parlament să avem și noul guvern. În același timp suntem hotărâți să dezbatem cât timp este nevoie pentru a ne asigura că mandatul reformist dat de alegătorii USR PLUS se va regăsi în mod semnificativ în programul și structura guvernului și a viitorului parlament.” - a afirmat liderul USR Dan Barna.

Președintele executiv PLUS: ”E foarte importantă discuţia pe programul de guvernare”

 

"Aceasta este o chestiune pe care am stabilit-o noi, liderii celor trei partide - alianţa, PNL şi UDMR - să începem cât se poate de repede negocierile pentru a ajunge, sperăm noi, la o înţelegere cu privire la programul de guvernare şi la viitorul guvern. (...) Acesta a fost singurul mesaj al preşedintelui, dacă intenţionăm într-adevăr să facem o astfel de coaliţie, să ne mişcăm foarte repede, pentru că - bineînţeles, un lucru pe care îl simţim şi noi - nevoia de a clarifica aceste lucruri este foarte mare, în mod evident. Şi atunci am stabilit un calendar cât mai rapid. Sâmbătă dimineaţa ne propunem să investim cu toţii în această negociere, astfel încât cât mai repede să ajungem la un rezultat", a precizat președintele executiv PLUS Dragoș Tudorache, pentru Agerpres.

Kelemen Hunor: ”Informaţiile apărute sunt speculaţii”

 

"Informaţiile apărute sunt speculaţii, nu au nicio bază reală legat de poziţii, de funcţii, fiindcă nici măcar n-au început discuţiile. Astăzi am avut o întâlnire informală, la invitaţia preşedintelui, unde au fost prezenţi Ludovic Orban, Dan Barna şi Dragoş Tudorache, preşedintele executiv USR PLUS. Preşedintele a stat doar câteva minute, a vrut să ştie dacă aceste trei formaţiuni sunt determinate să încerce formarea unei majorităţi parlamentare şi bineînţeles să guverneze împreună, după care a plecat la Bruxelles. Noi am continuat discuţiile, am făcut agenda şi am luat decizia că sâmbătă vom incepe discuţiile despre formarea unei majorităţi, despre programul de guvernare. Nu am discutat nici funcţiile, nici Executivul, nici Legislativul, fiindcă e prematur să avem astfel de discuţii", a precizat liderul UDMR, Kelemen Hunor pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, a doua discuţie va fi pe programul de guvernare.

"Am avut o şedinţă ieri a conducerii UDMR şi am fost mandatat să port discuţii cu colegii din aceste partide. Şi în funcţie de rezultatul discuţiilor, sigur, la un moment dat, mai încolo, vom lua o decizie. Astăzi au fost consultări informale", a menţionat Kelemen Hunor.

Negocieri complicate 

 

Negocierea privind viitorul Guvern, între forțele politice de dreapta, se anunță complicată. Liberalii vor să păstreze 10-11 ministere și să le ofere celor de la USR-PLUS 5 sau 6 portofolii.

Actualul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, a fost desemnat de PNL să formeze Guvernul, după o discuție cu șeful statului și o consultare în interiorul partidului. Odată convenit numele premierului, trebuie agreată în viitoare coaliție și structura Guvernului.

Noul Cabinet ar urma să aibă între 16 și 18 de portofolii, dintre care 10 sau 11 să rămână la PNL, 5 sau 6 să fie conduse de USR-PLUS, iar alte două de UDMR.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
Citește și...
Orban, susținut de PNL pentru a prelua șefia Camerei Deputaților.
Orban, susținut de PNL pentru a prelua șefia Camerei Deputaților. "Nu a fost propunerea mea"

Ludovic Orban a anunţat, întrebat dacă liberalii au validat să fie susţinut pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor în noul Legislativ, că acest lucru a fost firesc şi că face parte din mandatul acordat de echipa de negociere a PNL.

Cine este Florin Cîțu, noul premier propus de PNL
Cine este Florin Cîțu, noul premier propus de PNL

Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor, este premierul propus miercuri de PNL să formeze noul guvern.

Orban: Propunerea noastră de premier este Florin Cîțu. Va urma o perioadă dificilă
Orban: Propunerea noastră de premier este Florin Cîțu. Va urma o perioadă dificilă

După o discuţie cu şeful statului şi o consultare în interiorul partidului, actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîțu, este desemnat de liberali să formeze guvernul.

Cum va arăta Parlamentul României. Numărul de deputați și senatori pe care îi vor avea marile partide
Cum va arăta Parlamentul României. Numărul de deputați și senatori pe care îi vor avea marile partide

Partidele politice sunt în febra negocierilor pentru formarea Guvernului. Deşi orgoliile şi pretenţiile sunt mari, rezultatele nu prea lasă mult loc de discuţii.

Recomandări
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete
USR a plecat de la negocierile cu partidele proeuropene. Cere demisia lui Klaus Iohannis și ale șefilor serviciilor secrete

Liderii USR, în frunte cu președintele acestui partid, Elena Lasconi, au plecat, miercuri, de la negocierile politice organizate la Palatul Victoria, pentru formarea unei coaliții în Parlament, care să susțină viitorul Guvern.

Ministrul de Finanțe, întrebat dacă sunt bani pentru majorări de pensii și salarii în 2025: ”Așteptați ordonanța trenuleț”
Ministrul de Finanțe, întrebat dacă sunt bani pentru majorări de pensii și salarii în 2025: ”Așteptați ordonanța trenuleț”

Noul Guvern ar putea fi învestit la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru ȘtirileProTV surse guvernamentale. De asemenea, noul Executiv va da ”ordonanța-trenuleț” privind modificările fiscale care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025.  

„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”
„Topul realizărilor”. Cu ce s-a lăudat premierul Marcel Ciolacu în ultima sa ședință de Guvern cu „puteri depline”

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat în ședința de Guvern de miercuri ”topul realizărilor guvernării”, în condițiile în care această ședință a fost ultima a Guvernului său ”cu puteri depline”, înaintea instalării noului Parlament.