În aceste condiții, miniștrii PSD vor pleca din guvern, iar premierul îi va demite secretarii de stat și prefecții PSD. Portofoliile lăsate libere ar urma să fie ocupate de tehnocrați.
Marian Neacșu, vicepremier PSD: „Începând de mâine vom porni o criză politică și ne asumăm acest lucru”.
Este semnalul dat de Partidul Social Democrat cu câteva ore înainte de referendumul intern. Social-democrații au făcut și o probă de sunet, înainte să anunțe că îi retrag sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Claudiu Manda, secretarul general al PSD: „Mai putem continua cu această guvernare împotriva românilor?”
Sala: Nu!
Manda: Nu vă aud!
Sala: Nu!
Manda: Mai stăm cu Bolojan în această direcție?
Sala: Nu!
Manda: Exclus! Mulțumesc! Nu vă fie frică, "Ilie Sărăcie" pică!
Reporter: „Aveți deja pregătită demisia?”
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „O să mi-o scriu”.
Planul lui Ilie Bolojan după retragerea PSD din guvernul său
Potrivit unor surse din interiorul PNL, după ce miniștrii PSD vor pleca din guvern, premierul îi va demite și pe secretarii de stat și prefecții PSD în ședința de guvern de joi. În locul lor va propune tehnocrați și activiști din societatea civilă.
Ionel Bogdan, deputat PNL: „În primul rând, premierul va trebui să desemneze miniștri interimari care vor putea fi înlocuiți cu miniștri pe termen nedeterminat doar în condițiile în care va exista un vot în parlament. Până ajungem acolo vom vedea ce se va întâmpla, dacă va fi o moțiune de cenzură... și dacă va avea voturile necesare...”.
Gabriela Horga, deputat PNL: „Dacă am lăsa PSD să decidă în locul PNL primul ministru sau miniștri înseamnă că avem un guvern vulnerabil și un premier vulnerabil, o marionetă a PSD care atunci când nu face ce vrea PSD trebuie să plece acasă”.
Consultarea organizată de PSD mâine după-amiază se va desfășura în format hibrid. Doar 5% din totalul celor cu drept de vot vor fi prezenți fizic în Palatul Parlamentului, restul vor intra online din sediile filialelor.
Corespondent Știrile ProTV: „Așa va arăta buletinul de vot pe care-l vor primi cei aproape cinci mii de lideri PSD din toată țara. Procedura va fi simplă. Vor scana codul QR cu telefonul, apoi în aplicația PSD vor vota dacă partidul să-i retragă sprijinul politic acordat prim-ministrului Ilie Bolojan sau nu”.
Constantin Toma, Robert Hoară