Olguța Vasilescu îi răspunde președintelui Iohannis: ”E chiar absurd”

62002835
Pro TV

Lia Olguţa Vasilescu, deputat PSD, a susţinut joi că nu există niciun motiv de nelegalitate pentru a-i fi respinsă numirea la Ministerul Dezvoltării de către preşedintele Klaus Iohannis.

"Nu are motive reale ca să facă aceste respingeri, nici în cazul Ministerului Transporturilor, nici în cazul Dezvoltării.

La Ministerul Transporturilor să nu uităm că ministrul deţine o funcţie politică - îl stabileşte partidul care câştigă alegerile şi care deţine guvernarea. (...) În ceea ce mă priveşte, în vremea când eram primar am gestionat foarte multe lucrări de infrastructură. Am avut chiar şi o regie de transport în subordine. Am fix aceeaşi experienţă politică precum preşedintele Iohannis - amândoi am fost primari, diferenţa este că am gestionat un oraş dublu ca mărime faţă de Sibiu", a afirmat Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Agerpres, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Potrivit acesteia, nu există niciun motiv de incompatibilitate sau de nelegalitate în cazul său, aşa cum a susţinut şeful statului atunci când a respins numirea sa la conducerea Ministerului Dezvoltării.

''Sunt cetăţean român cu domiciliul în România, nu am suferit nicio condamnare penală definitivă. (...) Şi chiar nu înţeleg ce dovadă ar fi trebuit să aducem în plus de vreme ce acum câteva săptămâni a numit alţi şase membri ai Guvernului fix pe aceeaşi cerere care s-a făcut şi în cazul meu sau al lui Mircea Drăghici, fără să ceară altceva în plus. (...) E chiar absurd. Nu există niciun motiv de nelegalitate ca să ne respingă preşedintele Klaus Iohannis nici în cazul meu, nici în cazul lui Mircea Drăghici, dar face ceea ce ne aşteptam: a scris şi dumnealui ceva acolo, ca să nu se spună că nu a dat o motivare cum a solicitat CCR-ul", a spus Olguţa Vasilescu.

Ea a menţionat că nu deţine alte funcţii în afara celei de deputat, calitate care nu este incompatibilă cu cea de ministru.

"Sunt parlamentar, e singura funcţie care nu e incompatibilă cu calitatea de ministru şi am rămas în continuare deputat. În scrisoare nu se spune nici că e motiv de nelegalitate, e lăsată aşa în dungă, ca să înţeleagă fiecare ce vrea. Deja pe unele site-uri apare ca şi incompatibil. Cu certitudine nu am nicio incompatibilitate, sunt deputat al României şi atât, nu deţin altă funcţie, nu sunt lider de sindicat", a precizat aceasta.

Întrebată dacă PSD va avea o reacţie politică, Olguţa Vasilescu a arătat că aceasta va veni cel mai probabil în cursul zilei de joi. "Cu siguranţă că va fi o reacţie. Aşteptam motivarea preşedintelui, ca să putem avea această reacţie. Probabil în cursul zilei de astăzi liderii PSD vor anunţa care este drumul de urmat mai departe", a adăugat ea.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care prezintă motivele pentru care a decis să respingă numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, dar şi următoarele două nominalizări - Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi, precizând că ''nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs''.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62011009
PNL și USR au reclamat la CCR ”noi motive de neconstituționalitate” ale Legii pensiilor

PNL a anunțat că - alături de USR - a atacat din nou la Curtea Constituțională noua Lege a pensiilor, pentru că ”aduce noi inechități pentru salariații și pensionarii din România, încălcând grav Constituția”.

62013794
Greblă: Dăncilă îi va propune din nou miniștri pe Olguța Vasilescu și pe Mircea Drăghici

Secretarul general al Guvernului Toni Greblă a declarat pentru Știrile Pro TV că premierul Viorica Dăncilă îi va propune din nou președintelui Klaus Iohannis numele lui Mircea Drăghici și Olguța Vasilescu la ministerele Transporturilor și Dezvoltării.

61987944
Secretarul general al Guvernului: Este clar că refuzul preşedintelui a fost unul politic

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat că refuzurile preşedintelui Klaus Iohannis privind numirile de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi sunt politice. 

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.