Orban, susținut de PNL pentru a prelua șefia Camerei Deputaților. "Nu a fost propunerea mea"

62152494

Ludovic Orban a anunţat, întrebat dacă liberalii au validat să fie susţinut pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor în noul Legislativ, că acest lucru a fost firesc şi că face parte din mandatul acordat de echipa de negociere a PNL.

Potrivit unor surse din rândul liberalilor, în afară de liderul PNL Ludovic Orban şi Florin Cîţu, propus premier de către liberali, din echipa de negociere pentru guvernare vor face mai face parte Robert Sighiartău şi Rareş Bogdan.

La nivel parlamentar, în echipa de negociere va fi Raluca Turcan, Alina Gorghiu, Florin Roman şi Daniel Fenechiu. De asemenea, pentru programul de guvernare vor negocia Florin Cîţu, Cristian Buşoi şi Ionel Dancă.

„E în cadrul mandatului acordat de echipe de negociere, dar este firească. Nu a fost propunerea mea. Noi nu am avut majoritate parlamentară în perioada de guvernare. Acum avem posibilitatea să avem, nu e majoritate foarte largă şi va trebuie să existe o conducere foarte serioasă pe orice proiect de act normativ”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat miercuri seara la finalul BPN al PNL dacă a fost un vot al liberalilor pentru susţinerea sa în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, transmite News.ro. 

Liderul liberalilor a mai spus că PNL a decis să formeze o echipă de negociere cu celelalte partide în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să susţină noul Executiv.

„Am decis formarea unei echipe de negociere care să fie condusă de preşedintele PNL, premierul propus şi vom avea discuţii legate şi de Parlament”, a explicat Orban.

Șefia Camerei, dorită și de Barna

 

Şi USR-PLUS are vrea să revendice şefia Camerei Deputaţilor şi preşedinte al forului legislativ să fie Dan Barna.

Conducerea PNL a decis să susţinerea unei coaliţii de guvernare cu USR-PLUS şi UDMR. Liberalii vor discuta în acest sens şi cu reprezentanţii minorităţilor din Camera Deputaţilor.

BPN al PNL a mai validat, miercuri seara, ca Florin Cîţu să fie propunerea de premier în noul Guvern.

Cîţu a mai fost desemnat premier de către şeful statului, pe 26 februarie, însă acesta şi-a depus mandatul şi astfel votul de învestitură pentru Guvern în Parlament nu a mai fost dat.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62124921
Cine este Florin Cîțu, noul premier propus de PNL

Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor, este premierul propus miercuri de PNL să formeze noul guvern.

62162698
Liderul AUR, George Simion, intervine în scandalul de rasism: ”Suntem solidari cu Colțescu”

Partidul AUR anunță într-un comunicat că ”a luat act cu indignare” de poziția autorităților române în cazul arbitrului Sebastian Colțescu.

62139262
Orban: Propunerea noastră de premier este Florin Cîțu. Va urma o perioadă dificilă

După o discuţie cu şeful statului şi o consultare în interiorul partidului, actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîțu, este desemnat de liberali să formeze guvernul.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.