Sorin Grindeanu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighetu Marmaţiei, că interdicţia va fi impusă pentru o perioadă de doi ani.
”PSD se opune vânzării companiilor de stat profitabile. Vreau să facem o distincţie între aceste lucruri, ca să nu existe confuzie. L-am rugat pe liderul senatorilor, Daniel Zamfir, să depună un proiect de lege în Parlament, care să facă acest lucru şi să interzicem, pe o perioadă de doi ani, vânzarea de acţiuni la companiile de stat profitabile", a afirmat liderul PSD.
Grindeanu a avut, vineri, la Sighetu Marmaţiei, o întâlnire cu liderii PSD din regiunea de nord-vest. De asemenea, el a participat la o şedinţă a Ligii Aleşilor Locali din Maramureş.
PSD a realizat câteva dintre cele mai mari privatizări din istoria României, majoritatea în condiții păguboase pentru stat. Le prezentăm succint doar pe cele mai cunoscute:
2001, Petromidia
Guvernul Adrian Năstase a convertit plata datoriilor istorice de 560 de milioane de dolari ale Rafinăriei Petromidia de către noul proprietar, Rompetrol, stabilită prin contractul de privatizare din 2000, în obligațiuni.
2001, RAFO Onești
Guvernul Adrian Năstase a privatizat Rafinăria RAFO din Onești, oferită unei grupări infracționale din care au făcut parte și importanți lideri PSD. Membrii grupării au fost condamnați definitiv la închisoare, dar rafinăria din Onești, la momentul privatizării cea mai modernă din România, a dispărut, odată cu prejudiciul de 500 de milioane de euro adus bugetului de stat.
2002, ALRO Slatina
Guvernul Adrian Năstase a privatizat ALRO Slatina, la acea dată cea mai profitabilă companie a României și unul dintre obiectivele strategice ale țării. PSD a obținut atunci 11,4 milioane de dolari pentru predarea controlului unei companii evaluate la 550 de milioane de dolari.
2003, ROMTELECOM
Guvernul Adrian Năstase a privatizat ROMTELECOM, compania de telecomunicații a României. Gigantul, monopol de stat, a fost privatizat, respectiv cumpărat de un alt gigant monopol de stat, OTE, din Grecia, care, între timp, a intrat sub umbrela unui alt gigant controlat de stat: Deutsche Telekom (unde statul german deține o participație de circa 29%, restul dintre acțiuni fiind listate pe piața bursieră).
2004, Petrom
Guvernul Adrian Năstase a vândut Petrom cu 669 de milioane de euro către austriecii de la OMV, în condițiile în care compania petrolieră de stat a României avea la acea dată rezerve atestate de țiței în valoare de peste 10 miliarde de euro.
Bolojan: ”Statul va rămâne acţionar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menţinut integral”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că a prezentat în şedinţa de guvern de joi o listă exploratorie privind posibila listare la bursă a unor companii de stat. Ea a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată dacă se are în vedere listarea CEC Bank şi a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
"E o propunere, este o listă doar pentru explorare, e o listă exploratorie, nu avem o decizie, o asumare politică. Listă exploratorie înseamnă că la un nivel de specialişti de AMEPIP şi din cadrul Cabinetului ne-am uitat la ce companii pot fi listate în urma unor discuţii cu specialişti din zona de piaţă de capital, dar pentru a face pasul următor e nevoie de un studiu de fezabilitate pentru a decide dacă aceste companii sunt eligibile pentru a fi listate. Procesul de listare este unul complex pe care trebuie să-l ducă la bun sfârşit specialişti care cu asta se ocupă", a declarat Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
În cadrul notei de informare prezentată în şedinţa de guvern, vicepremierul pentru reforma companiilor de stat a prezentat şi o listă a unor companii de stat propuse pentru listare la bursă, care necesită o perioadă minimă de 6-12 luni de pregătire: CEC Bank, propunerea avansată: IPO - ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Administraţia Porturilor Maritime Constanţa - FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Societatea Naţională a Sării (Salrom) - FP vinde pachetul de 49%/ofertă mixtă; Loteria Română - ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Compania Naţională Imprimeria Naţională - IPO - ofertă mixtă; Cuprumin-Zăcământul Roşia Poieni - parteneriat strategic (JV) nu IPO la BVB; Romarm/ Uzina Mecanică Cugir - IPO condiţionat de modificare legislativă; Compania Naţională Poşta Română - IPO - FP vinde 6,48% sau ofertă mixtă după studiu de fezabilitate.
Şi premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acţiuni, în funcţie de profilul fiecăreia.
"Statul va rămâne acţionar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menţinut integral. Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz şi CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanţa sau Poşta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiţii prealabile. Această etapă va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România, la creşterea transparenţei şi la o performanţă mai bună a companiilor de stat", a subliniat premierul Bolojan.