Epopeea de 25 de ani a distrugerii industriei petrochimice a Romaniei. “Erau mai multi de la dezmembrari decat muncitori in fabrica”

PRIN CENUSA IMPERIULUI PETROCHIMIC, partea a III-a. In timp ce romanii isi cauta de lucru prin Europa, acasa, industria este distrusa sistematic de lupta intre diverse grupari economice care incearca sa valorifice care par a avea un singur scop- imbogatirea rapida. Complexul Petrochimic Borzesti fusese gandit integrat, fiecare componenta furnizand celorlalte materii prime. Fabrica de cauciuc, Caromul, dadea aproape 20 la suta din baza de productie de la Rafo.

Valeriu Preda a lucrat pe platforma din 1973, de cand a terminat scoala profesionala. Revolutia l-a prins in Fabrica de Cauciuc care s-a desprins din Complex inca din primele luni ale lui 1990. Spune ca e vina au fost ambitiile directorilor de atunci, mai ales cei ai rafinariei.

Grupul Industrial Petrochimic Borzesti era un colos care aduna laolalta peste 30.000 de oameni care lucrau pe platforma. Scolile din Onesti dadeau in fiecare an zeci de tineri pregatiti profesional pentru o industrie care ar fi si astazi la mare cautare. Dar nu la Onesti. Acum, majoritatea tinerilor sunt nevoiti sa plece in alte orase sau peste hotare. Mai bine de o treime din populatia orasului sunt pensionari, portrivit cifrelor oficiale. Realitatea e chiar mai dura.

Odata cu falimentarea marii industrii, la Onesti au disparut 25 de mii de locuri de munca. Spargerea Grupului Industrial Borzesti in mai multe societati a insemnat inceputul sfarsitului pentru colosul industrial. Valeriu Preda, fostul angajat de la Carom stie exact momentul de cotitura pentru destinul petrochimiei la Onesti.

Citește și

Floarea chimiei romanesti a devenit o bomba ecologica. La Tarnaveni, a venit deja apocalipsa

“Rafinaria si cauciucul fusesera concepute sa traiasca de la nastere pana la moarte impreuna. In sensul ca , ca asa poata sa produca rentabil, produsul petrolier trebuia sa fie prelucrat superior,. Prin despartirea celor doua rafinaria renunta la o serie de procese tehnologice si facea numai benzina.”

Una dintre cele mai active firme de colectare de fier vechi la sfarsitul anilor 90 era Vradicor, companie controlata de controversatul om de afaceri Corneliu Iacubov. Acesta a inceput activitatea de colectare de fier vechi, apoi si-a gasit veleitatile in industria petrochimica. A inceput demolarea combinatului.

“Erau mai multi la poarta de la firma asta Vradicor, care veneau pentru dezmembrari, decat aveam noi personal la un loc”, isi aminteste Valeriu Preda.

In anii 2000, Caromul, fabrica de cauciuc sintetic, a profitat de cererea de pe piata ca sa vanda produse precum combustibil termic. Dara a se achita ceva la bugetul statului, produsele ajungeau in statiile PECO. Artizanul acestor combinatii a fost directorul de atunci, Valentin Anastasiu, un personaj cu un rol important in afacerile tenebroase de la Borzesti.

In iunie 2003, Caromul este privatizat si 51 % din actiuni sunt luate de Tender SA, care devine actionar majoritar pentru ceva mai putin de 7 milioane de dolari. In octombrie 2004, Fabrica de cauciuc ajunge la Balkan Petroleum controlata de Marian Iancu, care preia actiunile de la Tender printr-un contract de novatie. In 2005, printr-o majorare de capital, Balkan Petroleum ajunge detinator a aproape 75% din Carom. Din acea perioada sunt si faptele incriminate de procurori pentru care Marian Iancu, Ovidiu Tender si un intreg grup de conducatori de la Rafo-Carom au primit condamnari grele.

Din spatele gratiilor, Marian Iancu continua acuzele: "Judecatorul sindic aprobase planul de reorganizare cu privire la fuziunea Rafo cu Carom si Uton. Asta insemna in final revenirea in piata produselor petroliere a unei platforme petrochimice puternice, concurrent redutabil pentru OMV si Rompetrol, lucru de neacceptat pentru cuplul Tariceanu/Patriciu. In cunostinta de cauza, am convingerea ca acesta este motivul pentru care astazi platforma RAFO-CAROM este vanduta la fier vechi!"

Cert este ca unificarea platformei n-a mai avut loc, iar Marian Iancu se afla dupa gratii pentru multi ani de acum incolo, pentru evaziune fiscala si constituirea de grup infractional organizat. Iar acum, Caromul este pentru a doua oara in faliment. Dupa ce a fost intre 2005 si 2008 intr-o perioada de reorganizare juridica, in 2008 singura fabrica de cauciuc sintetic de la noi, a fost vandut unei companii austrice in spatele careia se invarteau tot nume romanesti.

Caromul a a incaput pe mainile unui grup de oameni de afaceri condusi de Emil Pargaru, ginerele unui fost director gen de aici, Zanescu si al Veronicai Neicu, o fosta lucratoare de comert exterior. Pe doamna Veronica Neicu o gasim cu greu la un sediu din Bucuresti. Intr-un birou incarcat cu dosare, mare parte dintre ele litigii, eminenta cenusie, "doamna de cauciuc" asa cum a fost cunoscuta in Onesti, este dispusa sa ne spuna povestea din unghiul dansei. “Drumul spre iad este pavat cu intentii bune”, spune ea.

Veronica Neicu si-a inceput cariera intr-una din firmele de comert exterior patronate inainte de 1989 de fosta Securitate. In perioada in care Marian Iancu facea legea la Onesti, s-a ocupat de comertul exterior de la Rafo. Dupa primul faliment, existau sperante pentru repornirea productiei la Carom.

Fabrica a fost cumparata de Energy Holding GMBH, un grup de firme implicate in comertul cu produse petrochimice si petroliere. De fatada, cel care conducea compania era un austriac, Alfred Moser. Interesant este ca fabrica de cauciuc a fost cumparata cu un credit de la BCR, credit care a fost garantat chiar cu… fabrica de cauciuc. Dupa ce Caromul a fost luat pentru aproape 22 de milioane de euro, investitorii au inceput sa valorifice o parte dintre instalatii intr-un mod rudimentar.

“'Era nevoie de mai multe investitii, problema este ca cei care au venit ca investitori n-aveau banii astia sau nu erau dispusi sa-i bage”, spune Veronica Neicu. “Deci este evident ca nu s-a produs capitalizarea care sa duca la alte rezultate.”

Zeci de mii de tone de instalatii au fost vandute la fier vechi. Veronica Neicu spune ca era singura solutie, acceptata si de banca, pentru a asigura supravietuirea firmei. Austriacul Moser pune la un moment dat director general pe Eugen Poenaru, cel care aparea in 2001 ca reprezentant al investitorului "strategic" de la Rafo Corneliu Iacubov. El este finul acestuia si unul din administratorii averii lui Iacubov, dar si ginerele fostului director care a scos Caromul din Grupul Industrial Borzesti in anii 90, Valentin Anastasiu.

Pe platforma Carom se invart tot felul de personaje colorate si cu istorii controversate.
Ninel Potarca era unul dintre cei care a venit la cumpararea Carom. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari afaceristi cu fier vechi din Romania. A fost suspectat in nenumarate dosare de evaziune fiscal si spalari de bani. La un moment dat a fost cercetat pentru ca a vandut fiare vechi pe post de de utilaje noi la Rafo.

Alt personaj care a plecat de la Carom direct in spatele gratiilor a fost Cecilia Dumitrescu, fostul director economic din perioada lui Marian Iancu. Apostol Armeanu a fost directorul Companiei Romane de pescuit oceanic. A fost arestat prin 1998 pentru vanzarea dezavantajoasa a unor nave la fier vechi. In 2009 se ocupa de vanzarile de bitum la Carom.

In afara de fierul vechi, la Carom mai existau instalatii care puteau functiona. Problema era lipsa materiilor prime si a pietelor indepartate de desfacere. In povestea Carom intra compania Atai, cu sediul la Chisinau, reprezentata de Anatolie Grosu. “Am inceput colaborarea cu Caromul si in principiu am incheiat contracte de livrare a materiilor prime. Furnizam materiile prime la care EBC-ul care era si parte din contract, ne achita materiile prime, ne-au furnizat si materii finite cum erau cauciucul sintetic”, spune Grosu.

Firma Atai este o firma de apartament din Chisinau, dar cu afaceri de milione de euro si relatii transfrontaliere. In 2013, administratorii Carom baga compania in insolventa provocand indignarea partenerilor de afaceri. Insolventa si apoi falimentul au blocat activitatea la Carom. La masa credala, dupa jumatate de an de negocieri, Atai a preluat si creanta BCR-ului de 38 de milioane de euro, cu tot cu gajul pe care banca il avea pe fabrica de cauciuc. Prin aceasta tranzactie au devenit creditori majoritari cu peste 75 la suta.

Acum se judeca noul faliment de la Carom, iar sperantele ca productia acolo sa reporneasca scad in fiecare zi. Moldovenii promit repornirea fabricii, fiindca spun ca asta i-ar avantaja. Intentiile declarative ale celor de la Atai sunt pline de speranta, dar istoria de 25 de ani de pe platforma din Borzesti a aratat ca intotdeauna planurile de pe hartie au ajuns la cosul istoriei. Probabil ca Caromul, va incapea tot pe mana unor investitori estici, iar singura care ramane este speranta ca totusi acolo se va mai produce.

Pe platforma petrochimica de la Borzesti, UTONUL este cu lacatele pe usi. Acum, acolo, mai sunt 17 angajati care se ocupa cu paza a ce a mai ramas dintr-o alta fabrica altadata infloritoare. Privatizata in 2003 catre Tender SA, aceasta a fost preluata ulterior de acelasi Marian Iancu. Aici se reparau si se produceau utilaje pentru celelalte fabrici de pe platforma. A incaput pe mainile lui Marian Iancu si din 2012 a intrat in insolventa si in faliment. De atunci, portile fabricii s-au inchis. Nu s-a mai scos de aici decat fier vechi.

Fostii angajati de la Uton si-au luat gandul de la banii pe care ii au de recuperat. Au muncit luni de zile pentru niste promisiuni desarte si in speranta ca nu vor ajunge pe drumuri, fara locuri de munca. Oamenii sunt indignati, disperarea se citeste in vorbele lor.

50 de ani de munca si investitii au fost necesari pentru construirea unuia dintre cele mai mari Complexuri petrochimice din Europa, in paralel cu dezvoltarea unui oras nou si functional la Onesti. In doar cativa ani, industria petrochimica a fost destructurata, orasul a a uns depopulat si saracit. Privatizarile esuate, investitori controversati si politici economice proaste au dus la rezultate tragice pentru ceea ce ar fi putut si astazi sa dea de la lucru la mii de romani- Complexul Petrochimic Borzesti.

In topul general al distrugerior, petrochimia romaneasca ocupa un loc de neinvidiat. Daca in celelalte tari din fostul bloc comunist, industria mostenita a fost pastrata, modernizata si dezvoltata, la noi aceasta a fost inchisa si demolata. Rezultatul este unul dramatic: Romania importa astazi aprope toate produsele industrial si de uz casnic.

Articol recomandat de sport.ro

Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale